luni, 15 aprilie 2019

TERAPIA INTEGRĂRII TRECUTULUI - INGEBORG BOSCH (1)



Provocarea Ai 15 zile să termini 7 dintre cărțile începute,  ziua 1. 

_______________
Inventarul cărților în curs de citire
  • Deși planul lui 2019 poruncește să citesc doar dintre cărțile neterminate ale anului trecut, de la a doua carte am încălcat restricția. Păi ar însemna să trudesc la patru volume tot anul, căci  n-am descoperit butonu' care-mi dă dezlegare pentru cărțile sunt scrise și spre a fi abandonate înainte de ultima pagină. 
În speranța că voi ajunge cândva să citesc doar o carte, treacă de la mine, hai, două, am introdus raportarea necititelor. Dintre cele începute în 2018 am 3 neterminate din 6 ș-am pornite din 2019 încă 6 bucăți. Motiv pentru care am și lansat provocarea Ai 15 zile să termini 7 dintre cărțile începute!

De ce astă carte
  • Mi-am comandant volumul în campania dacă tot vor fi șase luni făr de salariu, ia să-mi cresc  stocuri de cărți,  în toate săptămânile,  cât mai îs bani.  
Cartea de azi, ca toate celelalte (excepție fac doar exemplarele căpătate) se datorează reacțiilor oamenilor care au citit-o și  pe care eu îi urmăresc virtual și-n recomandările cărora am deplină încredere. 

***** METODA PRI (Past Reality Integration)
- Demontarea mecanismelor defensive dobândite de-a lungul vieții - 
Am început să citesc Terapia Integrării în concediul din noiembrie al lui 2018 și m-am oprit, luată cu alte lecturi, la pagina 50. M-am întors la ea abia în aste zile datorită Provocării cărților neterminate. 

Din prima secundă m-au atras cuvintele: PRI este o metodă inovativă de terapie care, spre deosebire de celelalte, se poate aplica și fără ajutorul unui psihoterapeut. Mă și vedeam la mine acasă, în pijamale, făr de ochelari, efectuându-mi operație pe cord deschis. 
Nu ceea ce ni se întâmplă ne face să ne simțim așa cum ne simțim, ci modul cum reacționăm la ceea ce ni se întâmplă. (Prefață - pag. 13) 
Punctul de pornire al teoriei lui Inceborg Bosch (o olandeză născută în Iran, psiholog, care acum trăiește în Franța) se datorează studiilor care dovedesc cum creierul nostru conține un creier emoțional și un creier rațional. În situații pe care în mod inconștient le percepem ca amenințătoare, creierul emoțional preia controlul de la cel rațional. Primul, pentru a ne asigura supraviețuirea, folosește o scurtătură în a provoca o reacție și nu drumul cel lung pe care l-ar urma creierul rațional. 
Creierul emoțional poate fi considerat cămara amintirilor noastre cu încărcătură emoțională. E posibil să credem că am terminat-o cu trecutul, dar nu întotdeauna trecutul o termină cu noi. Creierul nostru emoțional este cel care, atunci când se activează, ne leagă neîncetat de trecut. Astfel, creierul emoțional poate reacționa adesea la situații neamenințătoare din prezent, ca și cum ar fi situații amenințătoare din trecut. PRI ne arată de ce se întâmplă acest lucru și cum putem opri acest mecanism distructiv și adesea dureros, reprogramând creierul emoțional. (Pag. 23 - 24)
Să-ncerc o schiță a volumului de azi, ca și când aș lua notițe de la cursul profei de psihologie, poate vă e de folos.

CONȘTIINȚA ne este divizată în 3 părți:
  1. Conștiința Adultă - experimentăm prezentul drept ceea ce el este. Știm că nimic nu durează pentru totdeauna și că avem întotdeauna de ales (soția înșelată fie decide să rămână în relație depășind incidentul, fie să o părăsească, ALEGE!).                             
  2. Conștiința Infantilă - simțim că alții, de care suntem dependenți, ne satisfac nevoile primare, deci alegem să rămânem blocați în situații neplăcute, chiar distructive uneori (soția înșelată, într-o stare deplorabilă, decide să rămână infinit într-o relație în care starea îi navighează între deplorabil și groaznic fie pe motiv de nu pot trăi fără el, fie de aș muri de foame fără el). Toate situațiile în care copilului mic și total dependent care am fost nu i s-au satisfăcut trebuințele sunt stocate în Conștiința noastră Infantilă.                                                                                                                             
  3. Zidul de negare dintre cele două sau Sistemul de apărare. Fiind prea terifiant să conștientizezi că oamenii de care ești complet dependent nu-ți satisfac nevoile de bază intervin reprimarea și negarea acestui adevăr. Acestea două, reprimarea și negarea,  formează un zid gros între cele două conștiințe, cu funcție pur defensivă. 
Copilul dependent care am fost avea nevoie de aceste apărări pentru ca adevărul dureros că nu-i sunt satisfăcute nevoile să fie ținut la distanță de creierul său conștient. Însă adultul care am devenit nu are deloc nevoie de aceste mecanisme de apărare depășite. (Pag. 39) 
Există 5 mecanisme de apărare diferite, dezvoltate în copilărie unul după altul, care izolează (din punct de vedere emoțional) evenimentele traumatice în Conștiința Infantilă formând un sistem imunitar psihologic sănătos. Este vital să învățăm să recunoaștem aceste apărări. Ele sunt cele care, strat după strat, țin suferințele vechi la distanță de conștiința noastră. 
  1. Frica
De fiecare dată când ne simțim speriați, neliniștiți, tensionați etc, în lipsa oricărei amenințări fizice directe, aceste emoții sunt indiciul că a intrat în acțiune creierul nostru emoțional și s-a activat o reacție defensivă. Exemplu: frica de a vorbi în public, frica de a merge la restaurant sau într-o călătorie de unul singur. Nu există niciun pericol iminent, așadar frica pe care o simțim este o iluzie. Frica este provocată de amenințare, de pericol. Și, oricât ar fi de neplăcut, să mănânci singur într-un restaurant sau să vorbești în fața unor oameni nu presupune niciun pericol.
Frica ne va face să evităm multe lucruri care ne-ar putea face viața mai frumoasă şi mai interesantă.  (Pag. 40)
  1. Apărarea Primară
Această apărare constă în sentimente şi gânduri care se reduc la ideea că e ceva în neregulă cu tine. Asemenea gânduri și sentimente pot merge de la „Nu sunt bun de nimic, întotdeauna o dau în bară”, până la „Pur și simplu nu fac față, e prea mult pentru mine” sau „Nimeni nu mă place, sunt plictisitor” etc. Numitorul comun este că fiecare gând sau sentiment se reduce la ideea că ceva nu e în regulă cu tine. (...) Apărarea Primară ne face să avem foarte puțină energie și o lipsă generală de încredere în noi înșine, iar în cele din urmă poate conduce chiar la o stare de depresie clinică. (Pag. 40 - 41)
  1. Falsa Speranţă  - cea care generează gânduri, sentimente, acțiuni însoțite de un sentiment de urgență în situații în care urgența nu există de fapt. Determină la rându-i mult stres, perfecționism epuizant. Punctul nostru de referință este în exterior în aceste cazuri orientați fiind spre satisfacerea așteptărilor și nevoilor altora, așa cum le percepem noi, ceea ce cuprinde și posibilitatea de a nu avea legătură cu adevăratele lor nevoi. Concomitent cu aceasta se neglijează propriile nevoi.                                                         
  2. Falsa Putere -  Nu e nimic în neregulă cu mine, dar totul e în neregulă cu cealaltă persoană. Cam orice gând negativ prin care judecăm pe cineva semnalează Falsa Putere.                                                                                                                                  
  3. Negarea Nevoilor - Lipsa emoțiilor sau reacțiilor în general este problema reală. A amâna sau a uita lucruri importante, a evita asumarea responsabilităților  sunt exemple ale acestui mod de apărare. 
Și pentru că a continua lectura însemna să răspund unui chestionar care să-mi identifice mecanismele de apărare l-am luat în brațe pe nu am niciunul preponderent, ci doar câte puțin din fiecare, după cum este și firesc. Și care-mi fu surpriza surprizelor?!
Apărarea pe care o folosesc cel mai des (7.5 din 10) este Negarea Nevoilor, iar cel mai puțin Frica (3.1 din 10), una dintre concluzii fiind: profil predispus la perfecționism. Nu, zău, coană Ingeborg !?
Îmi este greu să descriu acum șocul testului, au trecut 4 luni peste rezultat. Ar fi trebuit singură, cunoscându-mă, să anticipez rezultatele. Abia după ce le-am văzut negru pe alb am înțeles că sunt corecte. Aș fi pariat inițial  pe Falsa Speranță și Falsa Putere. Ambele au avut scoruri mari (6/10 prima și 5/10 a doua), dar rezultatele sunt analizate doar pentru punctajul sub 4 (pe drumul învingerii mecanismelor respective) și cel care depășește 7 (utilizarea defensivă în general). 
  • Voi reveni cu ultima parte a poveștilor ce privesc PRI în momentul în care voi sfârși lectura. 
Despre steluțe
În primul rând pentru că este  o carte accesibilă ca limbaj. Astea de psihologie sunt scrise în general într-o limbă română străină mie. Nu este o carte năucitoare, în sensul că în trecut am mai citit și  alte teorii tangențiale acesteia. Vina în cazul receptării mele, nu tocmai de cinci steluțe plus după cum aș fi pariat inițial,  vine și din partajarea lecturii cu o pauză atât de lungă.  În prima etapă am citit 20% din lucrare într-o zi, după 4 luni am revenit pentru final. 

Aștept și inventarea terapiei integrării prezentului, nu mai zic cât de utilă ar fi integrarea viitorului. 


  • Terapia Integrării Trecutului: demontarea mecanismelor defensive dobândite de-a lungul vieții / Inceborg Bosch; traducere de Georgeta Huzum, Curtea Veche Publishing,  2015, 230 pagini. 

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele de n-aș fi atât de subiectivă:
*          cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;
**        volume cărora le-am citit toate paginile,  dar care nu mi-au  născut  niciun  zâmbet  or  emoție;  finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;
***        cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;
****       scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pentru care nu năzui să le recitesc;
*****    cărți care mi-au plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare,  care mă bântuie;  lecturi pe care abia aștept să le repornesc.


________________
Publicat de la
Etichete: ,

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)