SPITAL VETERINAR LA FACULTATEA DIN TIMIȘOARA

De multă vreme îmi doresc ca pe lângă rețete, cărți, povești (temele mari ale blogului) să scriu despre produse și servicii favorite. În general mă tem să fac recomandări, dar despre experiențele proprii pot scrie făr de frici. 

La Spitalul din cadrul Facultății de Medicină Veterinară Timișoara am ajuns în ceasul 24 pentru că abia atunci ni s-o arătat opțiunea.

Pisicuța noastră Tigra cu doar două zile înainte să fete și-a fracturat ambele picioare din spate. Se pare că nu-s oameni ori mașini de vină, ci a căzut de la foarte mare înălțime.  În zonă ni s-a comunicat că nu există niciun spital veterinar ș-am fost îndrumați spre o clinică privată din Timișoara. În ultima secundă medicul din urmă cu doi ani al patrupezilor noștri a vorbit cu încredere despre Centrul din cadrul Facultății. Oi, ce bine ne-o făcut!

În aceeași zi am sunat și am  primit programare pentru următoarea. Când am văzut că dotările nu seamănă cu cele din  pozele clinicii cele scumpe am fost convinsă că ne-am pripit. 

Am interacționat cu doar câteva persoane. La centrul de triaj cu două, ambele foarte amabile. Am plătit pentru început o taxă de  20 lei ș-am completat vreo 5 formulare. Am fost trimiși la Chirurgie unde erau un medic și doi studenți. Am stat acolo aproape 3 ore cât a fost nevoie pentru anestezii, radiografii, ghips. Totul a costat 450 lei, mai puțin de jumătate din costul anticipat la clinica privată. În afara spitalului am mai plătit 24 lei (la un petshop pentru un guler protector ș-o curelușă). Pentru toți banii achitați am primit chitanțe. 

Ni s-a răspuns pe limba noastră la toate întrebările (ș-am avut cel puțin o tonă), poate că urgența n-a fost atât de gravă (prăpăstios ar fi fost cazul cu nevoie de tije - costul era 700 lei sau placă - 2400 lei), dar la medicul curent am pățit nici măcar să nu curețe de sânge o rană până nu i-am cerut expres (bine, obrăznicia m-o costat atunci 50 de lei).  

Când am anunțat că puii sunt în mașină unul dintre practicanți ne-a adus un bidon cu apă caldă. Eram atât de varză că nici nu ne-ar fi trecut prin cap. Presupuneam (cu știința mea din cofetărie, cu ce altceva?!) că mai există pui morți în burtă de mai multe zile și eram praf. 

N-o trecut decât o zi din cele 3 săptămâni de recuperare și încă este foarte greu. Pisoiul nu acceptă gulerul, l-o desfăcut de 3 ori în 3 moduri diferite, ghipsul este foarte greu și nu-l controlează, deci puii sunt în pericol. Pe lângă toate astea nici nu nimeresc chiloți de nou născut care să i se potrivească. 

Dap, o început aventura! Dar sunt foarte fericită, momentul în care medicul nostru întrebat de trebuie s-o omorâm n-o răspuns clipe întregi este atât de departe, deși au trecut doar câteva zile ș-un alt Medic.  

 Sănătate!

• În prima poză este Sose (Șosețică) și în cea de a doua pacienta și noua trupă (Ghiță, Unu, Doi și Trei).