Pân mă voi urni și spre alte direcții (rețete, povești) scriu în continuare cu mare bucurie despre cărți. Astăzi despre unul dintre volumele lunii martie.
De ce astă carte
Bugetul pentru cărți din ianuarie fu 200 de lei. Am cuprins repede în el trei Stephen King și doi autori români de pe lista de dorințe (Maria Orban și Ioana Chicet-Macoveiciuc) ș-am rămas cu 11 lei. Am întrebat Librăria ce-mi recomandă de toți banii. Dintre răspunsuri mi-o atras atenția Scandalul nu doar pentru că apărea cu o reducere de 76% ci mai ales datorită titlului: Neortodox.
*** Despre obligativitatea Dumnezeului
De ceva vreme mă gândesc că-n lumea mare ar fi mai multă pace (în toate sensurile noțiunii) de oamenii ar avea dreptul să-și aleagă credința la maturitate și să nu aibă obligativitatea de a o păstra pe cea a moșilor și strămoșilor. Nu c-ar conta ce cred eu, dar tare multe nenorociri iscă dumnezeii. Zâmbesc amintindu-mi de Iosif, un religios (pastor la ceva cult din SUA), folosesc termenul religios făr de pic de ironie, care mi-o decis, cu vreo 20 de ani în urmă, că-s ăl mai păcătos dintre păcătoși după ce mi-o scanat Dumnezeul din cap. Aia nu-i credință, e ceva inventat de tine în afara oricărei religii! În fapt mă spovedisem despre neîncrederea în instituții și dogme, propovăduind o credință în Bine și Adevăr. Iubesc oamenii care au un crez și se străduie să nu-l încalce. Zic asta pentru a limpezi că n-am pic de împotrivire. Am întâlnit sfinți și printre cei cu biserica în inimă și în afara ei. Nu-i la mine religia criteriu în niciunele.
La școală ni se spune că Dumnezeu l-a trimis pe Hitler să-i pedepsească pe evrei pentru că s-au emancipat. El a fost trimis ca să ne purifice, să-i elimine pe toți evreii asimilați, toți acei frei Yidden ce credeau că se pot elibera de povara jugului purtat de poporul ales. Acum noi le ispășim păcatele...
Deborah (Devoireh) Feldman s-a născut și a crescut într-o comunitate izolată din Brooklyn. E vorba despre secta hasidică (comunitatea Satmar) înființată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial de către evreii fugiți din Satu Mare (atunci comitat austro-ungar) și supraviețuitori ai lagărelor ajunși la New York.
Mama o abandonează repede după naștere, nu atât pe ea, cât pe soțul cu retard mintal, familia ultra religioasă a acestuia și comunitatea hasidică. Se măritase în America provenind dintr-o familie de evrei germani din Anglia. Familie religioasă, dar nu hasidică. Condiția femeii era atunci (în anii '80) și este și pentru fiica sa (în 2010) într-un singur sens: face prunci, îi crește, gătește și gospodărește pentru familia numeroasă în toate zilele, pentru toate evenimentele și sărbătorile, care nu-s deloc puține, satisface nevoile bărbatului și basta. Nu acces la educație laică, la permis, la alte haine decât uniforma cultului și alte alimente decât cele dezlegate de Cartea Sfântă. Tatăl suferă de tulburări de personalitate, are un comportament copilăresc, neadecvat, IQ este 66, bolnav psihic. Nu știu de unde or venit toate diagnosticele astea căci din rușinea de gura lumii n-o mers niciodată la controale medicale.
Deborah e crescută de bunici în lipsa mamei și a tatălui. Tatăl nu este absent, dar copila face tot posibilul să limiteze contactele cu acesta, fiindu-i rușine cu el. Părintele făcea mici comisioane pentru a se întreține, dar cea mai mare parte a banilor îi era asigurată de tatăl său, bunicul autoarei. Soția fiului cel mare al familiei este cea care a luat-o în primire împreună cu bunicii în momentul abandonului.
Deborah e diferită de lumea în mijlocul căreia trăiește. Nu înțelege restricțiile impuse de religie, suferința, limitările.
Din câte-mi amintesc, mi-am dorit întotdeauna totul de la viață, tot ce mi-ar fi putut oferi. Dorința asta mă desparte de cei care sunt dispuși să accepte mult mai puțin. Eu nici măcar nu pot concepe cam e posibil ca oamenii să aibă dorințe atât de mici, ambiții atât de înguste și de limitate, când posibilitățile sunt practic infinite.
