Cartea despre care scriu acuș, Gravură în mi bemol* am găsit-o la Auchan pe raftul cu produse la 3 lei. Pentru că în 2015 fu cap de listă Mărie, nu mai cumpăra cărți pân nu le termini pe alea 200 necitite de pe stoc, interdicție reportată și la 2016, am stat olecuță-n cumpănă de să mă abat or nu de la regulă. Îmi doresc să citesc literatură contemporană românească, tot aud de scriitori fabuloși, al căror nume desigur că nu mi se arhivează ca să și merg la sigur c-o astfel de achiziție. Apoi, m-o întristat prețul. Găsesc tare nedrept să plătesc p-o carte fix cât pentru juma de kil de Sprite.
Am citit la raft ce scrie autorul născut la Brăila în 1971 despre el însuși ... Cu toate că mi-am propus încă din copilărie să nu ajung nimic, am reușit până acum să fiu marinar, șofer, prelucrător-presă, revizor de gestiuni, distribuitor de produse lactate și bibliotecar, ceea ce, într-un fel, înseamnă tot "nimic" (...) ... sunt monogam, adică demn de dispreț. Detest un singur lucru: șmecheria ....
După asta am citit și ultima copertă cu opinia lui Dan C. Mihăilescu ... O proză scrisă cam cu voluptatea barocă și solemnă, ezitant-glacială, cu care Des Esseintes își turna în capricii prețios-bizare fantasmele și luxurianța senzorială ... și tot așa încă jumate de pagină. Și mi-am zis Păi, Mărie, ia să vedem și noi care-i povestea de poate fi tradusă astfel într-o limbă de ne dă dureri de cap!
O parte din roman am citit-o în 2016, dar o prind în topul lui 2015 ca să cresc ușor cele câteva cărți ale anului trecut.
E o carte greu de povestit, dificil fu pentru mine s-o și citesc. M-am poticnit întâi la fiecare pas în toate muzicile de însoțesc povestea. Volumul are 160 de pagini, jumătate dintre ele sunt albe și 41 de capitole, cele mai multe dintre ele de o pagină. Teoretic, ar fi trebuit într-un ceas să termin lectura aceasta.
Glumeam cu T., căci nici titlul nu l-am reținut, spunând Gravură într-o notă muzicală, presupun că-i o notă.
Glumeam cu T., căci nici titlul nu l-am reținut, spunând Gravură într-o notă muzicală, presupun că-i o notă.
M-am împiedicat în muzică pentru că sunt foarte multe detalii despre care io habar n-am: teorie muzicală, instrumente, piese și dialoguri muzicale, detalii lămurite în multele note de subsol, dar pentru mine tot născătoare de dureri de cap, ca și aprecierile critice ale domnului Dan C.
La astea se mai adaugă exercițiile de suprarealitate tot greu de dumirit: care, în ce direcție. Dacă tot m-am băgat la o carte ce nu fu de nasul meu, iaca ce-am priceput:
Hugo locuiește într-o casă veche, o vilă construită în stil neobaroc. N-am găsit a mă lămuri exact ce înseamnă asta. Are vro câțiva vecini, unu mai nesănătos ca altu: domnișoara Victoria, proprietara înghesuie toți bărbații furându-le săruturi, un grec tânăr e îndrăgostit de Hugo, unul bătrân îl urăște și mai e unu despre care nu știu a scrie. La personajele astea se mai adaugă Elise, puștoaica de șapteșpe ani adusă de tatăl său Hans la Hugo să învețe a cânta la vioară.
Întâi n-am priceput nimic din relația sexuală ce se pornește între elevă și profesor, tot așteptam să mă lămuresc că-s închipuirile unuia dintre ei. Apoi, o trebuit să pricep repede, căci s-au căsătorit și ea o murit.
Ajuns în Perugia, plecat din vila cu nebuni, Hugo o lasă gravidă pe fiica anticarului care-l găzduiește. Apoi, pleacă la Roma și se desăvârșește-n muzică, adică susține o serie de concerte foarte populare. Și, apoi, mai face câte ceva, dar nu mai povestesc că-n momentul ăsta nu-i sfârșită lectura.
Cum io n-am o afinitate specială către muzică, și cartea asta-i muzică-n toate cuvintele, nici spre frig, și-i mult despre gheață și zăpadă și ploaie, nu m-am lipit de poveste. Foarte puține momente au ajuns emoție.
... Priviți cum cade ploaia! Printre picături, fluturi speriați se grăbesc spre locul morții lor. Totul este o gravură în mi bemol....
M-o atras construcția foarte teatrală, la toți pașii se dau indicii despre personajele din cadru. Ce m-o-ndepărtat e că toate personajele îs niște mici mari filosofi și melomani, că uitasem a zice.
Asta mi-a plăcut mult:
... Am iubit o fată din părul căreia au căzut cinci urși polari ...
* Gravură în mi bemol - Cristian Robu-Corcan, editura Humanitas, 2006
______
De vă doriți cartea spre propria dumirire, urmați recomandările de la categoria Donații, de ACI.
Întâi n-am priceput nimic din relația sexuală ce se pornește între elevă și profesor, tot așteptam să mă lămuresc că-s închipuirile unuia dintre ei. Apoi, o trebuit să pricep repede, căci s-au căsătorit și ea o murit.
Ajuns în Perugia, plecat din vila cu nebuni, Hugo o lasă gravidă pe fiica anticarului care-l găzduiește. Apoi, pleacă la Roma și se desăvârșește-n muzică, adică susține o serie de concerte foarte populare. Și, apoi, mai face câte ceva, dar nu mai povestesc că-n momentul ăsta nu-i sfârșită lectura.
Cum io n-am o afinitate specială către muzică, și cartea asta-i muzică-n toate cuvintele, nici spre frig, și-i mult despre gheață și zăpadă și ploaie, nu m-am lipit de poveste. Foarte puține momente au ajuns emoție.
... Priviți cum cade ploaia! Printre picături, fluturi speriați se grăbesc spre locul morții lor. Totul este o gravură în mi bemol....
M-o atras construcția foarte teatrală, la toți pașii se dau indicii despre personajele din cadru. Ce m-o-ndepărtat e că toate personajele îs niște mici mari filosofi și melomani, că uitasem a zice.
Asta mi-a plăcut mult:
... Am iubit o fată din părul căreia au căzut cinci urși polari ...
* Gravură în mi bemol - Cristian Robu-Corcan, editura Humanitas, 2006
______
De vă doriți cartea spre propria dumirire, urmați recomandările de la categoria Donații, de ACI.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu