joi, 31 iulie 2014

Parada Cutia misterelor - ediţia de iulie

În urmă c-o lună, când dădeam ca lege 9 ingrediente (pepene roşu, ton, ciocolată neagră, vinete, nuci, ouă, bere, vişine  şi ingredientul vedetă CAŞCAVALUL), am scris despre regulamentul şi istoria lu' Cutia misterelor. Este o provocare pe care eu o ador şi tare-i doresc să crească!

Înainte de paradă vreau să mulţumesc fetelor de reţete surpriză pentru că au acceptat provocarea mea. Mi-a fost cumplit de greu să încropesc o reţetă cu propriile ingrediente, abia aştept următoarele ediţii în care să pot da vina pe altcineva!


Să defilăm, zic!
1. Prima fotografie misterioasă publicată în grupul de pe facebook a fost a Ginei, care este şi următoarea gazdă a Cutiei. Gina, scriu iară de-i cu putinţă să ai milă şi îndurare când decretezi matinal lista lu' august!
Reţeta calabreză a Ginei este de chiftele din vinete cu ton  şi-i deja pe lista mea cu musai de-ncercat.
Săru' mâna!


2. A doua reţetă ce o sosit la poşta blogului fu a Alinei de la Lucky Cake: vinete cu  ouă şi caşcaval în stil indian. Fotografia aceasta vorbeşte cu o mie de cuvinte, io nu mai spui decât că pornind de la modul în care Alina o pregătit vinetele am ajuns la un chec delicios, care din păcate o decis să rămână fix jumate lipit de tava în care l-am copt, drept pentru care n-o mai prins astă paradă.


3. O ajuns pe la noi, pe la expoziţie şi doamna  mama lu' Cutia misterelor şi a bunătăţilor de prin lume adunate. Cerasela o gătit frittata cu vinete şi caşcaval, reţetă pe care o voi încerca cu ingredientul interzis şi dorit de Cerasela: brânză.



4. Şi când io dădeam stingerea episodului din iulie al provocării o sosit şi turnuleţul surpriză al Furnicuţei bucătar. Tare mulţumesc, doamna Monica! La închiderea ediţiei am aflat că fu vorba despre şniţele de vinete cu caşcaval, de nu era zece noaptea, ora când am interdicţie la hrănire, mâncam pozele!


5. Crisa o venit  în ceasu de la  doişpe şi-i sunt recunoscătoare pentru asta. Cu salata de pepene roşu, nuci şi caşcaval nu doar o întregit în ansamblu lista de la care pornirăm cu toatele, dar după atâtea bucate coapte or prăjite era musai necesară o uşurică d'asta. De reuşeam io ciocolata neagră chiar aveam toate ingredientele lui iulie. Nu mai spui că azi o-ncerc pentru că-s tare curioasă de pepenele cu sos de soia.

6. Mă cam muştrului amu că n-am făcut o listă mai inspiricioasă pentru mine însămi. A gândi nedesert mi-i cumplit. La mine provocarea înseamnă întâi de toate reţete inedite pe care în condiţii de libertatea deplină nu le-aş testa, asta am reuşit la rulada de caşcaval cu nucă şi vişine.


Doamnelor, sunt onorată că-s gazdă de astă defilare! Mă înclin!
Gina, ai legătura!
L.E.
7. Ioana ajunge c-o întârziere motivată la defilarea mea cu două reţete MI-NU-NA-TEEEEEEEE!!!!!!!! Vinete gratinate umplute cu ton şi pepene pane. Eu abia ce am luat micul dejun, dar deja-s leşinată în faţa pozelor Ioanei, una mai grozavă ca alta, de nici n-am ştiut pe care să le aleg. Tare mulţumesc Ioana pentru aşa meniu grozav!


8 comentarii:

  1. Frumoasa si tare vesela parada lunii iulie, ma-nclin cu respect la onorata gazda si dragele participante. Preiau stafeta si ne vedem pe Pofta Buna! blog :) . Hai, va pup din fuga, ca am multe treburi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Grozav îmi place Cutia cea nouă, Gina! Felicitări şi să crească în luna asta Provocarea cum n-a făcut-o de la începuturi pân amu!

      Ștergere
  2. Chiar daca eu am venit doar cu salata, desi altul era planul, acum ma bucur ca am facut-o pentru ca sunt singura care a folosit pepenele :D Chiar ma mir foarte tare cum tocmai ciocolata a ramas pe afara, dar macar este singurul ingredient care nu a fost folosit :D
    Salata o sa-ti placa, dar pune menta in loc de busuioc sau nu mai pune nimic. Astept vesti! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Veştile cele dintâi îs de la rulada cu mere şi chifteluţele la cuptor ce au primit print azi de pe blogul tău:)) Să vă fie sfârşitul de săptămână senin!

      Ștergere
  3. Draga Maria, multumesc mult ca ai acceptat sa fi gazda luna asta si sper ca ai sa fi si alta data. Daca in frigider la tine era branza dulce in loc de cascaval as fi facut niste vinete cu branza dulce si ciocolata, un desert pe care doresc de ceva vreme sa-l incerc dar tot aman , asa as fi avut un motiv. O sa-mi fac curaj sa pregatesc desrtul asta si fara provocare. Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cerasela, mulţumesc mult că "m-ai forţat" să găzduiesc provocare dragă! Îs cu ochii pe bunătăţile blogului tău, abia aştept năzdrăvănie de vinete cu ciocolată!

      Ștergere
  4. Ce concurs frumos...toate arata extraordinar! Bravo Marie

    RăspundețiȘtergere