Copil curios se străduiește să înțeleagă și să respecte restricțiile impuse. Lecturile îi erau limitate la cărți religioase, Deborah iubind literatura, puținii oameni cu care avea voie să vorbească, școala la care studia doar învățăturile Torei, cum se îmbracă, ce mănâncă, cu cine se mărită - totul era strict controlat.
În familia asta, nu ne îmbrățișăm și nu ne sărutăm. Nu ne facem complimente unul altuia. În schimb, ne urmărim cu atenție unii pe alții, mereu gata să atragem atenția asupra unei slăbiciuni spirituale sau fizice.
Bunicii sunt supraviețuitori ai Holocaustului și chiar de Deborah nu folosește tonuri blânde când se raportează la ei și la faptele lor, mie mi-au plăcut ambii foarte mult. Bunica venea din Budapesta și toată familia îi fusese ucisă în lagăre. Sunt habotnici, dar nu e menționat niciun moment de abuz fizic, verbal. Nu umblă dezbrăcată, flămândă, făr de acces la școală și spital. Îi sunt impuse cutume strămoșești, limite în care bunicii ei cred. Cred absolut și necondiționat în Dumnezeu ca răspuns la faptul că sunt încă în viață. Trebuie condamnați pentru asta? Nu-și exteriorizează niciunul dintre ei emoțiile și sentimentele, dar asta nu-i garant pentru lipsa lor. Eu am citit printre rânduri, multe fapte care dovedesc cât de iubită a fost. Pân la ea, bunica născuse și crescuse 11 prunci. Tare m-o necăjit tonul pe care l-a ales Deborah pentru spovedanie. A cam aruncat și gratuit cu rahat. Un dram de bunătate or empatie nu a manifestat pentru vreun om care a existat în viața ei și pe care l-a făcut personaj de carte. Îmi fu o milă de tatăl ei, apoi de bărbatul care o ia de nevastă...
Conform tradiției la 17 ani este obligată să se căsătorească cu bărbatul ales de familie. Din noaptea nunții și până decide să evadeze din lumea hasidică, la 19 ani, problemele se țin lanț. Nu le-aș zice tragedii. Îmi fu tare greu să le pricep pe multe dintre ele. Nu le-aș numi minciuni, exagerări, dar ceva se petrecu la scriere de-s atât de necredibile. Pentru o fată oarecare crescută în sectă ar fi fost firești. Pentru Deborah care pân la nuntă a citit zeci de povești de dragoste și cărți nereligioase pe undeva, pe drum li se scurtcircuitează veridicitatea. Presupun că a vrut să expună cât mai multe dintre problemele sectei, a vorbit în numele lor, deși nu le-a trăit pe toate. Presupun că-s erori datorate bunei credințe. Vreau să cred asta.
Meritul cărții este că oferă foarte multe informații despre religia evreică și cultura Satmar. Asta însă poate fi plictisitor, monoton, lipsit de acțiune pentru unii cititori. Pare a fi o văicăreală continuă, de la un capăt la altul. Poate că asta a simțit și gândit întreaga copilărie, dar nu atunci a scris cartea. Parcă 22 or 23 de ani avea când a semnat contractul cu editura, nu se decantase furia, nu se limpeziseră plusurile și minusurile?! Sunt sigură că scandalul pe care autoarea îl pomenește în titlu, dar îl ignoră în cuprinsul ei, a oferit și altor oameni, care se simt inadaptați în comunitățile în care s-au născut, speranță și încredere într-un viitor care nu-i bătut în cuie negre de Dumnezeu. Că există scăpare de la una zici și alta faci, una arăți și alta simți, una predici și alta gândești. Eliberează-te și te aliniază cu tine!
Finalul e cam făr de cap și coadă, poate o fi lămurit pe îndelete în volumul doi, care văz că s-o și publicat. Pentru mine sigur va fi mult mai interesant decât primul. M-am lămurit ce crede despre rădăcini, s-o văz acum cât fu de brează pe cont propriu în lumea la care o tânjit.
