DOI ANI, OPT LUNI ȘI DOUĂZECI ȘI OPT DE NOPȚI - SALMAN RUSHDIE

Povesteam la Topul cărților citite în 2016, ĂSTA, că am două volume neterminate și că unul dintre ele este Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți* . Citisem astă vară 30 de pagini, dar am luat-o de la capăt în zilele astea de februarie. 

Pe lista din capul meu cu autori musai de citit se afla și Salman Rushdie. Drept care,  când l-am zărit pe raftul de la Auchan,  nu m-am gândit că poate nu-i una dintre scrierile cele grozave. Și fu scump, parcă 50 de lei, în condițiile-n care regula la preț era 5 lei. Titlul m-o dus atunci cu gândul la O mie şi una de nopţi şi zile, colecția de povestiri fabuloase a lui Naghib Mahfuz (AICI am dat pe blog din carte). Prea tare nu m-am înșelat, cele două volume au multe asemănări.

Terminasem cele trei romane ale lui Stephen King, mai aveam foarte puțin din Supunere și abia așteptam să ajung la Murakami. Ce misiune, m-am tot întrebat,  să-mi dau așa încât să fiu motivată s-o-ndeplinesc pentru a putea ajunge la 1Q84 mai repede. Păi, măi fată, ia scrie tu despre una dintre restanțele de top ale lui 2016 și mai termină și una dintre începute. Ceea ce am executat, că io nu comentez în fața mea. Și după ce am prestat toate astea corespunzător, inclusiv rândurile astea pentru Zambetania, iară am abandonat cartea, a doua oară. 

Am revenit la ea, a treia oară, două luni mai târziu, când am rămas cu poftă neostoită pentru basme terminând O mie de nopți. Și tot pentru a treia oară am început iară cu primele pagini. În sfârșit, le-am învățat pe de rost! Apoi iară am abandonat-o multe zile și alte lecturi pentru c-am uitat-o de Paște la Timișoara, unde-am revenit peste o lună și nu m-o mai atras s-o finalizez. 

Mi-am dat două palme pentru lălăială, am băgat-o-n rucsac și pe prima bancă din parc am mai răsfoit câteva pagini multe zile la rând. Nu cred c-am citit o altă carte cu mai mare trudă ca pe asta. 5 luni am adunat de la primul rând citit anu ăsta pân s-ajung la ultimul.

E tot cu djini, ca și povestirile din O mie şi una de nopţi şi zile, doar că Salman Rushdie consideră varianta djin orientalizantă și traducătoarea a optat pentru cea de jinn.

...jinnii trăiesc în lumea lor, care e separată de a noastră printr-un val, iar această lume de sus, căreia i se mai spune și Peristan sau Tărîmul fermecat, este foarte întinsă, deși natura sa ne rămîne ascunsă...

...Așa-numitul Război al Lumilor, care a făcut asemenea ravagii pe pămînt, a fost nu doar o luptă între lumea jinilor și lumea noastră, ci a devenit un război civil între jinni, unul purtat pe teritoriul nostru, nu al lor. Rasa umană a devenit un cîmp de bătălie în confruntarea dintre jinni luminoși și cei întunecați. Și, trebuie spus, datorită naturii esențialmente anarhice a jinnilor, una între lumină și lumină, pe de o parte, și întuneric și întuneric, pe de alta... 

Romanul are 10 capitole, primul dintre ele, Copiii lui Ibn Rushd, este cel la personajele căruia se revine în mai multe dintre episoade.

COPIII LUI IBN RUSHD
Ibn Rushd, pare-se (e pentru mine pare-se, io n-am auzit de el, nu că i-aș pune la îndoială celebritatea) un faimos gânditor medieval din Andaluzia, comentator al lui Aristotel, din cauza ideilor sale prea liberale este discreditat oficial și exilat intern să trăiască într-un sat de lângă orașul său de baștină. Aci se-ndrăgostește de o fătucă, Dunia, despre care el n-are habar că-i jiniri, adică jinn femeie. 

...În cei doi ani, opt luni și douăzeci și opt de zile și nopți care au urmat a rămas gravidă de trei ori și de fiecare dată a născut o mulțime de copii, cel puțin șapte deodată - pare-se -, iar o dată unsprezece sau, poate, nouăsprezece, deși mărturiile rămase sunt vagi și imprecise...

După exact doi ani, opt luni și douăzeci și opt de zile și nopți pata rușinii a fost ștearsă de pe fruntea filosofului, exilul său a luat sfîrșit, el a fost reabilitat, de-dizgrațiat, și s-a întors cu demnitate la fosta lui slujbă de medic al curții din Cordoba. Ce s-o-ntâmplat pe mai departe cu Dunia, plodurile și chiar Ibn Rushd, nu mai spui. 

Este un volum care-n teorie ar fi trebuit să mă arunce în furia lecturii, să fi devorat cele trei sute de pagini în cel mai scurt timp, făr de respirat, mâncat or băut.  Are speculații fictive cu caru, are tone de povești, e un carusel nebun de întâmplări cu oarece pete de umor. Pornind de la aste premise succesul îi era garantat în topul meu. Nu am idee care este explicația pentru faptul că l-am citit atât de poticnit. Misiunea de a-l termina a devenit o povară, făr de pic de bucurie, doar trudă.

