Plouă de multe zile, mai am foarte multă treabă în grădină, dar mă supun toanelor vremii și scriu despre cărți iară.
De ce astă carte
Când, la început de 2024, Crisa renunța la întreaga ei bibliotecă Eric-Emmanuel Schmitt, m-am crucit și m-am bucurat. Cred că mai întâi m-am bucurat ș-apoi m-am nedumerit cum de poate face asta cu unul dintre autorii ei preferați. Mi-am notat că am căpătat astfel 14 volume. Nu știu de-am inventariat aici și titlurile pe care deja le aveam în propria colecție, dublurile cum ar veni, căci și eu mi-s mare fan.
Până acum am scris despre 21 de cărți ale autorului și ar trebui, de m-aș pricepe, să fie toate adunate AICI.
**** Câteva povestiri, pe care tare mi-ar fi plăcut să le prind așa cum or fost gândite de tata lor..
Cinci texte scurte și, la final, câteva file de Jurnal de scriitură.
Să mai zic că-mi fu a dracu de greu să nu citesc întâi explicațiile de la sfârșit? Găselnița aceasta, pe care o regăsesc uneori și la Stephen King, de a deschide ușa laboratorului creației, mă fascinează. Regula respectată de scriitorul francez era de a include aceste pagini în a doua ediție a lucrărilor sale, prima excepție fiind Cei doi domni din Bruxelles, unde paginile sunt adăugate chiar primei ediții.
Să-ncep prin a mărturisi că atât de încântată am fost de cadou, încât la Cei doi domni din Bruxelles am ajuns după fix 33 de luni. Și cine știe cât ar mai fi durat dacă n-aș fi avut nevoie de câteva cărțulii pentru vacanța din octombrie. Nu-mi amintesc câte volume am citit în acea săptămână, poate cinci, dar mi-am notat pe fișă că acesta a avut numărul doi.
Cinci povestioare pe cât de scurte, pe atât de puternice. Dacă fac un top prin prisma steluțelor acordate în timpul lecturii, acum nu prea mai sunt de acord cu el: pe ultimul loc este Câinele. Azi aș fi jurat că-i printre preferate. Știu că scriitorul este mare iubitor de câini, eu la fel, și de câte ori aceste ființe sunt personaje în textele sale, și cam sunt, emoțiile riscă să dea pe afară din pagini.
Dar scrierea Câinelui a avut și un punct de pornire foarte distinct. Un important filosof francez, de origine evreiască-lituaniană, ca ofițer în armata franceză, a petrecut cinci ani într-un lagăr de muncă în timp ce aproape întreaga sa familie a pierit în Holocaust. Ei, bine, în lagăr întâlnea adesea un câine vagabond. A fost unul dintre punctele sale de sprijin în supraviețuire: un câine vesel care nu-l privea ca pe un subom, ci dimpotrivă s-a dovedit mai uman decât omul rasist și ideolog care deținea puterea. Nu voi dezvălui ce piesă a construit Schmitt pornind de la această întâmplare adevărată. Voi spune doar că am penalizat finalul, prea siropos pentru naturelul meu nesimțitor. Ca să aflu din Jurnal că s-a folosit de iertare ca de cel mai complicat act de înfăptuit pe lumea asta - Frecventez personaje cărora le sunt inferior. Am priceput ideea postlectură, dar tot a telenovelă îmi sună sfârșitul. Aia e!
Despre steluțe
N-am habar de ce ajung atât de rar la Eric-Emmanuel Schmitt, când știu atât de bine că foarte puține dintre scrierile sale or rămas în teancul abandonatelor și nu pentru multă vreme. Bine c-am fost inspirată cu alegerea din octombrie. După o perioadă de vreo patru-cinci luni în care nu am citit niciun rând, curat ghinion ar fi fost să mă-mpotmolesc într-un Schmitt nou-nouț.
Am fost foarte dezamăgită citind Jurnalul de scriitură despre cât de puține dintre profunzimile intenționate de autor au ajuns la mine. Mda! Am receptat poveștile ca pe niște filmulețe zărite câteva secunde pe YouTube, că alte platforme nu urmăresc. Dincolo de spectaculosul observat și din cer, eu alte fire n-am prins. Din fericire, m-o luminat Jurnalul, altfel vai de mine.
Mi-s obosită. Epuizată. De ce nu cinci steluțe? Pentru că îmi place mult să scriu despre cărți și propriile texte mă conving să cresc calificativele. Dar aș vrea să mă țin cât mai mult de ceea ce am gândit în timpul lecturii: tulburarea de a nu înțelege de ce or trebuit sucite firele pân la capăt, pân la spectaculos și șoc, când parcă viața-i mai potolită în loviturile ei năprasnice și tocmai de aceea mai credibilă.
Am citit foarte multe broșurici semnate de acest scriitor. De fapt, exceptând seria Străbătând secolele (doar despre volumele 1 - Paradisuri pierdute și 2 - Poarta cerului am scris până acum), la care încă lucrează, puține mai sunt titlurile care să aibă consistență în numărul paginilor. Sigur, orice roman capătă alte dimensiuni în raport cu povestirile. De mă gândesc doar la Oscar și Tanti Roz or Noaptea de foc și deja găsesc excepții și pentru teoria abia expusă. Să rezum, că deja mi-am pierdut ideea: aparențele înșală, o cărțulie de o sută și puține pagini poate durea până-n străfunduri și te poate răvăși cum una de cinci sute nu o prea face. Te duce-n eroare că scrie foarte simplu, aerisit, cu multe dialoguri, te relaxezi și te hăhăi, ca la final să te trezești trăsnit și habar să n-ai de unde te-o lovit emoția cea mai puternică.
Care erau șansele să mă întâlnesc cu un volum al autorului, chiar în limba în care a fost scris, într-o casă, la țară, făr de bibliotecă?! Foarte mari atunci când omul care-o locuiește este îndrăgostit de limba franceză. Ce drumuri năucitoare își nasc cărțile-n lume... Iară dublurile mele (ale Crisei), iată, pot sta la baza unei noi colecții răsiubite.
- Cei doi domni din Bruxelles de Eric-Emmanuel Schmitt, traducere Simona Brînzaru, Humanitas Fiction, 2014, 231 pagini.
➤ Celelalte 475 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.
➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2026 este AICI.
➤ Cărțile despre care am povestit în 2026:
1. Cartea Mironei - Cella Serghi ****
2. Jurnalul unei nopți nedesăvârșite - Hiromi Kawakami ***
3. Unde este Anne Frank - Ari Folman ****
4. Fugarul - Stephen King ****
5. Zelenski: În mintea unui erou - Régis Genté și Stéphane Siohan ***
6. Și din zece n-a mai rămas niciunul - Agatha Christie ****
15. Autonomie - Adrian Teleșpan ****
16. Memorii din biblioteca ideală - Bogdan Suceavă ***
17. 8 - Tudor Ganea *****
18. Dispărut fără urmă - Haralamb Zincă ***
19. Glonțul de zahăr - Haralamb Zincă ***
20. Apă proaspătă pentru flori - Valérie Perrin ****
21. Invențiile ocazionale - Elena Ferrante ***
22. Ultima carte - Marian Coman *****

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu