Zambetania: SOLUȚIA SCHOPENHAUER

6/31 ➤ Provocarea lunii decembrie: 31 de povești pentru 31 de zile.

De ce astă carte

De m-ar întreba cineva cu ce titlu să înceapă a-l citi pe Irvin Yalom, n-aș ști ce să aleg. Dar nici nu mi-aș face multe griji: fie de-i nimerești unul dintre romane, fie de pornești drumul cunoașterii cu una dintre lucrările sale de specialitate, n-ai cum da greș! Sau poate doar sunt eu îndrăgostită iremediabil...

Unul dintre autorii pe care-i iubesc și care nu m-o dezamăgit este dară Irvin Yalom. Dimpotrivă, au existat cărți pentru care, deși aveam așteptările pân la cer, acestea le-au depășit cu mult.

În teancul volumelor nepovestite, care astăzi s-a redus la o duzină, se mai află un titlu de același autor, citit prin vară. Am ales Soluția Schopenhauer pentru defilare, fiindcă fu cartea lunii octombrie. Darul meu pentru mine de Moș Nicolae.

***** Literatură scrisă cu har de un medic psihiatru

Olecuță mă doare inima. Omul acesta, Scriitorul, în 2025 a împlinit 94 de ani. Pe 13 iunie, ziua de naștere și a prietenei mele moarte, A. Au trecut 13 ani de atunci, avea 33. Mă-ntorc la Yalom pentru că frica-mi vine din: dacă astea sunt ultimele volume publicate, dacă nu mai are vreme... De ce nu m-oi neliniști dacă eu nu mai am vreme?

Zâmbesc amintindu-mi că-n anii de facultate, în multe weekenduri mergeam la bunica. La fiecare plecare mă-ntrebam de va mai exista o dată viitoare în carne și oase or doar în sicriu. O trecut un sfert de veac de atunci, bunica o adunat bine-mersi 101 ani și numărătoarea lunilor continuă. Liberi am mai fi de ne-am face griji doar când nepetrecutele închipuite s-or petrece.

Urâte-s vremurile astea din foarte multe puncte de vedere. Dar faptul că marii mei scriitori sunt publicați în România odată cu lansarea volumelor la nivel internațional îl găsesc fabulos și prețios.

Schopenhauer ar cam trebui să știm cine este: domnul acela din manualul galben de clasa a-XII-a, care proslăvea pesimismul existențial și ridica la rang de artă suferința. Care este însă soluția Schopenhauer? Țineți-vă bine: șoc, șoc, șoc ar titra pe burtiera galbenă niște televizoare — tratarea suferințelor prin pesimism! Ta-na-naaa!

74 de ani avea Yalom când a publicat romanul. Ce rău îmi pare că nu am acces la gândurile sale. Aș obliga, de-aș avea această putere, toți autorii să spovedească ce i-a inspirat, care este povestea din spatele poveștii. Nu-mi amintesc dacă în volumul autobiografic Privind soarele în față sau în cel scris împreună cu soția sa, aflată pe patul de moarte, O chestiune de viață și de moarte, a mărturisit că-și recitește romanele trăind la maximum suspansul, din simplul motiv că nu-și mai amintește intriga deloc.

Am uitat din octombrie pân acuș — clar mă sclerozez — că există în carte o primă parte, Mulțumiri, în care Yalom descrie acest amalgam ciudat de ficțiune, psihobiografie și pedagogie psihoterapeutică ca având o gestație îndelungată. Și asta pentru că O mare parte a corespondenței existente a lui Schopenhauer fie a rămas încă netradusă, fie a fost transpusă neîndemânatic în engleză.

Notiță de pe fișa de lectură: Cât de potrivit a integrat Yalom scrisorile reale; sigur că procesul fu invers, povestea a construit-o în jurul lor. Schopenhauer, protagonist cu motto la capitolele Julius-Philip și cu capitole special dedicate lui. Schopenhauer e în tot și în toate, dară!