Presupun că-i vorba despre incapacitatea mea de a urmări poveștile care alternează timpii, acu o sută de ani, acu cinci sute, ieri, azi. La care s-au adăugat cele foarte multe detalii pentru fiecare dintre personaje și eroii făr de număr, pe care nici cu pixu în mână n-am fost în stare să-i identific corect. Ăla a făcut aia și e mama or tata lu ălalaltu, care la rându-i e afectat or ba de virusul gravitației, de gaura de vierme, de parazitul poveștilor și e ăl eliberat din sticlă or doar ăla aterizatu pe covor zburător or cel care levitează, ăsta e mortu care din mormânt duce o ultimă bătălie în demonstrații filosofice sau e doar ăla bântuit de marea iubire nemuritoare ....

Câteva dintre ideile care m-au prins, cele mai multe despre Dumnezeu ( un Dumnezeu creat creat de Adam și Eva, ha!), care puncte sunt detaliate pe multe pagini, ca un rezumat la un doctorat despre istoria și prezentul unor teorii universale general admise: 

...Părerea noastră este că dumnezeu este o creație a oamenilor și că există  numai datorită principiului "Bateți din palme dacă credeți în zâne". Dacă îndeajuns de mulți oameni ar fi destul de rezonabili ca să nu bată din palme, atunci acest dumnezeu-Clopoțică ar muri. Din păcate însă, miliarde de oameni sînt în continuare dispuși să-și apere credința într-un soi de dumnezeu-zînă și, în consecință, dumnezeu există. Mai rău este că acum a luat-o razna... pag. 93

...S-a specializat treptat în iubirea femeilor nefericite în căsnicie. Aproape toate femeile măritate pe care le cunoscuse, erau într-o oarecare măsură, nefericite în căsnicie, deși multe dintre ele nu erau pregătite să-i pună capăt. În ceea ce-l privea, era hotărât să nu se lase prins niciodată în plasa matrimonială a vreunei femei. Așa că signor Donizetti și aceste malmaritate, cum le spunea în sinea lui femeilor care formau națiunea fără frontiere a trist-măritatelor, aveau în comun exact ce trebuia.... pag. 106

...Cu toate acestea parazitul poveștilor s-a dovedit greu de stîrpit. Se adapta perfect organismului gazdă, la configurația bilologiei umane și la codul genetic uman, devenind o a doua piele peste pielea omenească, o a doua natură a naturii omenești. Părea iumposibil de distrus fără a distruge și gazda... pag. 129

...s-au prosternat în fața unor dumnezei falși, care le-au cerut să-i ucidă pe adepții altor dumnezei falși, și se mai întâmpla și altceva, statuile dumnezeilor de Aici distruse de discipolii dumnezeilor de Acolo, admiratorii dumnezeilor de Aici, castrați, lapidați spînzurați sfîrtecați în două de admiratorii celor de Acolo. Înțelepciunea umană era un lucru șubred, fragil, asta în cel mai bun caz, se gândi Dunia. Ura prostia evlavia lăcomia cei patru călăreți ai noii apocalipse... pag. 187

...limbajul era o infecție de care omenirea trebuia să se vindece, că vorbirea era sursa tuturor certurilor, faptelor rele și degradării caracterelor, că nu era, așa cum mulți o declaraseră adesea, piatra de temelie a libertății, ci mai degrabă piatra care declanșează violența... pag. 210 

Pe final, mai zic doar că m-am dumirit pân la capăt de ce cartea asta m-o făcut cu capu. Jocul meu preferat atunci când inițiez un dialog c-un copil e să neg toate evidențele pe care el le cunoaște bine: Scufița Roșie era un băiețel cu pălărie albastră, cerul este roșu, oamenii sunt verzi. Inițial, foarte puține secunde, copilul este șocat, apoi pornește pe drumul acesta cu cel mai mare firesc al lumii: da, capra avea patru puișori de găină, da, mărul este mov și oamenii au șapte degete. Așa o procedat și domnul Rushdie cu astă carte, o demontat toate realitățile, le-o pus cu fundu-n sus și dreapta-n stânga și de n-ar fi făcut asta cu toți și cu toate, poate că mi s-ar fi părut un exercițiu grozav și nu doar unul epuizant. 

* Doi ani, opt luni și douăzeci și opt de nopți - Salman Rushdie, editura Polirom 2015, traducere din limba engleză și note Dana Crăciun, 313 pagini.

___________________

Anu ăsta am mai citit:

1.  Shining - Stephen King
2.  Colorado Kid - Stephen King
3.  Misery - Stephen King
4.  Supunere - Michel Houellebecq
5.  Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
6.  Visul - Emile Zola 
7.  Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
8. Adio - Honore de Blazac
9. Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami
10. Jurnal intim (1) - Marin Preda
11. Jurnal intim (2) - Marin Preda
12. Luni de fiere - Pascal Bruckner
13. Luminița, mon amour - Cezar Paul-Bădescu
14. Dragă viață - Alice Munro
15. O mie de nopți - E.K. Johnston
16. Bel-Ami - Guy de Maupassant
17. Să fii român! - Dan Puric
18. Pobby și Dingan - Ben Rice 
19. Einstein - Francoise Balibar