miercuri, 9 martie 2016

Biscuiți cu cacao

Ziceam că pentru mărțișoarele de anu ăsta am făcut biscuiți albi și negri.
Pentru negri, ăstia, am pornit de la rețeta celor albi, doar am înlocuit nuca măcinată cu alune de pădure și o parte din făină cu cacao, în rest toate-s la fel.

Biscuiți cu nucă și migdale - rețeta ACI


INGREDIENTE pentru 20 bucăți, au avut latura de 5 și 6 centimetri.
- 100 grame făină de grâu
- 35 grame făină de migdale
- 75 grame alune de pădure măcinate
- 50 grame zahăr pudră
- 50 grame unt moale
- 1 gălbenuș
- un praf de sare
- 30 grame lapte

Untul mixat bine spumă cu zahărul, apoi cu gălbenușul, la final cu ingredientele uscate. Am adăugat laptele pentru o compoziție omogenă. Am lăsat aluatul înfoliat o oră la rece. Am întins foaie de 0.5 cm și am decupat cu cele 2 forme pătrate zimțate, apoi am ștampilat. La câțiva am decupat o gaură pentru ața alb-roșie c-un capac de cariocă.



I-am copt 12 minute la foc mic în cuptorul anterior încins.


Mi-au amintit la gust de niște biscuiți buni, dar n-am habar care, unii cu prea multă cacao pentru gusturile mele.




Au fost preferații fetelor din punga mărțișor.








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu