12/31 ➤Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.
**
Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul 2016 - 2023.
- Exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în șapte zile curgătoare!
Dintre toți oamenii de-i cunosc, nici nu-s prea mulți, există trei ele și trei ei, care mi-s perechi lumină. Doi ei nu mai sunt în lumea asta, dar când le văd jumătățile simț întregul. Despre primele două am mai povestit în scrisorile mele de dragoste. Întâmplarea face că-s taman desperecheatele, cele care au atins până moartea ne va despărți.
În perioada final de 2010 - început de 2011, am atins culmile disperării. Niciodată, ca atunci, n-am mai fost atât de neputincioasă. Mă străduiam să ies dintr-o relație otrăvitoare, aveam foarte puțini bani, ca-ntotdeauna, eram la capătul a șase luni de căutat chirie zi de zi. Îmi amintesc ca azi. Sfârșit de februarie, foarte frig și foarte întuneric. Vizionasem o cameră dintr-o casă făr de sobă și baie. Abia ieșisem în stradă și boceam în hohote. Atunci m-o sunat soră-mea și nu i-am mai putut ascunde (din fericire) adevărul separării. Locuia atunci la 100 de kilometri de mine. Între timp relația noastră o progresat enorm, amuș suntem la 600 de kilometri distanță. I-am bocit motivul deznădejdii: nu mă încadrez decât la chirii făr de nicio condiție pentru trai. Mi-o spus să închid telefonul că mă sună ea după ce rezolvă. Ș-o rezolvat. Sora prietenei ei căuta om de încredere pentru un apartament nou-nouț în orașul meu făr de speranțe.
Ne-am întâlnit a doua zi, tot pe foarte frig și foarte întuneric. Există oameni care au lumina în ADN. Altfel cum două surori aceeași aură?! I-am spus că n-am de niciunele dar sunt tare fericită și de va fi să dorm și să mănânc doar pe ziare. Blocul era nou, apartamentul era mobilat, nu-l locuise nimeni înaintea mea. A doua zi s-o umplut un raft cu veselă. Apoi or apărut perdele la toate geamurile. Și multe borcane cu delicii conservate pentru iarnă.
Vara lui 2016, din nou pe culmile disperării. Nu mai reușeam să plătesc chiria. N-aveam spaima că voi dormi sub poduri ci că-l voi părăsi pe Acasă după șase ani magici. Am iubit foarte mult apartamentul. De la început l-am croit după chipul și asemănarea mea. Eram cu domnul lumină în beciul blocului, acolo unde erau rânduite borcanele pline. Când i-am mărturisit că nu am bani să plătesc, n-am mai putut să-mi ascund lacrimile. Nu deznădăjdui, Maria, ai încredere! Se descurcă păsările cerului, te vei descurca și tu cu un pic de credință. Era notar de mulți ani, dar își dorea Teologie. Pe foarte repede înainte, că-s încă la introducere, mi-am căutat un nou loc de muncă și când l-am găsit Șefu' o-nceput să-mi plătească el chiria. Mă-ntreb uneori cât de diferit ar fi fost drumul meu de nu hotăram atunci să rămân pe loc. Mi-ar plăcea să cred că nu foarte diferit, dar mă cunosc și nu pot garanta. Imediat o apărut și B. și 100 s-o transformat în 600. Restul e poveste...
Azi mi-o trimis soră-mea pozele astea. Domnul lumină este preot. O ajuns la capătul drumului, pe care cu șapte ani în urmă-l începea. O adunat scrisori de la 160 de prunci (sper c-am reținut corect cifra, nu c-ar fi importantă). La cele 160 de dorințe o căutat 160 de făptuitori. Dumnezeule Mare, păi de unde i-o adunat?! Păi numai eu i-am nominalizat pe nașu', fiul cel mare, cumătra, frate-miu, fiul cel mic.
Am plâns de bucurie. Cu foarte puțină vreme în urmă mă anunțase c-o primit parohie. Și primul gând rostit al amândurora fu: să vezi câte bune o să facă!
Ce drum greu și-o ales pentru amândoi de la jumatea vieții. Și ce frumos!
Săru-mâna, părinte!
🎀🎍🎄 31 de povești pentru 31 de zile în arhivă:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu