Zambetania: PROBLEMA SPINOZA

Când nu-i energie pentru rețete, salvarea-i despre cărți.

➽ (8/12) Proiect special 2021 Cartea lunii.

Încerc să sucesc criteriile pentru selecția cărților ce vor ajunge-n Top 10. Cu 5 steluțe, de erau citite la-nceputul anului, n-aveau nicio șansă în clasamentul întocmit în fiecare decembrie pentru lecturile anului. Oricât de grozavă ar fi o scriitură, peste emoția ei se vor așterne alte și alte povești. Poate voi ajunge la o nominalizare mai puțin subiectivă astfel. Tărăboiul se mută acuș pe cărțile de 5 steluțe ale unei singure luni. De ce să fie simplu, când poate fi atât de complicat?

De ce astă carte

Nu știu de citesc un autor cu mai mare bucurie și încredere deplină-n steluțele finale. Sigur, asta scriam deunăzi și la Stephen King, doar că acolo-i cu puține steluțe verdictul anticipat.

Deși opera lui Yalom nu-i puțină, mă strădui, încă de când l-am găsit întâia dată, să nu depășesc două lecturi pe an, una musai de ziua mea. Scriitorul o-mplinit vara asta 90 de ani și bănui că multe nu mai sunt nepublicate. Abia aștept s-o iau de la capăt și cu recitirile, dar tot cu țârâita-i garantată bucuria.

Septembrie fu lună plină-n lecturi, dar nu fu deloc greu să aleg Cartea lunii. Și la cum se anunță octombrie, misiunea-i tot simplă: o singură carte, aia câștigătoare.

**** Ce-ar fi fost dacă - despre istorii alternative și nu chiar

Că Yalom este fascinat de filosofie tot aflăm din cărțile sale pe teme psihoterapeutice. Nu crez să existe vreun caz în care să nu fi citat or doar amintit un mare filosof. Cum eu n-am citit Plânsul lui Nietzsche și nici Soluția Schopenhauer, celelalte două romane, pe care le bănuiesc surori ale celei de azi, surpriza-mi fu uriașă. Nu m-o uluit personajul Spinoza și nici dragostea lui Yalom ce-l însoțește prin toate cuvintele, ci cât de mare romancier este medicul psihiatru pe care-l iubesc.

Spinoza m-a intrigat multă vreme, și ani de zile mi-am dorit să scriu despre acest îndrăzneț gânditor din secolul al XVII-lea, atât de singur - fără o familie, fără o comunitate -, autor al unor cărți ce au schimbat lumea în profunzime.

Îs două planuri în cartea asta și doar olecuță am priceput din ce le leagă, esențialul l-am cam pierdut pe drum. Nu-i bai! Tot o rămas una, alta.

N-auzisem de Alfred Rosenberg pân la Problema Spinoza. Și pân m-am dumirit, vreo jumătate de carte, anii săi de început dară, am crezut că-i vorba despre Hitler și vreo tactică de-a scriitorului de a naște suspans. Chiar mi-am zis: ce deșteaptă sunt că m-am prins atât de repede de găselniță. Ha, țeapă, Yalom nu-i Schmitt!

Cu cât e mai mare ignoranța noastră, cu atât îi atribuim mai multe lui Dumnezeu.

Că n-auzisem de Rosenberg am zis. De Spinoza auzisem, dar tot habar n-aveam de niciunele. De aia-mi plac mie biografiile, fie ele și romanțate. Când m-am mai minunat, pe ici pe colo, mai ales la situația financiară a germanilor înainte de apariția salvatoare a lui Hitler, îi tot ziceam lui B.: sper că asta nu-i imaginația lui Yalom și io-i compătimesc degeaba. Pentru că da, îi totul atât de fin legat cu informații reale, de-i imposibil să mai miroși ficțiunea.

Deci astea-s direcțiile - personaje: Baruch Spinoza, raționalistul care în secolul al XVII-lea era unul dintre fondatorii Iluminismului, pus față-n față (după trei secole) cu Alfred Rosenberg, ideologul care a articulat noțiunea de superioritate a rasei ariene îmbrățișată de Hitler cu rezultatele cunoscute.

Yalom s-o străduit (ș-o izbutit) să creeze atmosfere autentice pentru cele două vieți analizate. Chiar dacă informațiile reale în cazul Spinoza i-au fost puține, eu n-am simțit că dosarul astfel întocmit este mai prejos decât cel al lui Rosenberg pentru care a avut disponibile foarte multe date, inclusiv medicale.

Pentru că mi-o scăpat nițeluș punctele de legătură dintre cele două personaje, parc-aș fi citit două cărți distincte și ce bucurie mai mare decât doi Yalomi odată.