Trăiam între două lumi, și Neortodox este ceea ce este fiindcă a fost scrisă când mă aflam între două lumi, într-un loc înspăimântător și totuși vrăjit, de imponderabilitate. Dacă mi-aș fi acordat timp de pregătire, dacă aș fi așteptat să o scriu când voi fi mai matură - să zicem, acum - aș fi făcut-o, fără îndoială, dar n-ar fi fost cartea care trebuia să fie și nu ar fi avut acel impact visceral și sfâșietor pe care îmi spun cititorii că l-a avut asupra lor.
Despre steluțe
Citind subtitlul Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice mi-am suit așteptările pân la cer și dincolo de el. Am încă în suflet mărturisirile șocante ale Tarei Westover din Învățare - AICI textul dedicat în 2022 memoriilor sale.
Pe canalul de crime, preferatul meu de pe televizor, sunt adesea documentare despre supraviețuirea terifiantă în unele secte. Eu însă-mi la bunicii materni, în toate verile copilăriei, am trăit în una. Scriu asta cu mintea, cu inima nici acum nu crez că-i drept a fi băgată laolaltă cu restul comunităților extremiste religios. Or poate-i doar manifestare a sindromului Stockholm în astă judecată. Tot din primii ani de viață am asistat la foarte multe nenorociri cauzate de abandonarea cultului. În satul mamei exista un război continuu între adventiști și Oastea Domnului. Deși mergeam la adunările grupării preotului Iosif Trifa, acolo unde bunicul era predicator, îmi plăceau foarte multe elemente ale credinței adventiste. Mă nedumerea că bunicul una propovăduia și alta făcea. Vecinii noștri adventiști respectau ziua liberă cu sfințenie, chiar în seara dinainte erau sistate toate activitățile. Ai mei vindeau la piață roșii în toate duminicile. Ca să nu mă lungesc, când doi tineri de religie diferită se îndrăgosteau era jale, adică JALE. În jurul meu cele mai multe cazuri erau de fete ortodoxe care renunțau la familii pentru bărbatul pe care-l iubeau. Nu-mi amintesc chiar să se fi botezat în noua credință, da-i posibil să fi uitat taman asta. Cele mai multe cazuri pe care mi le amintesc, inclusiv prietene d-ale soră-mii, sunt de ortodocși care și-au abandonat botezul. Dar logica-mi spune că sigur se petrecea și reversul cam în aceeași măsură.
Nici nu mai știu de ce m-am stârnit atât și de la ce m-am luat. Așa am găsit de cuviință să-mi justific cele 3 steluțe. Chiar de mi-o apăsat câteva butoane, care habar n-aveam cât de vulnerabile mi-s încă, memoriile autoarei de astăzi nu m-or uluit. N-am empatizat mai deloc cu ea și asta spune foarte multe despre mine și mai nimic despre scriitura sa. Ori poate că nu.
Nu mai am Netflix, dar mi-ar fi plăcut să văz cele patru episoade pe care cartea le-a inspirat și care înțeleg că-s mult mai faine și mai obiective.
- Neortodox: Scandalul pe care l-am provocat renunțând la rădăcinile mele hasidice de Deborah Feldman. Traducere din limba engleză de Vali Florescu. Editura Trei, 2021, 383 pagini.
➤ Celelalte 380 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.
➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2024 este AICI.
- Dirijoarea - Maria Peters ****
- Ophanim - Ana Barton *****
- Spune da vieții - Viktor Frankl ****
- Fă-ți patul - William McRaven****
- Eu sunt 70072 - Lidia Maksymowicz *****
- Celălalt pasager - Louise Candlish ****
- Moașa de la Auschwitz - Anna Stuart *****
- Furia - Alex Michaelides ***
- Vânătorii de zmeie - Khaled Hosseini *****
- Bântuind prin Veneția - Agatha Christie ****
- Libertinul - Eric-Emmanuel Schmitt *****
- Florile soarelui - Martha Hall Kelly *****
- Când înflorește liliacul - Martha Hall Kelly ****
- O librărie în Berlin - Francoise Frenkel ****
- Păpușa de porțelan - Kristen Loesch ****
- Ce nu am scris în cărțile mele. Memorii - Viktor Frankl *****
- De vorbă cu criminalii în serie - Christopher Berry-Dee *****
- Trei - Valerie Perrin *****
- Privighetoarea și trandafirul - Oscar Wild *****
- Toată dragostea dintr-o fotografie arsă - Maria Orban *****
- Sfârșitul nopții - Petronela Rotar ****
- Fata cu părul roșu - Buzzy Jackson ****
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu