De ce astă carte
În bugetul din martie, de 200 de lei alocat pentru cărți, am reușit să cuprind împreună cu alte cinci titluri și un Eric-Emmanuel Schmitt (dragostea mea). Cum cele nici 100 de pagini erau puține, am și citit Rivala imediat - în două dimineți, în tentativa de a-l mai îngrășa pe martie la numărul cărților terminate.
În martie am achiziționat-o, în martie am citit-o, în martie scriu despre ea. Mai rar așa aliniere de planete - record egalat, imediat după prima sa înregistrare la Crima imperfectă. Ptiu, ptiu, să nu-mi fie deochi!
Cu Rivala, am ajuns la 20 de cărți citite de Eric-Emmanuel Schmitt, de le-oi fi numărat corect. Mi-ar fi plăcut să le ordonez într-un top al preferatelor, dar abia azi inaugurez eticheta de autor. Poate la următorul volum.
Până atunci, poticnit cărțile sale sunt adunate AICI.
**** Cancan pe lângă scena Operei
O fi vreo carte semnată de Eric-Emmanuel Schmitt în care să nu pomenească despre marea sa dragoste, muzica? La cât a ajuns numărul celor în care muzica deține rolul principal? Nu-mi vin repede în minte decât Doamna Pylinska și secretul lui Chopin sau Concert în memoria unui înger. Mai găsesc eu câteva titluri până finalizez textul.
Ce se-ntâmplă în Rivala? Carlotta Berlumi, o fostă primadonă italiană și rivală aprigă a Mariei Callas, revine în Italia după un exil îndelungat în Argentina. Plină de furie și de resentimente, o acuză pe Callas - pe care o consideră o maestră a manipulării - că i-a furat locul sub luminile rampei. În ciuda trecerii anilor, Carlotta rămâne convinsă că ea era cea mai bună soprană, deși publicul și istoria o consacraseră pe Callas drept La Divina.
Toate calitățile Răului cu care Schmitt a înzestrat-o pe Carlotta mi-au amintit de Vrăjitoare. Prin calități înțeleg: inteligența, carisma, perseverența. Nu m-am mai gândit la ea de multă vreme, după anii în care energia ei m-a secătuit zilnic. Nu cred că oamenii sunt răi gratuit; dimpotrivă, le caut circumstanțe atenuante și încerc să-mi explic comportamentele negative. Un principiu păgubos, ale cărui lecții greu le-am învățat, pe propria-mi piele. Dar Secretara chiar a fost un om rău - slavă Cerului, un altul ca ea nu am mai întâlnit! Nu mă refer la acțiuni extreme, precum tăiatul unei mâini, furtul unui salariu sau lovirea violentă a unei colege, ci la manipulare și energie toxică - eforturi ce-ar fi meritat canalizate spre o misiune mai nobilă. Mult ne-a mai necăjit prin: bârfă, sabotare, minciuni, umilire și crearea de conflicte.
Or fi trecut zece ani de când nu am mai văzut-o, dar trebuie să mărturisesc că viața ei, imaginată acum în destinul nefericitei Carlotta, m-a răzbunat și bucurat. Ce-oi mai fi având cu biata de ea, la atâția ani-lumină distanță? Nici măcar n-am fost una dintre victimele ei preferate. Mai zic doar că, de nu aș fi întâlnit o vrăjitoare în carne și oase, aș fi crezut că Schmitt exagerează de dragul poveștii și că nu-i nimeni capabil să-și risipească viața doar pentru a împroșca răutate. Să mă-ntorc și la carte, după ce mi-am vărsat năduful despre existența căruia habar n-aveam. De aia îmi plac mie cărțile. Îmi apasă butoane pe care le credeam reparate și, ce să vezi, îs chiar bombe cu ceas.
Cum i-o fi fost lui Schmitt să scrie din rolul Carlottei și să scuipe venin pe icoana Mariei Callas cu atâta înverșunare din toate pozițiile? Mi-a plăcut mult Carlotta și m-a durut să văd cum prin fiecare alegere și fiecare gând rău s-a îndreptat spre neîmplinire. Uneori cred că oamenii ăștia, care-n capul lor sunt cei mai cei și care doar din cauza altora nu-s ei cei mai fericiți de pe pământ, nici măcar nu merită să fie salvați, readuși la realitate. Șocul adevărului - acela că ei sunt singurii responsabili pentru calitatea vieții lor - ar putea fi mult mai greu de suportat decât lupta cu morile de vânt.