Legătura ce mi-o scăpat i-o fost inspirată autorului (evreu) de un caz real: naziștii au confiscat toate volumele publicate de filosof și adunate-n colecție la Muzeul Spinoza din Rotterdam. Spinoza era evreu, naziștii au jefuit cât de mult din ce-au creat aceștia. Rosenberg era de acord cu multe dintre teoriile lui Spinoza și conflictul său interior ține de faptul că Spinoza era evreu, deci aparținea rasei impure, cea care urma a fi eliminată. Pe undeva pe drumul acesta este firul pe care nu l-am priceput pe îndelete. Am menționat că autorul este evreu pentru că m-a uimit cât de obiectiv a analizat personajul negativ pentru poporul său.

În oglinzi paralele se găsesc caracterele celor două personalități și destine atât de distincte. Spinoza a fost alungat din cadrul comunității de evrei în care și-o exprimat de timpuriu îndoielile privind adevărurile biblice și a fost obligat să rupă total și pentru totdeauna legăturile cu familia. A trăit aproape singur, de aici lipsa informațiilor despre viața sa. Rosenberg a pornit ca un elev cu probleme antisemite ș-o sfârșit ca făuritorul unor motive ce-au generat unul dintre cele mai atroce episoade ale istoriei. Sunt lecturi fascinante cele două minți și orice aș încerca să scriu e mult prea puțin față de reușita lui Yalom. Doi intelectuali, doi oameni care au ales atât de diferit direcțiile și canalizarea energiilor creatoare. Cam înspăimântătoare concluzie.

...cred că Spinoza, (...), a scris multe lucruri foarte relevante pentru domeniul meu, al psihiatriei și psihoterapiei - de pildă că ideile, gândurile și sentimentele sunt provocate de experiențe anterioare, că pasiunile pot fi studiate fără patimă, că înțelegerea duce la transcedență - și am dorit să-i comemorez contribuțiile printr-un roman de idei.

Chiar de n-am citat niciunul dintre personajele principale, mărturisesc că este un volum care Merită a fi citit. Este doldora-n povești, poate că nu toate reale, dar cele mai multe dintre ele valoroase. Ideile promise de Yalom în Prolog nasc pofta de a lua Biblia la cercetat or măcar a te lua la întrebări despre propria credință. Unele dialoguri sunt savuroase, și nu doar cele de pe malul ăl bun. Sunt multe aspecte de care nu m-am atins: prietenul icoană pe care l-a inventat scriitorul din dragoste pentru Spinoza și-n care o drămuit cele mai frumoase sentimente, suspansul creat într-o istorie al cărei final este atât de cunoscut tuturor.

Despre steluțe

Am citit Problema Spinoza în septembrie, cartea cu numărul trei fu atunci. Deși i-am citit pe îndelete fiecare pagină, tot prea repede s-o gătat.

Fu o încântare să-l urmăresc pe Spinoza, aș reciti oricând file din capitolele dedicate lui, dar romanului i-au lipsit emoțiile cele mari. Se simte la tot pasul admirația lui Yalom pentru personaj și cum Spinoza s-o străduit patru decenii (toată viața) să-și domine afectele, poate că asta fu intenția autorului, de nivelare a trăirilor în cititori. Și-n aste condiții penalizatoare, tot rămâne undeva în top 3 cărți yalomiene.

Spre surprinderea mea Rosenberg n-o ajuns detestabil, ci mai degrabă-mi fu milă de singurătățile sale și de boala (superioritatea închipuită) ce i se citește de la cinci poște. Yalom nici nu accentuează atrocitățile pe care cuvintele sale le-au alimentat. Chiar mărturisește că l-a tratat ca pe un pacient și că asta i-ar fi fost soluția nde l-ar fi avut spre vindecare în cabinetul său.

De cărții i-am lăsat doar patru steluțe, modul în care medicul o împletit datele reale cu ficțiunea mă copleșește. Prin fiecare nouă carte Yalom îmi urlă cât de mare scriitor este. L-am cunoscut (în scris) întâi ca psihiatru și nu poci uita asta, deși cele două profesii ale sale nu se exclud.

Aș folosi Problema Spinoza, de m-ar consulta careva, ca manual la orele de Filosofie. În afară de capul ăla galben de copertă și de cerul înstelat al lui Kant, eu nu-mi amintesc nimic din materia de clasa a XII-a și tot anul ei, din urmă cu două decenii jumate. Cât de interesante sunt abordările marilor teme și în ce cuvinte simple! Nu tu durere de cap, nu tu nevoie de dicționar, doar negru pe alb, pur și simplu.

Să vină noiembrie cu ziua mea și probabil Cartea Cărților din tot ceea ce o publicat Yalom pân acuș! Mi-am cumpărat special un bax de șervețele, mi se umplu ochii doar imaginându-mi Durerea dintre cele două coperți. Oi, da, ce de răvășiri îs pe drum!

Problema Spinoza - Irvin D. Yalom, editura Vellant, 2012, 424 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

_________________________

În 2021 am mai citit și scris despre:

miercuri, 20 octombrie 2021

PROBLEMA SPINOZA

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu