duminică, 6 iulie 2014

Primiţi cu lamulţani?!



          Nu-ţi doreşti publicele astea, ştiu bine de data trecută, mi le tare doresc eu. După atâtea vremi făr de tine, fac tot cum vreau eu, numai cum vreau eu. Iertare!

Astăzi e ziua ta. Nu ştiu de ce ai ţinut atât de secretă data aceasta. Te-ntrebi cum de-am descoperit? N-am căutat, dar fu de găsit pe nota cu care ai achitat unul dintre daruri. Ce de daruri minunate mi-au rămas şi-n suflet şi-n cutia tortuloasă şi-n bibliotecă. Eu n-aş avea habar cu ce să te surprind şi-i tare nefiresc, mă cam pricep să dăruiesc şi lacrimi şi uimire şi emoţii.

De-ar fi un tort halbă, cum nu-s încă meşteră a face, te-aş ferici?!

În altă viaţă, de ne-am fi urmat drumul, amu era timp de dăruit Juli. Te gândeşti vrodată la asta? La duminica aceea cu amoruri din zori până-n amurg în care te-am tot întrebat unde ai fost în timpii ăia în care io te aprig căutam?
Întotdeauna am trimis cereri către ceruri, nu rugi, cereri ferme. Întotdeauna  am primit ce-am cerut. Pe tine te-o trimis la nivelul “să fie cineva care să-mi frângă oasele în îmbrăţişare”.
Doamne Doamne Ăsta nu prea pricepe că io mai şi exagerez.

Îţi mulţumesc că m-ai învăţat firescul lui te iubesc. Habar n-aveam. Ziceam că există doar în filme proaste şi cărţi bune. Niciodată n-am fost iubită ca-n filmele proaste şi cărţile bune. Cel mai tare mă uimea dorul. De eram la doi metri de tine, îţi lipseam. De erai la cinci minute de mine te perpelea distanţa, de eram la un centimetru de tine,  cu spatele erai făr de mine.

Mi-ai adorat iubirile şi pasiunile şi oamenii cu ăl mai firesc dintre firescuri, şi tortuleala şi Buna şi Ştefănuţ şi filmele şi scrisul.  Şi cotrobăind prin toate cotloanele cele întunecate ai cunoscut bine şi Răutatea ce mi-s.

Să nu-ţi fie tristă amintirea. Nu e importantă lungimea intervalului ci intensitatea a ceea ce se petrece în el. Să-ţi fiu de zece ori şi zor şi amurg şi să nu se sfârşească nici zâmbetele, nici dragul, nici poveştile şi să o luăm de la capăt ca-n prima clipă,  zici tu că e puţin? Ne-am frânt inimile, oricum peticite, am atins hăul cel crunt  şi visele cele mai înalte doar pentru ca amu să ne avem lin prezentul. Fu un cantonament pentru ce va să vină, nu crezi? Aşa cu genunchi juliţi şi lacrimi uscate ne-am priceput să ne oblojim pentru Estele de acum.
  
Într-o altă viaţă vom reuşi a dărâma şi munţii pe care amu nu i-am clintit. Ai încredere, ne vom recunoaşte şi ne vom zâmbi.

În astă viaţă trimit rugi să o găseşti, să te fi căutat şi să vă împărtăşiţi iubirea ca-n filmele proaste şi cărţile bune. Să vă urcaţi munţii şi să vi-i coborâţi, nu-i musai demolatu. Să te adune din fărâme şi să te înveţe zborul!

La mulţi ani, dragul meu!
Rămâi în lumină, acolo e locul tău!

* Îi cu rost lamulţanul meu de m-ai sunat după atâtea tăceri când io taman reciteam astea toate.

7 comentarii:

  1. ....evident ca toata viata adunam doar despartiri si traim din ele....de fapt nici nu exista inceputuri ci doar iluzia lor...suntem porturi goale din care corabiile doar pleaca in larg....si le privim pina apun dupa orizont....ce melancolie...

    RăspundețiȘtergere
  2. ... evident că nu-s prea de acord cu dumneata, dragă A.... drept e că mi-s cam tulbure şi m-o mai bătut şi soarele-n cap, dar: de merg pe drumul pe care-l desenezi, atunci dacă tot murim, de ce să ne mai naştem... eu votez că adunăm clipe miraculoase, oameni de poveste, trăiri magice. Imaginii tale cu porturi pustiite pe ceruri în adormire i-aş alipi două, căci rareori rămânem neschimbaţi, una a furtunii care răvăşeşte totul de la gângănii firave pân la acoperişuri şi o alta a bobocilor ce-i vezi înflorind de ai răgazul. Din ambele eu zic că adunăm lecţii. Oi, ce m-am lungit! Mare dreptate ai, ce nostalgie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Draga Maria....stii cind o absenta este mai puternica decit o prezenta ?...in adoratie....e asa precum cu Dumnezeu si el nu a fost vreodata prin port dar privim cerul dupa el...despre asta cred ca e povestea ta....si mai e cava...

      Ștergere
    2. Aştept continuarea A...

      Ștergere
  3. Frumoasele tale degete....cu ele mesteresti bucatele alese din bucataria ta, cuvintele fermecatoare de le scrii...desi oarecum sunt amagiri si oricit ar fi de incintatoare, palesc in fata unei culmi, a unei esente, a iubirii...este ceea ce faceau degetele tale pe pielea lui, cu parul lui, pe buzele lui...aici zic eu ca e diferenta intre viata si moarte....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În timp ce eu te rugam să povesteşti pe mai departe, tu deja făceai asta:) De spui că asta este diferenţa dintre viaţă şi moarte, atunci eu îţi mărturisesc iară credinţa cu mai multe vieţi într-una. Căci din fericire moartea iubirii nu-i deloc moartea vieţii... mă şi amuz cât de profund pot gândi numa citindu-te.

      Ștergere
    2. Odata..in inocenta naturala era asa...erosul era viata si viata eros....acum amagirile au luat locul iubirii in zona vietii si asta incet fara sa ne dam seama...si au impins iubirea catre marginea vietii acolo unde e si moartea....amindoua au harul de a suspenda timpul....

      Ștergere