Ce năzbâtie și-a imaginat Yalom? Avem doi suferinzi și două planuri: un medic psihiatru (ce surpriză!) diagnosticat cu cancer în fază terminală și un pacient (surprizele nu încetează să apară!) care nu s-a vindecat în terapia oferită de medicul nostru cu ani în urmă. Roata se-ntoarce nițeluș și apare situațiune nouă: medicul devine pacientul celui nevindecat odinioară, dar reparat de Schopenhauer. Nu de el în persoană, ci de filosofia sa.

Este o poveste savuroasă. Sigur, nu uit că cele două personaje principale sunt două suferințe: cea fizică și existențială a lui Julius Hertzfeld (psihiatrul) și cea relațională și psihologică a lui Philip Slate (pacientul). Dar dacă nici Yalom nu mai are habar să râdă morții și greului, nu știu cine altcineva o mai poate face... Dacă n-ai murit, trăiești! Dacă trăiești, te bucură! Simplu, e atât de simplu!

...nu trebuie să locuim decât în prezent. Ieri și mâine nu există. Amintirile trecute, speranțele viitoare nu produc decât tulburare. Calea către stăpânirea de sine rezidă în observarea prezentului și lăsarea lui să alunece neperturbat pe râul conștiinței noastre.

Dialogurile ping-pong, yin-yang, maestru-ucenic dintre medicul-pacient și pacientul-medic mi-au amintit de volumul spumos al lui Cristian Tudor Popescu, Dumnezeu nu e mort.

Există și un al treilea personaj principal. Mă amuz, pentru că acest protagonist, pe numele său din buletin, Arthur Schopenhauer, încă îmi pare fictiv. Adică eu i-aș recunoaște pe stradă pe Julius și Philip, dară pentru domnul Arthur n-aș băga mâna-n foc că nu-i doar o invenție de-a lui Yalom. Să ne-nțelegem: în urma unei minuțioase cercetări biografice, Yalom îi dedică vieții și operei lui Schopenhauer o treime din carte, împărțită în mod egal între eroii săi. Încă nu pot crede că nu m-a fascinat rezultatul unei munci atât de laborioase. Dar Schopenhauer a fost inabordabil și intimidant pentru mine în adolescență și așa o rămas treizeci de ani mai târziu, când Yalom îi croiește un suflet, deci emoții.

Arthur Schopenhauer avea să devină unul dintre cei mai înțelepți oameni care au trăit vreodată. Dar și unul dintre cei mai disperați, un om care a urât profund viața și care la vârsta de cincizeci și cinci de ani avea să scrie: Dacă am putea anticipa faptul că uneori copiii pot părea niște prizonieri inocenți, condamnați nu la moarte, ci la viață, doar că incapabili încă să perceapă implicațiile sentinței lor. Cu toate acestea, fiecare om dorește să ajungă la bătrânețe... o perioadă a vieții despre care s-ar putea spune că „astăzi e rău, și cu fiecare zi va fi și mai rău, până când cel mai mare rău se va întâmpla”.

Pentru că nu vreau să dezvălui mai multe dintre frumusețile cărții, de-ncheiere am avut o revelație, de care nu am fost conștientă în momentul lecturii. Ce-mi mai plac textele mele, mă surprind și pe mine. Dacă Yalom i-a spus Soluția Schopenhauer, nu m-am îndoit o secundă. L-am aplicat pe crede și nu cerceta. Mi s-a potrivit mănușă, pentru că sunt un om nativ pesimist și izolarea socială mi-i prima fire. Dar..... abia acum, la două luni după citirea cărții, am priceput că fu Soluția Yalom și nu Schopenhauer, cum a promis titlul. Cât și-a mai iubit omul ăsta profesia! Îmi vine-n minte Viktor Frankl, seninătatea chinului... Unii oameni chiar nu fac degeaba umbră pământului.

Dacă aș mai avea o putere, pe lângă cea de a smulge mărturisiri de laborator de la scriitori (care deja le-au făcut publice, ha!), aș introduce cele trei romane-soră în bibliografia obligatorie pentru manualul de Filosofie. Și dacă nu cer prea mult, l-aș forța pe Yalom să se dedice și domnilor Socrate, Kierkegaard, Kant, Heidegger... Cu ei ce-a avut de i-a omis? Sau, dacă cer deja prea mult, măcar câte un diagnostic impecabil de medic psihiatru pentru fiecare dintre domnii cu gândiri mărețe.

