Leapșa pe murite - Virgil Tănase

Ziceam și la povestea din urmă că mi-am dat dezlegare să cheltui juma de milion pe cărți pentru 8 martie ( alegându-mi autori români, la întâmplare, de la Auchan ). Dacă Povestea unei fete și a unui pian cu coadă s-a dovedit o alegere inspirată, am scris ACI, cartea de amuș fu tot pe același calificativ.

Am cumpărat volumul pentru cele două etichete: Istorii subiective și Institutul Român de Istorie Recentă. Or,  am mai scris că am rămas de la D. și T. cu dragul ăsta pentru istorie.  Și desigur pentru frumusețea titlului Leapșa pe murite.

Am citit cele 350 de pagini ale volumului în două zile de  tren, microbuz, săli de așteptare, pe drumul celor 400 de kilometri pân la Buna și-napoi, numa' vro 15 ceasuri de călătorie.

Este o carte autobiografică. Destinul de film al personajului este croit pe mai multe etaje, 14 capitole are cartea, la care se adaugă Cuvântul lămuritor și Epilogul. Ziceam de etaje ( povestea adevărată de astă dată ) este construită oarecum cronologic cu inserții din ce va fi și deși am fost tot timpul conștientă că omul care o scris-o de-ar fi murit printre pagini n-ar mai fi avut cine zice finalul, tot am stat cu emoție pân s-o terminat pentru oare de data asta mai scapă ?! Subtitlul document polițist și literar botează cum nu se putea mai corect scriitura aceasta.

Primele 7 etaje sunt din România: 1. “Bal sumbru în aula Universităţii”, 2. “Început de carieră”, 3. “O viaţă care începe să semene cu ce-o să fie”, 4. “Însemnare a călătoriei mele”, 5. “Manual de înot cu capul la fund”, 6. “Portret de cadavru în peisaj spitalicesc”, 7. “Un scriitor cu căluşul în gură vorbeşte”.

Restul de 7 îs de la Paris:  8. “Trenul de Franţa”, 9. “Socoteala de-acasă şi cea de la Paris”, 10.  “Majestatea Sa Ceauşescu I, rege comunist”, 11. “Măsuri ferme şi ofensive”, 12.  “Mort fără moarte”, 13. “O carte-n care-i vorba de cu totul altceva şi altele în care chiar despre asta-i vorba”, 14. “Nu e pentru cine se pregăteşte”.

Virgil Tănase este născut la Galați în 1945 și paginile dedicate copilăriei de la malul Dunării sunt fermecătoare. Deși  am ajuns acolo după alți 60 de ani mi-o fost mare bucurie să-mi imaginez orașul de la începuturi. Am uitat să spovedesc că  citesc despre comunism ca despre orice alt subiect de carte, film. Că-i o povestire inventată marca Murakami or de-i o poveste reală din anii cumpliți ai țării mele, eu trăiesc în lectură același tip de emoție. Nu știu dacă-i din păcate or din fericire faptul că nu am niciun fel de traumă a anilor ălora și nu retrăiesc prin această prismă dureros lectura.

Un episod ca acesta pentru mine e SF.

... Când,  într-o iarnă,  mi-am petrecut nu știu ce oră plicticoasă rupând foi de caiet în bucățele minuscule cu care, în recreație, am burdușit buzunarele paltoanelor atârnate în fundul clasei încât, la plecare, scoțându-și din ele mănușile, colegii au umplut dușumeaua de confetti, ceea ce mi s-a părut hazliu, n-am fost pedepsit pentru o năzbâtie de copil zevzec, ci exmatriculat trei zile pentru că sabotasem, mi s-a spus, munca femeii de serviciu - pe vremea aceea sabotaj era un cuvânt teribil care evoca comploturile foștilor exploratori, actele dușmănoase de subminare a economiei naționale și a ordinii de stat, un delict grav soldat, de obicei, dacă nu cu sentința capitală, cel puțin cu mulți ani de temniță grea ... pag. 57

Și-n facultate, Facultatea de franceză,  va fi exmatriculat și i se recomadă reeducarea prin muncă tot pentru motive la fel de temeinice: o lucrare despre René Char la cercul de traduceri de pe lângă catedra de franceză a Universității București este departe de linia partidului, nu evidenția caracterul mârșav al societății capitaliste. Apoi, la o consfătuire la Sinaia, adunare a scriitorilor, face trimiteri la Cioran și iară își asigură pedeapsa (numele lui Cioran era interzis pentru a nu tulbura bunul mers al creației socialiste). Pentru reeducare este angajat betonist la Combinatul Siderurgic din orașul natal. A doua zi după exmatricularea din facultate, și-n liceu fusese transferat disciplinar, se căsătorește. Ca și imaginile despre părinți, fragmentele în care vorbește despre soție și cei 2 fii sunt adorabile, pline de gingășie, recunoștință, admirație, drag. Mircea Eliade botează unul dintre băieți. 

