Mi-i sufletu-n gât de vreo săptămână, de la penultima ședință de conducere. Deh, vine iară examinarea. Când am condus ultima dată înainte de primul traseu, ăla picat cu 99 de puncte, chiar pe drumul spre casă am văzut la semafor 5 secunde pentru roșu ș-am accelerat pentru că-n mintea mea atunci culoarea asta-mi zicea: Ai liber de trecere, nebuno!
Și pentru că-n lumea asta toate-s cercuri ce se-nchid, ce-am făcut zilele trecute? La semaforul verde de la Kaufland am oprit, pentru că da, chiar aveam nevoie de o pauză și verdele ăla a fost o minune scoasă-n cale mie de dumnezeul elevilor talentați. Chiar așa am zis: Ura, pauză, iară mă durea ambreiaju, înainte ca instructorul meu, om nu doar bisericos, ci chiar preaplin de credință să rostească ăl mai deznădăjduit: O, Allah Cel Mare, ai milă! Nici el nu mai credea că-i suficient să apeleze doar la Isus-ul lui.
Ce-am mai făcut? Mi-i greu să-mi amintesc d' astea gogonate, nu că ele ar fi lipsit, ci doar pentru că-s acum atât de neimportante. O, da, la un galben intermitent pe lângă care trec de cel puțin două ori pe ședință pentru că-i în drumul spre casă, ș-am adunat aproape 100 de ore, deci la un galben clipocit era să calc un grup de elevi. I-am văzut, era o gașcă mare, dar am gândit că am prioritate. Chiar dacă toate testele alea de le-am luat cu punctaj maxim ziceau altceva. Tocilară pân la capăt, nimic nu știu a aplica din teoria învățată.
Eram pe undeva prin centru la o trecere de pietoni și după ce am oprit pentru pietonii de pe partea dreaptă n-am mai reușit să pornesc mașina. Ce naiba are mașina asta întreb cu capul între picioare. Căci da, verificam cu ochii pedalele, picioarele nu-mi inspirau încredere. Poate de vă ridicați, aflați îmi zice instructorul resemnat. Îmi blocase pedalele pentru că erau pietoni și din stânga, pe care nu doar că nu i-am văzut, dar am fost și foarte surprinsă că mai există și ei pe lume. Cam de fiecare dată apariția unui stângist, pe care nici nu l-am gândit posibil, mă surprinde.
Pe 3 martie îs programată la a treia tură de traseu și ultima. S-o gătat un an de când mă joc cu volanul. Acuș am aterizat de la ultima ședință de conducere. Sor-mea, or Vrăjitoarea cum o alintă cumnată-miu, încrezătoare-n toate semnele când o auzit 3 martie:
- Oare ce-nseamnă dacă ai examenul în ziua de naștere a lui Iliescu?
- Poate că nu iau permisul nici într-o sută de ani?
Oma, Iliescul nostru centenar, m-o asigurat că se roagă ca Isus să fie cu mine în mașină și, de-i nevoie de asta, să mă conducă El spre reușită.
- Oma, nu prea-i vrei binele. Pe prima polițistă examinatoare la o frână am dat-o cu capul de bord, la a doua mi-o scăzut performanța, doar și-o turnat apa-n poală când am făcut manevra. Înțelegi la ce riscuri Îl supui pe Isusu?
Nu-s nici pesimistă, nici optimistă. Am niște emoții îngrozitoare și mi-i ciudă pe ele. Mantra mi-i adaptează-te la prezent și situație concretă, dar nu-s conectată la ea. Mă gândesc ce voi face de traseul va fi prin aglomerația de la teatru or de polițistul va fi agresiv sau dacă traseul va fi un drum nou-nouț și nu voi avea idee cum s-o scot la capăt.
Un exemplu despre puterea minții. Mă sfătuiește instructorul să facem conducere-n toate zilele dinaintea examenului:
- Nu vreau! Ar fi din banii pentru bicicleta electrică și-i musai să mi-o cumpăr repede, înaintea să nu-mi dea ăștia permis nici pentru ea.
