vineri, 15 ianuarie 2016

Exerciții de echilibru - Tudor Chirilă





Am primit cartea aceasta de la Dănuț în noiembrie 2014, la aniversarea cu numărul 36. Mă termină cu nervii capului editarea textului pe blog. Acuș vrea bolduit musai. Am început a o citi în anul 37 și dacă tot n-am făcut topul cărților 2015, scriu repede s-o prind acolo.

Prin 2008, 2009 citeam regulat blogul lui Tudor,  Bedforlove-ul. Apoi, n-o mai fost pe gusturile mele textele și l-am abandonat. Scriitura era tot aia, io mă schimbasem și devenisem alergică  la dulcegării. Acum e un termen folosit peiorativ, dar în capul meu e cu sensul de credința sufletului pereche, a frumuseții care taie respirații, de astea de nu-s pentru toți muritorii.  Cum de-o ajuns D. la cartea aceasta-n dar, n-am habar! Am primit multe cadouri de-a lungul anilor care să-mi rămână-n suflet pân la cimitir. De la D. am cele mai frumoase mesaje scrise pe cărți. Din nefericire, teancul din ultima toamnă e făr de autografe.

M-o uluit să citesc/recitesc aproape 400 de pagini și să nu-mi reamintesc mare lucru. E o culegere de texte publicate pe blogul despre care începusem a povesti în perioada 2007 - 2012. În Cuvânt înainte autorul încheie cu O carte pentru cei care vor să mai descopere un povestitor. Sau pe Chirilă. Altfel.

Nu știu de-mi lipsește din colecția de casete de la mama vreun album Vama Veche. Am fost mare admiratoare a trupei. Și acum reascult cu emoție multe dintre piese. L-am văzut pe Tudor jucînd pe scena teatrului din Galați, în 2000 parcă,  într-o piesă regizată de doamna Iarina Demian, O tată, rmane tată, mama te-a spânzurat în dulap, iar eu sunt foarte trist. Deși am mers special pentru el, m-a impresionat atunci partenera sa de scenă,  Dorina Chiriac. Apoi, ziceam că-i citeam textele de pe blogspot. Mulți ani n-am mai urmărit absolut nimic sub semnătura sa pân la Vocea României când,  fiind preferatul lui T.,  m-am intersectat mai des ca-n trecut. Cu aste menționări n-am vrut a spune decât că pentru mine nu fu deloc contactul cu Tudor Altfel, ci cu singurul Tudor Chirilă, cel cu mai multe pasiuni.

Sunt câteva texte de călătorie care m-au impresionat. Schițate cinematografic, cu emoții puternice, minunate! Poveștile despre îngeri, Dumnezeu, ficțiuni ce au cadre la microscop, acestea le-aș urca eu pe podium pentru coroniță. Sunt texte pe care nu le-am priceput, cele puternic filosofice. În genere, scriitura este limpede, povestea primează, accentele nu-s grave decât în puține povestiri sociale, politice. E frumoasă lumea lui Tudor, pe care în prefață Cătălin Tolontan o consideră rezultatul libertății autorului! Eu înclin spre consecință a sensibilității artistice.

Cu mare bucurie la finalul acestei postări, voi lăsa volumul Exerciții de echilibru la colțul Donațiilor (ACI). Cartea se găsește încă în librării, este pe primele locuri la vânzările de carte românească în 2015, vă invit să vă lămuriți singuri despre ea. De nu, intrați măcar pe blogul lui să răsfoiți câteva texte.



Exerciții de echilibru se traduce prin dorința  autorului de a scrie zilnic, iar o bună perioadă am reușit.  De aia i-am furat gândul la  Despre lucrurile simple, ceea ce se vrea un serial săptămânal despre fericiri, tocmai pentru că-i un exercițiu. Om vedea cât l-oi reuși!

Nu bat câmpii mai mult de atât. Este o carte pe care o recomand. Temele sunt foarte variate, sigur că-s unitare prin prisma aceluiași autor, dar cartea aceasta  merită șansa de a fi lecturată de cât mai mulți, care apoi s-o iubească or s-o urască în deplină cunoștință. Mă lungesc foarte mult dar trebuie să scriu că cele două, trei texte care văz că-s catalogate vulgare printre cititorii săi, mie mi-au plăcut atât de mult încât i le-am împărtășit și lu' T.


Aș fi putut cita până mâine din ce mi-o atras atenția. Am ales un zâmbet:
... Dumnezeu, căruia  nimeni nu îndrăznea să-i ceară ajutorul , zâmbea în barbă, privind cum pe pământ plouă cu iubire ...

Revin peste o săptămână, la colecția mea de fericiri,  c-o poveste pe care am scris-o pentru un concurs lansat de Tudor în 2009. Sâmbâta asta e rezervată pentru Am călcat pe stele și mi-o plăcut


* Exerciții de echilibru - Tudor Chirilă - editura Polirom - 2012

2 comentarii:

  1. Am citit si la Anca de cartea asta, dar tot nu m-a convins :) Mie nu-mi place in mod deosebit Tudor, prin urmare nu este musai sa-i citesc gandurile.
    Imi place ideea cu coltisorul de donatii!!! Chiar sunt curioasa daca vei avea cereri :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Am citit cărți mult mai proaste decât asta! Exerciții de echilibru are texte foarte slabe, nu multe, câteva le-aș reciti oricând cu bucurie, pentru mine a fost o plăcere și prin prisma faptului că un om a considerat că e o carte ce tre s-o citesc. Sper să reușesc să distribui cărțile prin donații, nu mai e loc pentru ele nici la mama!

    RăspundețiȘtergere