Pentru reprimirea în facultate, acceptă să devină colaborator al Securității - ar fi trebuit să meargă în armată de nu redevenea student.  Pe motiv că-i nesincer, Securitatea renunță la colaborare. În astă perioadă începe a scrie în franceză primul roman,  Însemnare a călătoriei mele.   Manuscrisul ajunge în Franţa prin intermediul soției ambasadorului Franței, care soție era profesoara doamnei Tănase. Marin Preda la citirea cărții îi recomandă să-i dea foc de nu vrea să facă pușcărie.

Pentru că în România nu exista opțiunea publicării scrierilor sale, începuse romanul numărul doi,  Omul cu coasa, dă examen și este admis la regie.  Manuscrisul următorului roman,  Apocalipsa unui adolescent de familie ajunge la Paris în bagajele diplomaţilor.

Activitatea la teatru îi este interzisă, ca şi scrisul. Publică în Les Nouvelles Littéraires articolul “Un scriitor român cu căluşul în gură”, din care Occidentul află despre cenzura comunistă. Consecinţa imediată a publicării acestui articol:  i se eliberează un paşaport pentru 90 de zile ( pentru Franţa ). Reușește să-și prelungească șederea la Paris prin diverse burse și cursuri datorită cărora după doi sau trei ani obține cetățenie franceză. Colaborează cu reviste și teatre, cu Europa liberă. Din motive financiare se angajează simultan ca portar.

La 16 ianuarie 1982, Securitatea decide măsuri radicale, în urma publicării de către protagonist a articolului denigrator împotriva dictatorului, 20 pagini de “Majestatea Sa Ceauşescu I, rege comunist”,  lichidarea lui Virgil Tănase împreună cu Paul Goma. Urmează secvențe de spionaj care ar umbri orice scenariu inventat. Nu mă mai lungesc exact cu partea culminantă a vieții scriitorului regizor care-și înscenează dispariția în colaborare cu Serviciile franceze și sub oblăduirea președintelui francez, ci doar vă invit să citiți despre asta.

Sunt foarte multe detalii care mi-au atras atenția: în Franța liberă nu umblă câinii în coadă cu valori culturale, românii în exil nu au mai puține dificultăți în a-și publica lucrările. Pas cu pas și cu eforturi infinite se construiește fiecare gram de mai bine.

... Zice mama că să nu vă supărați, dar tovarășul care trebuie să asculte convorbirile cu străinătatea nu e, că nu s-a-ntors de la o nuntă. Mama nu vă poate da legătura dacă nu e cine să asculte. Dar mâine dimineață de pe la opt vă face toate legăturile care doriți...

Ceea ce m-a cucerit din primele rânduri este lipsa de încrâncenare cu care se face spovada. Absurdul este cel mai adesea tragic, dar de un comic nebun. Omul ăsta nu-și dă medalii, nu se urcă pe un piedestal, ci doar zugrăvește neutru.

... În ceea ce mă privește, se terminase o istorie pe care n-o căutasem și prin ale cărei vâltori trecusem cum m-am priceput mai bine, străduindu-mă să nu-mi pierd cumpătul, să nu mă las abătut din drum, o întâmplare ciudată pe care am trăit-o ... pag. 338

... destinul nostru nu se scrie după cum ni-e vrerea, rămânându-ne-n puteri doar felul de-a utiliza ceea ce pronia ne pune-n brațe zilnic, cu aceleași întâmplări croindu-se o viață de om cumsecade sau de netrebnic, așa cum cu aceleași cărămizi, altfel așezate, se poate clădi un conac, o pușcărie, un schit, un teatru, un spital sau, în fine, ce vreți dumneavoastră ... pag. 236

*  Leapșa pe murite - Virgil Tănase - Adevărul Holding,  2011