M-a atras înverșunarea Carlottei și pentru că nu o cunosc pe Maria Callas dincolo de faptul că este considerată una dintre cele mai mari cântărețe de operă din toate timpurile. De mai adaug și că sunt complet paralelă cu muzica, tabloul devine și mai corect. Ș-apoi, atât de frumos a scris Eric-Emmanuel Schmitt despre ea, chiar de Carlotta ar fi otrăvit toate rândurile, Maria Callas tot ar fi rămas imună.
Un roman scris cu umorul, emoțiile și simplitatea caracteristice stilului lui Eric-Emmanuel Schmitt, dar plin de profunzime. Printre marile teme explorate aș identifica: sacrificiul pentru artă, idolatria față de marii artiști, nevoia de schimbare și adaptabilitatea în fața dificultăților vieții. Schmitt excelează în portretizarea personajelor complexe: Carlotta Berlumi este fascinantă prin înverșunarea și tragedia sa personală, iar Maria Callas rămâne o figură mitică, zugrăvită cu admirație și respect pentru contribuțiile sale excepționale din lumea operei.
De asemenea, romanul oferă o incursiune fascinantă în lumea operei și în culisele unei competiții artistice acerbe. Nu știu cât de interesantă pentru iubitorii muzicii clasice, însă pentru mine, complet necunoscătoare, călătoria a fost cu adevărat captivantă. Nu suficient cât să dau buzna la Operă, dar orișicât.
Mi-ar plăcea să aflu cum de Eric-Emmanuel Schmitt în Carlotta Berlumi n-a echilibrat binele cu răul. O făcut-o el cu Hitler, dar aici pare să fi adunat tot întunericul în rivală doar pentru a străluci Maria Callas? Sunt surprinsă că nu a mers pe drumul atât de bătătorit al credinței sale că nimeni nu este doar rău, nimeni nu este doar bun. Pe Carlotta mi-am imaginat-o fizic ca pe strașnica Herra din Femeia la 1000°C. Nu doar pentru că ambele ating suta de ani, ci și pentru că împărtășesc același umor negru savuros. Bine ai venit, Carlotta, în colecția mea de femei memorabile!
- Lui Callas i-a reușit moartea. De acord, da, asta într-adevăr i-a reușit. A cântat mediocru, a trăit destul de prost, dar a murit cu perfecțiune. (...)
- A avut ideea minunată de a sfârși la Paris. Foarte șic și foarte ingenios, când ai încarnat-o pe eroina din La Traviata, care exact acolo se dusese și ea. Pe urmă, a dispărut de tânără, lovitură de maestru. (...)
- Mie mi-a lipsit curajul, și asta e de tot plânsul: am îmbătrânit din lașitate. Acum e prea târziu.
- Prea târziu pentru ce?
- Pentru a muri de tânără.(...)
- Callas a părăsit lumea asta singură, inconsolabilă... Și asta a fost o intuiție fabuloasă.
- Poftiți?
- Pe scenă, noi, celelalte cântărețe, ne petrecem timpul agonizând. O cer poveștile, la fel și compozitorii, întrucât chinurile eroinelor le permit să scrie arii sfâșietoare sau rugi care-ți rup inima. Callas a murit prematur, îndurerată de pierderea iubitului ei, Onassis, după chipul și asemănarea protagonistelor pe care le încarnase, ceea ce a transformat-o în legendă.
Și-a împins paharul mai departe și a conchis:
- Avea geniul publicității. (...)
- Ba chiar așa! N-ați cunoscut-o: și-a ticluit totul, vocea, fizicul, viața, moartea.
N-am mai găsit alte titluri, pesemne că impresia mea cum că muzica e prezentă în toate scrierile este eronată. Probabil pentru că cele trei volume deja identificate mi-au lăsat impresia că muzica ar fi o forță centrală în universul schmittian, când e vorba doar de o mare pasiune, despre care scrie uneori cu suficient patos cât s-o simt apoi printre rânduri, chiar și atunci când nu e prezentă.