Mi-am mai notat pe fișa de lectură, dar n-am știut unde să introduc: mantra lui Schopenhauer — liniștirea minții. Bag seama că mama e mare admiratoare a filosofului german; toate urările ei încep și se termină cu Să aveți liniște sufletească! Îs curioasă: poate fi pace-n gânduri și război în inimă or invers?

Și tot de pe ciornă, un diagnostic pe care mi l-am pus în octombrie și care astăzi mă înveselește teribil: am bocit cartea asta cu zece rânduri de lacrimi pentru că Julius e Yalom? Motivul veseliei fiind că-mi imaginez cum, citind cartea unui psihoterapeut, m-am molipsit cu știința vindecării.

Și totuși, dat fiind faptul că numele lui era în catastiful morții, Julius se gândea că poate puțină ceremonie n-ar strica. Reculă imediat în fața propriului gând, ca și cum l-ar fi ars — atât de disonant era față de adversitatea lui de-o viață față de ritual. Disprețuise întotdeauna uneltele prin care religiile își deposedează discipolii de rațiune și libertate: hainele ceremoniale, cărțile sfinte, cântecele gregoriene hipnotizante, covoarele de rugăciune, șalurile și chipele, mitrele și sceptrele episcopale, pâinea și vinul sfințit, ultimele rituri, capetele urcând și coborând și trupurile legănându-se pe vechi incantații — pe toate acestea le considera accesoriile celei mai puternice și mai îndelungate escrocherii din istorie, una care le dăduse putere liderilor și satisfăcuse dorința de supunere a congregației.

Dacă tot m-am apucat să dau copy/paste de pe fișa de lectură, măcar să scriu tot. Am început cartea în ziua în care m-a găsit o prietenă din adolescență; după o absență de doar treizeci de ani, am stat de vorbă o noapte-ntreagă ca și când...

Despre steluțe

4/12 Cartea lunii octombrie anul 2025

Soluția Schopenhauer a fost publicată în 2005. N-oi fi având-o încă de pe atunci pe liste de lectură, dar or trecut mulți ani de când am aflat de ea și mi-am dorit să o aflu. Deși Yalom nu le-a gândit ca o trilogie, eu niciodată nu m-am gândit la Plânsul lui Nietzsche, Problema Spinoza și Soluția Schopenhauer altfel decât ca la o familie livrească. Zâmbesc nărod pentru că era pe TLC, poate mai este, o emisiune Sister Wives despre o familie poligamă. Nu știu de ce, dar așa-mi sună cele trei romane.

Sunt atât de diferite, chiar dacă toate au în centru un filosof celebru. Preferata mea rămâne Problema Spinoza, tocmai pentru că mi-a plăcut foarte mult povestea construită în jurul omului Spinoza. Mă amuză descoperirea că, în momentul lecturii, cele două cărți fuseseră notate taman invers. După trei-patru ani, altfel le judec, prin prisma a ceea ce mi-o mai rămas din ele.

Soluția Schopenhauer, deși astăzi primește cinci steluțe, rămâne pe locul trei (ultimul!) în topul cărților dedicate gânditorilor. Există un singur motiv care-mi justifică verdictul: imaginea lui Schopenhauer nu are profunzimile pe care Yalom le-a atins cu Spinoza și Nietzsche — poate și pentru că, deși Schopenhauer este un personaj în carne și oase, rămâne inabordabil, la nivelul imaginii din manualul de Filosofie de clasa a XII-a. Nu la fel de nesuferit ca în manual, căci teoriile sale nu sunt livrate abstract, ci dimpotrivă — sunt traduse de Yalom nu doar într-un limbaj ușor accesibil, ci chiar într-unul practic.

Soluția Schopenhauer de Irvin D. Yalom, traducere Ciprian Șaulea, editura Vellant, 2022, 441 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturile abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ ACEASTA este una dintre etichetele care adună volumele citite până acum din opera lui Irvin Yalom.

➤ Celelalte 445 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

sâmbătă, 6 decembrie 2025

SOLUȚIA SCHOPENHAUER | IRVIN D. YALOM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu