Zambetania: FATA CU PĂRUL ROȘU

De ce astă carte

Posibil să mă-nșel, parcă a fost coperta motivul pentru care m-am oprit, dintre nenumăratele cărți disponibile, la Fata cu părul roșu. Am ascultat șase romane în februarie și doar povestea lui Hannie Schaft n-o defilat pân acum pe Zambetania.

**** Eroi ale căror vieți măcar să le pomenim

După ce foarte multe dintre lecturile cu teme pe Al Doilea Război Mondial s-or concentrat pe experiențele evreilor din ghetouri și lagăre de concentrare, acuș nimeresc numai Mișcarea de Rezistență și alte supraviețuiri cumplite departe de cuptoare și trudă silnică.

Ficțiune istorică e eticheta aplicată romanului de astăzi. Spre uimirea mea la final am aflat că nu doar protagonista este inspirată de un om în carne și oase ci și toate celelalte personaje or existat în realitate.

Jannetje Johanna Shaft sau Jo or Hannie Schaft a fost o luptătoare a Mișcării de Rezistență olandeze în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Hannie nu a fost evreică, ambii săi părinți fiind olandezi din Haarlem. Când Țările de Jos sunt invadate de naziști pe 10 mai 1940, după ce își păstraseră neutralitatea, Hannie avea 20 de ani și era studentă la Drept în Amsterdam. Vorbea fluent germana.

Extrem de timidă, foarte ambițioasă, Hannie are puțini (spre zero) prieteni. Interacțiunile cu băieți aproape că nu există. Mama sa era protestantă, tatăl ateu socialist. Pe când avea doar 7 ani sora sa murise de difterie, durerea pierderii nu a reușit să o vindece niciodată. La o petrecere studențească le va cunoaște pe evreicele Philine Polak și Sonja Frenk. Devin din primul moment cele mai bune prietene. Cum amenințarea nazistă este tot mai opresivă, Hannie prin prisma legăturilor puternice cu cele două studente evreice are acces direct la acțiunile ce se încearcă a fi mușamalizate față de restul populației. Discriminarea evreilor o va afecta astfel la nivel personal pe fata cu părul lung, roșu. In ziua invaziei foarte mulți evrei se vor sinucide sau vor încerca să emigreze în SUA.

Determinată să lupte împotriva răului, Hannie devine rapid o luptătoare a Mișcării de Rezistență, cunoscută cu numele de cod, cum altfel, Fata cu Părul Roșu. În momentul în care refuză să semneze regimului nazist Declarația de loialitate, este nevoită să se retragă din capitală și școală în casa părinților aflată la 20 kilometri, în Haarlem. Nu știu a zice dacă din fericire, cert e că în aceeași locuință își va ascunde cele două prietene în încercarea de a le salva de la deportarea în lagăre. Va și reuși?

Hannie începe prin a fura acte de identitate folosite apoi ca false documente și prin a ajuta clandestin cu cartele pentru alimente. La nivelul următor împreună cu surorile Truus și Freddie Oversteegen întreprinde acțiuni de sabotaj și asasinate. Atacurile nu au vizat doar naziști, ci și olandezi trădători, colaboraționiști. Mi-a atras atenția că Truus și Freddie au fost racolate în Rezistență la 16, respectiv 14 ani, cu acceptul mamei lor. Tot la informații inedite fu declarația lui Hannie că a avut ocazia răpirii copiilor naziști, dar că a refuzat să se comporte asemeni dușmanilor ei de moarte.

În grupul răzvrătiților Roșcata îl cunoaște pe Jan Bonekamp. Este omul de care se va îndrăgosti și care-i va răspunde cu aceleași sentimente puternice, chiar de este căsătorit și are o fetiță. Organizația va reuși lichidarea câtorva capete importante naziste (ofițeri de poliție, colaboratori SS). La șase asasinate a participat direct eroina. S-a și infiltrat într-un complex de instalații și a realizat hărți pentru britanici. Ulterior aceștia au bombardat zona, parcă despre 300 de bombardiere fu vorba.

Având acces la memorii, scrisori, martori în procese, conversații, chiar la membri ai Rezistenței - personaje în roman și familiile acestora, amintirile temnicerilor naziști, autoarea descrie minuțios multe întâmplări adevărate. Leagă între ele informațiile folosind foarte mult dialog. Prea melancolic stilul pentru gusturile mele, dar poate că și Hannie ascundea sub furie, revoltă și firea justițiară un strat visător.

Cum cartea începe cu arestarea lui Hannie în martie 1945 ș-apoi se-ntoarce la perioada dedicată Mișcării, parcă fu totul mult prea diluat în detalii de scriitor. La mine așa o ajuns. Acum, la mai mult de două săptămâni de când am ascultat cartea, am foarte multe imagini rămase tocmai datorită acelor supra informații (scârțâitul bicicletei, părut tăiat vopsit negru, sufocarea în micuța casă aglomerată, pădurea în care se exersau tragerile, iarna foametei, căruțul defect camuflat pentru micile comisioane de la început, un tată dedicat, al doilea, frumusețea unor nașteri și dramatismul celor mai multe dintre trăiri). Atunci însă aș fi derulat pe repede înainte până la sfârșitul războiului.