Am pornit dezamăgită textul acesta, un risc asumat când abia am terminat cartea și toate emoțiile ei încă sunt prezente. Marginile generoase, filele puține - încă o cărțulie ciornă, mi-am zis. Cred că este prima dată când conștientizez câtă performanță există într-o astfel de carte. În câteva pagini, se dezvăluie o poveste complexă, cu personaje ample. Ș-apoi și pe 300 de pagini și pe 500, diagnosticul patologic al răzbunătoarei nu s-ar fi schimbat.
Nu mai zic câte întrebări se nasc când nu-s toate informațiile servite mură-n gură. Mă fericește să văd câte căutări pe Google are Carlotta Berlumi - abia asta e răzbunare!
Despre steluțe
Mi-am notat pe fișa de lectură trei sau patru steluțe. Finalul m-a emoționat mult, dar nu suficient încât să merg hotărâtă pe patru steluțe. Pân la urmă propriul text m-a convins că puteam ajunge lejer la cinci steluțe, dar păstrez evaluarea inițială.
L-am întrebat însă pe YouTube cine este Maria Callas, eu habar neavând cum arată sau ce voce are. Întregul text l-am scris cu muzica ei în fundal și de mai multe ori m-am oprit să verific cum îi mai arată chipul. Este extrem de dramatică, un fel de Maia Morgenstern, iertată-mi fie ignoranța! M-o lămurit între timp și Wikipedia cât de mari îi sunt Mariei Callas performanțele artistice, neegalate nici astăzi, la 50 de ani de la moartea sa. Nu prea înțeleg cum de se stabilesc învingătorii în artă ca în sport. Cel mai mult m-a atras tragismul destinului ei, care deși a urcat pe cele mai înalte culmi ale succesului, în viața personală nu par să fi fost prea mulți norișori roz. O fi fost talentată, dar cât o mai muncit pentru desăvârșire! Deși avea un talent natural remarcabil, efortul susținut și dorința de perfecțiune au jucat un rol crucial în atingerea statutului său legendar.
Nu știu de ce Schmitt nu a considerat că Maria Callas merită o lucrare mai amplă. Din păcate, ediția pe care am achiziționat-o nu conține la final Jurnal de scriitură sau mărturisiri ale autorului despre miniroman. Google zice că volumul a fost un omagiu al scriitorului, creat cu ocazia centenarului nașterii Mariei Callas, în 2023. Citez de pe ultima copertă din Eric-Emanuel Schmitt:
Callas este, cu siguranță, o legendă, ba chiar un mit. Nimeni nu a întruchipat mai bine ca ea eroinele din opere. Mai mult, ea însăși a fost un personaj de operă, cu o dimensiune tragică. Avea origini modeste și a cucerit lumea cu vocea ei. Însă timpul a ajuns-o din urmă mai repede decât pe alții.
- Rivala de Eric-Emmanuel Schmitt, traducere de Doru Mareș, editura Humanitas, 2024, 98 de pagini.
- Totul e în regulă în mine și în lume - Petronela Rotar *****
- Farmacistul de la Auschwitz - Patricia Posner ****
- Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți ****
- Cât mai aproape de tine - Vlad Roman ***
- Îți place mai întunecat - Stephen King ****
- Cele mai frumoase poezii ale anului - Alexandru Petria ***
- Cât timp înfloresc lămâii - Zoulfa Katouh ****
- Fabrica morții - Ota Kraus și Erich Kulka ****
- Toamnă la Pekin - Boris Vian ***
- Trenul spre Samarkand - Guzel Iahina ****
- Hoțul cinstit - F.M. Dostoievski ****
- Vindecarea copilului interior - Stefanie Stahl ****
- Nopți albe - F.M. Dostoievski ****
- Chiajna din Casa Mușatinilor - Simona Antonescu *****
- Un strop de sânge - Stephen King ****
- Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan - Octavian Soviany ****
- Băiatul Echo - Matt Haig ***
- Crima imperfectă - Dan Antonescu ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu