Jurnal tortur(l)os - fila a treia

 - Sor’ mio, să faci tortul de post ca ăla delicios  de l-ai adus la fabrică, să nu testezi reţete ne-ncercate taman la noi!

Păi,  dacă nu la ei, atunci la cine ?!

Mai există file tortul(r)oase pe zambetania, dar ca asta nu-i niciuna  ( aci prima parte, aci a doua, amu a treia, cea mai gogonată). Mai fură cazuri în care am scăpat tortul din mână la pozat sau în care s-o prăvălit când i-am scos cadrul, dar le-am dres io în vreun fel, aşa încât deşi nu arătau perfecte  au fost salvate de gust.

Amu am făcut-o lată. Şi delicioşenia o lipsit.

Există o regulă de aur pe care eu o încalc întotdeauna „nu încerca o reţetă nouă pentru un eveniment important” .  Sigur că atunci testez, altă dată când?!

Nu cred să existe în 4 ani de tortulit vro reţetă care să aibă toate foile de tort identice. Tocmai pentru că e ocazia perfectă pentru testat. Ei, bine, amu asta am făcut. Trei blaturi identice după o reţetă nouă. Şi dacă de cele mai multe ori coceam în tava mare şi apoi decupam cât e nevoie după forma în care asamblam tortul, amu mă găsiră economiile de n-am gustat un gram înainte de secţiunea cu lumânarea aprinsă.  PRIMA GREŞEALĂ.

Am luat crema caramel de la nuci. Pentru c-o iubesc. Am făcut-o postoasă  cum m-o dus mintea ş-am văzut că-i prea curgătoare, dar am fost convinsă că se va mai întări măcar niţel. S-o scurs pân la ultimu gram, toată! A DOUA GREŞEALA.  De asta mi-i tare ciudă, blaturile nu mi-am imaginat că vor fi oribile,  dar crema am văzut-o şi aş fi avut timp s-o refac.

Am luat o glazură pe care o iubesc io tare ş-am făcut-o de post. După întărire, margarina care nu s-o scurs pe margini, exact ca ceara topită pe lumânare, s-o coagulat în lacuri pe suprafaţa tortului. Şi pe asta am văzut-o din vreme, dar cum deja tortul era ratat ce mai conta încă una. A TREIA GREŞEALĂ

Cum le-am dres?

Întât de toate am fost atât de dezamăgită încât m-o durut inima fix ca-n ziua-n care mi-o zis doctoriţa că-s pe moarte. Deci, prea limpede nici la minte n-am mai fost.

Aş fi vrut să elimin una dintre foi, cea de pe care s-o scurs toată crema caramel. N-am putut pentru că era foaia glazurată. Deci am avut foaia 1, crema de ciocolată, foaia 2,  foaia 3, glazură.

 Am acoperit toate petele margarinoase de pe glazură cu biscuiţi măcinaţi. Glazura a avut gust foarte bun, din păcate nu s-o mai văzut literele deloc, căci erau aceeaşi nuanţă.

Am proptit tot tortul în grisine şi sticksuri. Nu mai avea gram de cremă curgătoare, dar tot se prăbuşea. Asta chiar o părut că face parte din tort, nu că-i o soluţie ultimă improvizată.

Şi acum imagine de la tăierea tortului:

-         Dar blaturile astea sunt crude?! Fix aşa arată.

-         Ai făcut blaturile cu julfă?! Au fix acelaşi gust.

Şi linişte deplină, toată lumea-i concentrată pe selectat “glazura asta chiar e delicioasă, o mănânc pe toată şi când cofetăreasa nu-i atentă mă duc şi arunc restul” /  “şi crema asta cu ciocolată e bună, mare păcat de blaturile astea că-s oribile”

Mă uitam la mama cum se forţeză să mănânce tot şi nu ştiam de să râd or să plâng.

Acum c-am făcut blaturile vedetă o să reîncerc reţeta originală poate mă şi dumiresc ce-am greşit flagrant.

Teo, sărbăritorul celor doi ani, s-o blocat din prima secundă doar pe „ ţi-i acolu?!”. Şi nu erau decât patru  figurine şi el n-o avut decât o mie de „ţi-i acolu?!”.

După vro două săptămâni, Ştefănuţ îmi comanda telefonic tort cu maşinuţe “ca ăla de la patru ani, Maria” în timp ce în fundal era dublat de Teo “nuuuuuuuuu  Fa  cu animaaaaa” – ceea ce se traduce liber prin „nu, Ştefan,  cu animale!”.

De nu s-o lecuit de animale, e limpede că nu l-o traumatizat prea tare tortul acesta proptit cu sfoară.

- Sor’ mio, să ştii că azi când am vrut să-l aruncăm, după trei zile, chiar nu mai era aşa de rău!

Lipsesc zilele de carte la sfârşitul ăsta de săptămână. Mai am 3 restanţe acolo, dar nu-i vreme. Săptămâna ce vine aceleaşi zile vor fi dedicate în real pomenilor de guiţători. Tare aş vrea să nu-mi rămână pentru peste un an cărţile - îs cam top 3 pe anu ăsta cu top 1 pe viaţa asta.