Hannie va fi arestată și executată cu 3 săptămâni înainte de victorie, chiar dacă la sfârșitul războiului a existat un armistițiu între ocupanți și forțele de rezistență care prevedea a nu fi ucise femei. Când va fi recuperată dintre dunele în care a fost lichidată și îngropată superficial, dintr-un total de 422 de cadavre, e singura femeie. Se va afla că a fost executată de un polițist olandez nazist. Același care a arestat-o pe Anne Frank împreună cu familia sa. Orfan ajuns pușcaș marin ș-apoi ridicat de Hitler, chiar înainte de sinucidere, la rang de ceva ministru. Familia îi fusese ucisă în 1942 în lagărul din Letonia. A fost judecat în Procesul de la Nurnberg și executat prin spânzurătoare pentru crimele comise. Avea 54 de ani.

Ce s-a întâmplat cu prietenele sale evreice și cu cele din Mișcare, cu familia sa și familiile lor, rămâne de aflat din lucrarea lui Buzzy Jackson. De asemeni sunt foarte multe informații interesante despre Al Doilea Război Mondial în Țările de Jos despre care habar n-am avut. De exemplu, nu știam nici măcar că familia regală fugită la Londra conducea un guvern din exil și că în fiecare seară regina transmitea la radio mesaje de încurajare și detalii reale despre etapele războiului. Sunt pomenite și grevele, protestele olandezilor neevrei de la începutul ocupației reprimate de naziști desigur. De-am reținut corect mai mulți evrei decât în orice altă țară din Europa au fost uciși acolo.

Deși pare că am dezvăluit totul, este extrem de puțin. Chiar de Hannie a fost ucisă, sunt membri ai grupării care nu doar că au supraviețuit. Timp de 50, 60 de ani au dus povestea ei mai departe, mult mai departe decât probabil că au visat fiecare dintre ei în timpul luptei ș-al tinereții că este posibil. Să încerci să faci lumea un loc mai bun nu le-o fost doar deviză, ci experiență vie, viscerală întreaga viață.

Singura regulă pe care o am atunci când scriu despre cărți este să fac cunoscute cât mai puține din firele poveștii. M-am abătut astăzi flagrant de la păstrarea secretelor pentru că-mi doresc a face cunoscută povestea lui Hannie Schaft. Oamenii aceștia care ies din turma resemnării, care nu acceptă totul ca pe o fatalitate, care se transformă în ostași ai binelui sunt atât de rari și de prețioși.

Despre steluțe

Eram răcită de vreo săptămână când am ajuns la romanul lui Buzzy Jackson. Pân la urmă am adunat fix trei săptămâni de tuse. M-am cam plictisit pe parcursul celor 14 ore de Hannie Schaft ș-am bifat doar trei steluțe pentru carte. Pentru niște oameni care au încercat, pe alocuri au și reușit, să schimbe lumea în care au trăit tonurile au fost naive. La fiecare pas m-am întrebat cum poate gândi atât de copilăresc un personaj care taman ce a aruncat în aer o fabrică nazistă or a zburat creierii unui ofițer SS.

Apoi am văzut filmul Navalnîi și m-am gândit că Hannie Schaft e definită de acțiunile sale și cam deloc de nuanțele romanțioase folosite în zugrăvirea ei de către Buzzy Jackson. Oricum mă simțeam vinovată că de sub pilota mea călduroasă, cu tableta de ciocolată în mână ș-o tonă de siropuri și pilule pentru o amărâtă de tuse ușoară, judec atât de aspru un om care e puțin spus că s-a jertfit. Așa că m-am sucit spre 4 steluțe pentru viețile expuse, nu pentru scriitură. Acum ascult povestea unui polonez care de bună voie și nesilit de nimeni ajunge la Auschwitz. Scopul îi fu să adune informații pe care să le trimită Aliaților pentru a urgenta salvarea și să formeze o armată cu care din interior să saboteze acțiunile oribile. Voluntarul este Witold Pilecki, iar autorul Jack Fairweather. Îmi place foarte mult modul de expunere a poveștii, jurnalism de război făr de floricele, fluturași, tonuri roz.

Am amintit Navalnîi pentru că mă tot gândesc de au vrun rost sacrificiile pentru țară și popor. Totul se sfârșește c-o statuie și uitare. Sigur că nu tre să le pricep și aprob eu sensul, zic doar de-o tristețe a neputinței. În povești după ce omoară balaurul Făt Frumos, restul or trăit fericiți pân la adânci bătrâneți. În istorie monstrul are întotdeauna un milion de capete și-i imposibil de înfrânt și de-o armată de feți frumoși, dară de unul, doi fie ei și cu stea în frunte.

Fata cu părul roșu de Buzzy Jackson, narator Ilinca Hărnuț, durata 13h55m.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte 380 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2024 este AICI.

➤ În 2024 am mai scris despre:

miercuri, 13 martie 2024

FATA CU PĂRUL ROȘU

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu