B. o călcat iară-ntr-o librărie reală. O plecat de acolo cu Doctor Sleep pentru că Stephen King, dragostea mea. Cum lecturile lui septembrie mai mult stagnau, m-am aruncat pe noul volum convinsă că oricât de prost ar scrie Stephen King, tot nu voi lăsa cartea din mână înainte de ultima pagină. Ceea ce se adeveri pentru a suta mia oară. *** Despre o continuare nici prea - prea, nici foarte - foarte Nu știu amu a numi un alt autor pe care să-l citesc cu atâta bucurie atunci când nu-i nimeresc cărți de 5 steluțe. Încă mi-i uimire deplină scriitura aceasta-n care nimic nu-i speriecios, sau prea puține îs, olecuță de acțiune, sfârșit previzibil de la zece poște. Dară nu-i de lăsat cartea din mână 100 de pagini, 300, 1000 pentru că personaje, deci minipovești. Sunt un cititor care cel mai mult apreciază într-o carte răvășirile, emoțiile extreme. Or Stephen King n-o mai bifat asta pe listele mele de la primele-ntâlniri din urmă cu 5 ani. Are un dar însă în a mă face să-i urmez căile kilometrice, chiar de-s tot alea bătătorite în scrierile anterioare. Danny Torrance e doctor Sleep. Nu mai este băiețelul de cinci ani din Shining, nu de alta dar or trecut aproape 4 decenii de când familia i s-o mutat pentru o iarnă în hotelul bântuit. Dar strălucirea o are încă și-i e suficientă pentru a trece lin muribunzii din azilul în care lucră spre alte tărâmuri. De asta-i numit Danny doctor Sleep. I-o trebuit lui Stephen King olecuță de curaj să se apropie de Shining după atâta amar de vreme. Pentru mine, care-am adorat Shining și de acolo mi-o pornit dragostea cea mare pentru Stephen King, Doctor Sleep nu este o continuare, ci doar o poveste care are, întâmplător, același personaj. De aceea din tot ceea ce autorul o-ncercat să ofere cu ultimul volum, singura parte care mi-o atras atenția fu dependența de alcool a fiului, moștenire paternă. Poate pentru că am avut în minte alcoolicii reali din viața mea, lupta lui Danny zi de zi, an după an, m-o lovit din plin. Duhurile rele pe care le eliberează boala mi le-am amintit din Shining, de parcă n-ar fi trecut 5 ani peste întâlnirea noastră. Nu le-o mai acordat autorul lor aceeași atenție care le desăvârșise în primul volum, dar tot procesul anevoios al vindecării m-o purtat către Jack Terrence și paginile zguduitoare din Shining. În rest, cam desene animate. Există Clanul Nelegiuiților, o adunătură de draci împielițați. Am văzut la unii dintre cititori nemulțumirea că au fost caricaturizați, vezi Doamne, nu fură înfricoșători ca celelalte creaturi specifice Regelui horror și primului volum. Îs mai blândă în a judeca pămpălăii supremi. Răutatea nu-i întruchipată nici în viață întotdeauna de oameni întunecați, cu două coarne și făr de inimă. Și la mine activitatea Găștii Întunericului o ajuns ca un număr de gală la circ, dar i-am și simpatizat. Bre, nu-mi imaginez că posedații îs cu program nonstop pe răutate. Îs momente și prilejuri în care decidem pe care dintre lupi să-l hrănim și să-l defilăm. Ceea ce Stephen King o-ncercat și cu personajul ăl mai pozitiv al poveștii. Fetița Abra posedă strălucirea întâlnită și la Dan, dar într-o doză mult mai mare. Și chiar de are de partea sa Clanul bunilor și ea însăși este prințesa războinică-n luptă cu răul ăl mare, nu-i vrun model de pus în rama morală. După ce 500 de pagini suntem plasați pe îndelete când de partea răului când de cealaltă, în ultimele 100 se pornește acțiunea. Se tot întâmplă în multe din ultimele romane citite din opera lui King să mă-ntreb de nu cumva concentrat pe a descrie cinematografic personaje și minipovești, asigurând un cadru autentic dară, autorul să uite acțiunea. Așa pare, că o avut la dispoziție un timp și un număr de pagini de la editură și s-o trezit când o sunat clopoțelul că mai are disponibile doar câteva clipe și rânduri și le-o însăilat acolo neglijent pentru a respecta contractul. Mie-mi priește accentul pe care se concentrează, dar mi-aș dori ca după 2000, 3000 de pagini să mai termin și cu 5 steluțe lectura. Despre steluțe Shining este încă în primele trei cărți cocoțate-ntr-un clasament personal kingcian. De când am citit prima copertă ș-am aflat că volumul de astăzi îi este continuare, am pariat că n-are cum se sui la nivelul primei scriituri. Nu-i acolo, dar nici nu-i atât de jos pe cât anticipasem. Exact cum mărturisesc cele 3 steluțe, e pe undeva pe la mijloc. Poate fi lesne așezată pe raft lângă Mobilul or Apocalipsa. Nu-s mari diferențe-ntre abordări, tot unii răi și unii buni se căsăpesc. Și noi ar trebui să ne prefacem surprinși de cine câștigă războiul. Măcar olecuță de era sucit finalul, cel puțin cu o steluță creșteam verdictul. Da. Putea și voia să îl ajute. Aceasta era menirea lui, pentru asta exista pe lume. Se așternuse tăcerea în Căminul Rivington. O tăcere foarte, foarte adâncă. De undeva din apropiere se deschise o ușă. Ajunseseră la hotar. Fred Carling se uită la el întrebând ce. Întrebând cum. Și era atât de simplu. Nu trebuie decât să dormi.
...oamenii se mai schimbă. Iar cel care a scris Doctor Sleep este mult diferit de alcoolicul bine intenționat care a scris Shining, deși amândoi rămân motivați de aceeași ambiție: să scrie o poveste cu adevărat excepțională.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu