Turte pentru Crăciun (2)

         Mai există pe blog, din 2010,  o  reţetă de turte tradiţionale  - aci,  pentru mine una dintre cele mai frumoase reţete zambetane, chiar dacă pozele-s pitice şi textul haotic. Fiind una dintre cele mai vizualizate, de multă vreme îmi doream s-o refac.  Pentru că anul acesta de Crăciun nu pregătesc nicio dulcegărie,  cu excepţia tortului ce va fi tăiat a treia zi pentru Sfântu Ştefănuţ, s-o aliniat perfect toate planetele.

Fondu' nu-i diferit de reţeta dintâi, aş zice doar că amu e desăvârşit.

Ingrediente:
- un pachet cu foi de plăcintă - 400 gr
- 350 gr migdale - printre care fu ş-o mână de nuci
- 1 steluţă anason
- 1/2 baton scorţişoară
- 1/2 baton vanilie
- 100 gr miere
- 100 gr zahăr brun
- 50 gr seminţe cânepă - de astea,  de n-ar fi aşa de scumpe,  aş pune un kil
- 700 ml apă

Turtele

Din  teama de a nu-mi afuma perdelele,  ce stau spălate p-un scaun de vro două săptămâni, n-am mai copt foile de plăcintă pe ochiul de aragaz,  ci în cuptor. Fu o idee grozavă, n-am bătut  atâtea mătănii tot anu'  pe câte s-au adunat din aplecat pentru băgat/scos tava din cuptor. La ce febră musculară am, o să pot încheia toţi nasturii la cămeşa de nu mă mai cuprinde de prin toamnă.

Foile mele de plăcintă au fost Auchan, ori îs ele negrozave ori îi de vină faptul că le-am plimbat în paporniţă prin tot oraşu în căutare de Fulger, deci dezgheţat şi îngheţat iară.

Un ceas o durat coacerea, care înseamnă:
- dezgheţat foile de plăcintă în frigider
- desfăcut fiecare foaie şi tăiat în două
- aşezată fiecare jumătate pe dosul tăvii de copt

- ţinută la cuptor pe nivelul cel mai de jos la foc mediu un minut cât să se usuce. Atenţie mare că se ard foarte repede!

După ce le-am copt pe  toate am lăsat la uscat migdalele în cuptorul cald şi apoi le-am măcinat.

Umplutura
Pentru umplutură am amestecat zahărul brun cu migdalele măcinate şi seminţele de cânepă.

Siropul
Pentru sirop am pus la clocotit apa cu anasonul, scorţişoara,   seminţele şi păstaia de vanilie . După două clocote am oprit focul şi am adăugat mierea, amestecând pân la topirea acesteia. Deşi par însiropate tare, nu-s!

Asamblarea:

- am aşezat în tava mare a cuptorului acoperită cu folia de la foile de plăcintă  câte două rânduri de turte, le-am acoperit cu sirop cald turnat cu polonicul, iară două rânduri de turte, iară sirop şi apoi un sfert din amestecul cu migdale, iară 4 rânduri de foi însiropate câte două, iară umplutură.

Ultimul rând fu amestec de migdale. Le-am înfoliat bine, le-am acoperit c-un fund gros şi le-am dat pe balcon o noapte. Apoi, m-am apucat de scris asta ş-o trebuit să fac o pauză pentru degustare, nici nu-mi auzeam gândurile în cap de poftă. O urmat pregătirea pozelor care iară cerură pauză de turte. Drept pentru care în secunda asta dulcegăria crăciunoasă va fi ce-o ieşi pentru Cutia misterelor, căci turte nu mai am decât pachetele ce tre să le împart cu bogdaproste.
A doua zi am tăiat turtele în două jumătăţi egale pe care le-am suprapus.

  Preiau aci cu ăl copy/paste fragmentul pe care-l iubesc din postarea peste care au trecut 4 ani. Atunci,  într-o bucătărie mică, roşie, se năştea spiritul sărbătorilor la miez de noapte cu ostoit copilării. Amu,  în bucătăria cea uriaşă, mov, sper să nu se rătăcească printre oameni de zăpadă la derdeluş, ren de Fulger McQueen şi burtă de gravidă roz.

... Pe la miezul nopţii, trecuseră vr’o patru ore, m-am dus pe furiş, le-am scos şi uşor cu vârful cuţitului am tăiat milimetric din margini. Când eram cât pe ce să-mi rănesc limba adunând nuca de pe lama cuţitului, am conştientizat că nu-s turtele bunicii, că nu trebe neatinse până trece părintele cu Ajunul, că bunica nu mă vede. Bunica mi-o văzut sigur gândul că julfa mea nu are gustul focului cu lemne şi a seminţelor de cânepă nedecorticate, dar că are aceeaşi bucurie a promisiunii că Domnul Crăciun aşteaptă în prag.
Mare tristeţe am avut că nu puteam fi atinsă de spiritul sărbătorilor ce-s pe drum, asta pân’ la imaginea bunicii cu degetele pline de făină şi a fumului născut din cocă pusă la fript pe plintă măturată cu grijă. “Bogdaproste, bunico’!” zisei cu gura plină, aşa cum îmi spunea amu douăşcinci  de ani că nu se face...