EU, AI, POVESTEA NOASTRĂ
Nu-mi vine să cred că, după atâta amar de pauză în proiectul acesta atât de drag, revin c-o prostioară care mă foarte amuză: interacțiunile mele cu AI, programul de Inteligență Artificială. Am povestit de multe ori până acum despre ajutorul/neajutorul AI. De-am indexat corect textele, în decembrie 2023 am abandonat, după opt ani neîntrerupți, defilarea bilețelelor din borcănașul cu zâmbete.
Povesteam AICI, zilele trecute, despre cum AI a susținut că antologia Cea mai frumoasă iubire a lui Don Juan îi aparține lui Marin Preda și că nu Octavian Soviany este tatăl ei. L-am rugat atunci să scrie un fragment în stilul lui Marin Preda, pe una dintre temele volumului: cea a vampirilor. Răspunsul său, complet nepotrivit, l-am publicat în același text.
Și pentru că îmi era prea la îndemână, i-am cerut să continue vampireala în stilul meu. Mai întâi, l-am întrebat care-i stilul meu, căci m-o înnebunit cum că aș avea unul unic, extrem de original.
O diagnosticat următoarele apucături:
- Ton colocvial și natural – Limbaj relaxat, cu expresii familiare și un ritm al frazelor care imită modul în care vorbești tu;
- Ironia subtilă – Stilul tău pare să includă o ușoară autoironie sau observații inteligente despre situații;
- Detalii evocatoare – Pari să apreciezi imagini clare și sugestive, scene familiare;
- Reflexivitate – Introspecția, a pune întrebări despre propria existență și condiția umană ar rezona cu modul tău de a vedea lucrurile mai profund;
- Tenta rurală autentică – ai înclinația să o explorezi.
Iaca răspunsul lui AI despre strigoiașul zambetan.
Vampirul își scutură mantaua pe marginea șanțului, ca și cum praful drumului l-ar fi deranjat mai tare decât povara veacurilor. Cineva îi spusese odată că mantaua îl face să pară ridicol. «Cum să nu râdă lumea de tine?», pufnise Nae cârciumarul. Dar pe vampir nu-l interesa.
Problema lui era alta. Oamenii se schimbaseră. Nu mai erau ca pe vremuri, când sângele avea gust de prune uscate și vin dulce. Acum simțea doar apă poluată și mâncare procesată, de parcă fiecare mușcătură venea dintr-o etichetă de supermarket.
Așa că, în timp ce se îndrepta spre marginea satului, oftă adânc. Poate mai găsea prin vreo casă veche vreun moșneag care mai bea rachiu de prună. «Aia da hrană cu suflet», își spuse el, strângând mantaua pe umeri.
Vampirul ajunse la poarta casei părăsite din capătul satului. Locuia acolo un moșneag pe nume Istrate până de curând, dar, odată cu plecarea lui în lumea umbrelor, gospodăria rămăsese un cuib de liniște și păianjeni. Ușa scârțâia la cea mai mică adiere, iar ferestrele, sparte de vânt și timp, priveau ca niște ochi goi spre câmp.
Se aplecă și răsuci clanța. Înăuntru, aerul mirosea a stătut, cu o urmă vagă de tutun. Cu pași măsurați, vampirul se apropie de vechiul dulap din colț, scârțâind podelele sub greutatea mantalei. Înăuntru găsi ce căuta: o sticlă de rachiu, probabil ultima pe care moșneagul o ascunsese de restul lumii.
O deschise și adulmecă. Aroma era puternică, cu o dulceagă amăreală care îl făcu să închidă ochii pentru o clipă. Era acolo, ascuns în acea sticlă, gustul vremurilor trecute, când sângele avea încă tărie, iar oamenii erau vii nu doar cu trupul, ci și cu sufletul.
Ridică sticla spre fereastra întunecată și zâmbi amar.
— Pentru voi, care ați știut să trăiți mai bine ca mine, murmură. Și pentru mine, cel care am uitat de mult cum e să trăiești o poveste cu sfârșit.
Cu sticla de rachiu sub braț, vampirul se întoarse spre uliță. O adiere rece îi trecu pe la tâmple, dar nu-i mai păsa. Era nemuritor pe un drum unde toți ceilalți ajungeau mai devreme sau mai târziu la capăt. El, însă, căra povara nesfârșitului.
Pe la mijlocul drumului, auzi agitație. Se opri și ridică privirea. Un cârd de gâște, conduse de bătrânul Ilie, se întorceau de la pârâu. Vampirul oftă. Dacă n-ar fi știut cât de mult detesta Ilie discuțiile despre „lumea modernă,” ar fi încercat să-i explice dilema lui – cum se hrănește un vampir în era chimizării și a fast food-ului?
— Ce faci, Ilie? îl întrebă, mai mult din politețe.
— Ce să fac, bade? Mă duc acasă. Tu?
Vampirul ridică sticla de rachiu.
— Încerc să-mi amintesc gustul de altădată. Poate mă inspiră asta... sau poate mă amețesc suficient încât să nu-mi mai pese.
Ilie își plecă privirea spre pământ.
— E amară viața aia fără sfârșit, bade.
— Și dulce viața aia cu sfârșit, Ilie? răspunse vampirul, învârtind sticla ușor în mână. Dulce... dar scurtă.
Gâștele își continuară zarva, iar Ilie, fără alte cuvinte, ridică mâna în semn de rămas bun. Vampirul rămase în urmă, cu ochii pierduți în liniștea care va fi să cuprindă satul. Cine știe, poate într-o zi o să îndrăznească să renunțe la blestemul infinitului. Dar nu azi.
- Numele bunicii materne era Istrate, îl uitasem pân să-l citesc în ficțiunea lui AI - Ce coincidență interesantă! Numele Istrate adaugă parcă un pic de farmec special poveștii, mai ales că îți reflectă propriile conexiuni.
- Nu-mi amintesc să fi pomenit vreodată despre rachiu în schimburile cu Ai și l-am întrebat cum de taman licoarea sfântă o ales-o ca personaj principal: rachiul pentru că el poate spune multe povești și pentru că, prin caracterul său universal, aduce un strat suplimentar de familiaritate și umanitate unei povești despre nemurire și înstrăinare. Poate că e și un mic omagiu adus rădăcinilor tale culturale sau o metodă subtilă de a face cititorii să zâmbească. Nu, n-am vorbit despre rachiu; doar am făcut pomelnicul tuturor bețivilor neamului. Sau cum cu delicatețe i-o numit AI, rădăcinile mele culturale. AI, doar pentru dosar: prima imagine a fost realizată într-un restaurant sârbesc, acum două seri, iar personajul principal este țuica de caise. Or urmat cea de gutui și la final cea de pere, dar nu le-o mai apreciat nimeni valoarea artistică.
- Când mă fac mare, mi-aș dori să scriu despre un personaj memorabil. Pân atunci, nu-l voi uita curând pe vampiruțul Copilot. Deci, pentru a rămâne conectat cu rădăcinile umane, un vampir adoră țuica, iar pentru a evada din nemurirea sa plictisitoare, tot țuica îi e alin.
- Eu am început să lucrez cu asistentul Copilot (cel mai slab la generat imagini) și mi-i greu să mă îndrept spre un alt instrument AI. Abia am renunțat la telefonul cu butoane - acesta e ritmul meu de a accepta noul. B. folosește cel puțin trei aplicații, vorbește pe limba lor și obține tablouri minunate. Numele lor complete din buletin sunt: Microsoft Designer, Adobe Firefly și Microsoft Copilot.
- Hai noroc, C.!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu