Toate filele de șomaj mi-s în fapte bilețele din borcănașul cu fericire. Am vrut doar să marchez distinct bucuriile pe care nu le-aș fi căpătat de eram cu normă de muncă și program fix de lucru.
RUBIKUL
La începutul lui iunie, ziceam și pe fila anterioară, am aterizat în casa unui prieten. Fetița sa se îndeletnicea cu rezolvarea cubului Rubik contratimp, ceva în jurul a două minute media.
În copilărie eram fascinată de jucăria asta. Îmi imaginam că tre să fii geniu ca s-o rezolvi. Învârteam două piese, lipeam două culori identice și mă lăsam păgubașă. Și când mai nimeream filmulețe cu timpi record pentru rezolvare, câteva zeci de secunde, mă minunam pe același principiu: oi, ce deștept e tipu ăsta!
Belușka, fetița despre care povesteam, o învățat să-l rezolve complet într-o seară și mi-o adus la cunoștință că și o tocilară ca mine poate să învețe regulile. Regulile?! Doamne, am fost șocată, în zece vieți nu m-ar fi dus mintea că nu-i vorba de mișcări inspirate.
În cinci zile n-am învățat decât să rezolv fața, brâul unu și brâul doi. Mi-am notat în agendă mișcările ( se întind pe 4 pagini) și le-am repetat făr de număr. Mai am baza și brâul trei neștiute. Le încerc după instrucțiunile copilului, dar pare-se greșesc ceva, de vreme ce timp de douăzeci de zile nu l-am rezolvat nici măcar o dată.
Ies cu el pe toate drumurile în speranța că voi găsi omul care știe cum să mă salveze. Se mai minunează unu, altu cât de repede rezolv jumătate din el, dar atât.
Voi ateriza peste câteva zile iară în casa în care am fost fermecată. Din păcate, fetița este plecată în vacanță, drept care i-am dat misiune lu taică su să învețe toate mișcările pân ajung, că de nu, mă prezint în cantonament la antrenoarea mea aflată-n vacanța cea mare.
________________
Episoadele anterioare:
Canicula te-a trezit asa de dimineață, de ai postat la o ora așa matinala(mai ales ca-i duminică) !?.Sper ca borcanasul tau sa fie ditamai borcanul😊
RăspundețiȘtergereAcum m-am trezit direct cu nasu în calculator, tre să caut un tort cu flori de mușețel pentru 93 a lu Buna:) Ana dragă, există o opțiune de a programa ora și ziua când povestea să apară, o folosesc întotdeauna :)
ȘtergereEu nu il inteleg si nici nu am ambitii sa-l inteleg vreodata :D
RăspundețiȘtergereEu sunt disperată și sper să nu mă vindec de disperare până nu învăț ultimii doi pași, pe care chiar nu prea am de unde să-i pricep.
RăspundețiȘtergere