Ce visez în noaptea aia? Dau traseul pe un Karting c-o polițistă mustăcioasă care-mi zice la final: poate că nu meritai, dar eu vreau să-ți dau permisul. Mă duc încet spre instructor: nu știu ce naiba o avut, dar cred că mi-o dat carnetul.
- Și nu te bucuri?
- Nu, nu fu corectă.
Încearcă să mă încurajeze că la al doilea dosar mi-ar fi mult mai ușor. Inițial nici n-am vrut să iau în calcul, acum sunt la faza în care de s-ar ajunge la mai mult de 3 șanse pe an, poate c-aș mai începe. Dar câtă vreme între trasee sunt 4 luni, nici nu vreau să mai aud.
La a doua examinare mi-o zis că am 50% șanse. De instructorul meu fain zic. Am picat cu 50 de puncte. Acum îmi prezice 80 - 90 procente pentru admis, ceea ce nu-mi sună prea bine. Îs exact vorbele primului instructor înaintea primului examen.
- Crede-mă, ai progresat foarte mult. Când mi-ai zis că ai 50 de ore de conducere și nu știai pedalele n-am crezut că mai scot șofer din tine...
- Eu vă cred, dar ce să vezi, permisul nu se dă pentru cât de mare îi progresul...
Într-un moment din ăsta-n care mă încuraja pân la cer și-napoi despre cât de grozavă sunt pentru că nu i-am ras lu' unu' oglinda și că de aci pân la permis mai e doar un pas foarte mic, răspunde la telefon. Da, va fi bine, pariez că toți cei patru elevi ai tăi vor lua azi examenul. Și-nchide.
- Ce instructor norocos, cum de s-or nimerit toți bunii la el? întreb cu regret pentru el, nu pentru mine.
- Ei buni, am zis și eu așa, să-l încurajez.
- Aha, exact cum faceți cu mine de 8 luni încoace.
- Bunule Isuse, dă-mi Tu răbdare...
Mi-am mai amintit o întâmplare. Într-unul dintre primele drumuri cu cea de-a patra mașină a lui B., abia sosită atunci, îmi oferă s-o conduc eu pe câmp. Ne-ntorceam de la spălătoria cu fise. Eram curați bine dară. Și intrăm pe poteca parcursă de mai multe ori cu mașina numărul trei. În primele zece secunde atât de tare s-o-mpotrivit volanul vrunui control încât aproape c-am băgat argintia într-un șanț adânc din care nu ne-ar mai fi scos nici tractorul. Repet, nici zece secunde și la coborâre era noroi prin toate părțile săpunite în același ceas. Inclusiv sus pe mașină erau bucăți întregi de țărână plouată. Adevărul adevărat este că-s talentată.
O fost un an cu momente inedite pentru viața mea doldora-n pisici și căței și prea puțin în oameni. De-ar fi mai ieftin aș începe un nou dosar doar pentru ieșirea săptămânală de hlizeală. Modul de a conduce mi-o arătat mai fidel decât oricare alt verdict modul de a gândi. Întotdeauna sunt atentă să nu calc linia, uneori nici pe cea discontinuă, chiar de pe partea dreaptă pagubele-s mari. De-ar ști parcații câte oglinzi le-o salvat instructorul, poate c-ar fi mai atenți la oriunde și oricum. Într-un sens giratoriu nu mă-nteresează ce accidente aș putea produce, eu mi-s blocată pe de ce semnalizarea, de ce numărul. Concentrează-te pe situație îmi aud și-n somn. Da, că-i și simplu să te resetezi când juma de veac ai acordat atenție doar detaliilor, întregul dă-l în mă-sa, se descurcă el.
- Doamne, Îți reamintesc că mâine Isus Îi programat într-o cursă periculoasă! Asta de-oi porni mașina. De nu, nu!
_____________________________________________
În arhiva Dacă și eu pot, apăi nu există nu se poate filele-s:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu