Pentru singurul meu cititor care n-o citit încă vestea c-am fost în Belgia să fac un tort de botez, scriu a suta oară: am fost la Antwerpen să meșteresc un tort bebelușului cel grozav lucrat de acasă.
Ăsta l-am publicat iară ca să văz cu inima rea iară ce-o-nsemnat să plec fără aparatul meu foto.
Pe cât mi-o tremurat gândurile înainte să decolez, pe motiv că sigur o să mă rătăcesc și să vezi ce-oi păți! pe atât după aterizare mi-o stat inima când am auzit vor fi 3 torturi și le decorăm cu frișcă!
Nu-mi place să lucrez cu frișca, nu mă pricep, n-am găsit niciun dui cu care să pot lucra împletitura, singurul model știut de la Lissa.
Am lucrat o zi întreagă la tortul ăsta, de la 9 la 21.
Pentru că decorațiunile cu care am plecat nu erau suficiente, eu știam d-un singur tort, am bibilit câteva în deplasare din pastă de zahăr. Spre surprinderea am reușit o pastă foarte modelabilă cu care am izbutit nu doar flori și fluturi pentru botez, ba chiar și vro 3 bebeluși care au rămas acolo pe stoc.
Pentru tort am căpătat 2 blaturi de la o patiserie evreiască. Nu știu ce ingrediente se folosesc, dar în 5 zile, blaturile au stat în cutii de carton, au rămas perfect umede. Unul a fost cu cacao, semăna bine la gust cu blatul Kinder și unul alb, cu aromă de lămâie. Erau atât de înalte încât până și eu am putut să le tai în 4 pe orizontală. Cremele au fost cele 3 ciocolatoase. Tortul a fost rezultatul unor combinații delicioase: cele 2 blaturi umede și 3 ciocolate belgiene.
Deși am avut ajutor la bătut frișca și la topit ciocolata, tot o durat vro 6 ore asamblarea. Tortul cel mare l-am format într-o găleată d' aia de var tăiată la jumate.
Frișca a fost vegetală, nu știu dacă din acest motiv și-a păstrat forma și am lucrat atât de ușor cu ea.
Chinul a fost să fac împletitura cu punga, colțuri tăiate de pungă. Când scriu asta, după 7 zile, tot am febră musculară la brațe.
Decorațiunile le-am adăugat la biserică, acolo sunt și pozele făcute, m-am cam pripit, n-am luat cele mai bune decizii, dar întotdeauna abia când privesc pozele văd defectele. De exemplu, bețele le-am lăsat mult prea lungi și la tortul 3 am pus trandafiri albi pe frișcă albă.
Când să plec de acasă am aflat că n-am voie cu sârme în bagajul de mână, așa c-am scos toate sârmele de la trandafiri. Din fericire, la locul faptei le-am adăugat scobitori și i-am salvat. Din păcate, scobitorile din litere s-au rupt și o trebuit să le dublez cu partea albă în care să pot înfinge alte bețe. Pân la urmă au stat, deși le-am refăcut de vro 3 ori. La frunze n-am scos nicio sârmă, sigur că nu m-o verificat nimeni ce am în paporniță.
Nu știu câte kilograme o avut, am presupus că-n jur de 10, dar n-o ajuns pentru nimeni care o solicitat a doua porție ( au fost vro 70 de oameni ).
În concluzie, n-o fost atât de urât pe cât îl arată pozele și ca întotdeauna m-o salvat gustul.
Am ajuns cu toate decorațiunile întregi, le-am avut într-o casoletă între polistiren și folie cu bule.
În octombrie 2018 am acceptat un nou tort de lucrat în deplasare.
Să ne fim sănătoși!
Te-a salvat frisca vegetala!Dar daca au zis ca le-a placut,ce mai conteaza restul.Per ansamblu cit ai muncit la el arata destul de bine.Felicitari si pentru curaj!
RăspundețiȘtergereTori, de aveam frișcă naturală îl lăsam nedecorat :)
ȘtergereNu va suparati, din cate am citit pana acum...faceti cumva torturi in timpul cutremurelor, vulcanilor si furtunilor de pe mare ?
RăspundețiȘtergereNu mă supăr! Ioan, din câte am trăit până acum: fac rugăciuni în timpul cutremurelor, cu vulcani și mări n-am avut bucuria intersecției în viața asta!
ȘtergereEu toate torturile le decorez cu frisca vegetala si/sau ciocolata. Nu-mi place pasta de zahar si nu am lucrat cu ea, chiar daca la un moment dat eram hotarata ca trebuie sa o iau si eu pe calea asta :D
RăspundețiȘtergereFrisca naturala am folosit o singura data si mi s-a branzit, asa ca nici cu aia nu-s prietena.
La decorat mai folosesc jucarele din plastic, pastrate cu sfintenie de la ousoarele de ciocolata :D
N-am avut plangeri pana acum :D
Crisa, ce plângeri să ai dacă de fiecare dată găsești o idee grozavă pentru ele ?
Ștergere