Virtual Hug de octombrie - trandafiraşi din fondant

- Maria, vei scrie pe blog?

- Voi încerca, Teo!

          Tori mă muştruluia că n-am scris poveşti din concediu (asta pentru că nici nu m-am dumirit c-am fost). M-am legănat de două ori pe o scândură atârnată în mărul de la Buna, am clipit de cinci ori pân s-ajung la Mediaş, am îmbrăţişat doi băieţei de şapte ori şi gata,  zburaseră cinşpe zile de hodină! Am aterizat acasă fix în lista cu mostre pentru nuntă. Toate astea suprapuse unei epuizări fizice ce nu s-o sfârşit până azi, o lună mai târziu. Nu-mi aud bine gândurile-n cap, dar am credinţa că se va scrie singură povestea asta.

Există pe zambetania un episod de Virtual hug dedicat Crisei, aşa în fugă si scris pe genunchi, există o scrisoare de dragoste dintr-un an de ziua ei, există trei sferturi din reţete în care e pomenită cu d'alde "săru' mâna pentru masă", spovedesc amu pomelnicu ăsta lung doar pentru a zice că deşi va părea că-i tot despre ea scrierea asta, nu-i!

Teodora Maria e fetiţa ei. Eu pân s-o-ntâlnesc n-am crezut că există pe lumea asta copil - oglinda perfectă a părinţilor, aşa la nivel teoretic aveam habar, da-n carne şi oase nu identificasem. M-o marcat profund întâlnirea cu oamenii ăştia doi  de vă tot spui (oi, bine că nu fu si P. pe acolo - soţul Crisei, că n-aş fi putut duce şi mai mult drag)  pentru că m-o tulburat în străfundurile cele mai dureroase relaţia mamă-fiică prietene, o prietenie de aia în care odrasla ţi se urcă-n cap la propriu, dar există un echilibru cu o autoritate recunoscută şi respectată la milimetru. Si mi-o adeverit că eu n-as şti a creşte o fetiţă.

Ce mi-o predat,  făr să ştie,  Teo în cele câteva ceasuri - aşa, cât două zile adunate?
- că poţi face promisiuni pentru toată viaţa, chiar de-i puţin probabil a le reuşi împlinirea, nu te împiedică nimic să te strădui în toate clipele a le respecta "Mami, de te voi contrazice vrodată în toată viaţa mea, te rog, să-mi ceri zece lei din banii mei!"

-  că poţi spune adevarul dintr-o suflare, făr să-i cauţi oarece ascunzişuri "Ce urât îţi prinzi, Maria, părul!", ceea ce m-o amuzat teribil pentru că s-o suprapus unei alte încercări prieteneşti şi diplomatice  din urmă cu mulţi ani  "Maria, tu nu ştii să-ţi porţi podoaba capilară"
-  firescul lui  te iubesc îl  învăţasem de la Crisa, Teo doar mi-o repetat lecţia asta
-  că fericirile cele mari se consumă în linguriţe mici de lapte cu orez şi zmeură, pe iarba verde

Ce n-am învăţat de la Teo, dar mi-aş fi dorit:
- să-mi ojuiesc unghiile,  de-i o culoare greu definibilă, cu atât mai bine
- să-mi fac împletituri complicate c-un elastic ş-o clamă - nici nu mai scriu aci că-s necheptanată d-o săptămână că poate citeşte Teo şi face infarct, adică io am scris, tu, Crisa, nu-i citi!
- că la prajituri esenţele se adaugă cu linguriţa şi nu cu sticla

Ce n-am reuşit s-o învăţ pe Teo:
- că la table zarul dublu se mută de patru ori, dar cum io n-am priceput neam ce strategii aplică mama Crisa la damele alea de le câştigă din cinci mişcări....

Si pentru că vroiam musai îmbrătişarea asta să fie pentru ea (dacă mama lu' Virtual hug e tot Crisa, înseamnă ca Teo şi VH îs surori?!) şi pentru că-mi trebea ş-un subiect secundar, am ales trandafiraşii din fondant pe care i-am făcut pentru bomboanele cu fulgi de cocos, desigur reţeta Crisei (pe îndelete într-o postare viitoare). Eu îmi doream mult s-ajung la Sibiu, n-am fost niciodată, ea ştia de dorinta mea, aşa că mi-o îndeplinit-o!
In piaţa cu Turnu erau cordeluţe elastice cu floricele care te transformau instant în domniţă or prinţesă cu singura condiţie: să n-ai părul scurt. N-am găsit pe siteul celor de la care le-am cumparat imagini, aşa că pun una cu floricele asemănătoare de pe internet.

In secunda-n care am văzut florile alea, am ştiut ce aplicare le voi face la mine -n bucătărie.

  Aci e un tutorial cum se fac mai usor, cum rezultau doar trandafiri perfecţi, io am ales calea chinuită con, petală, petală, petală pentru neperfecţi (metoda Lissei). Glumesc, nu ştiu să subţiez marginile petalelor, cât mă strădui cu asta, ajung la  timpi identici de trudă.

Cel mic - metoda con, petala, cel mare - metoda decupator 5 petale

Eu,  domniţă, căci îs far de păr atârnând, Teo, prinţesă, cu a sa coadă pe o  parte - asta-i distincţia ce mi s-o predat, asta v-o spui.

Pentru că tare m-am lungit mai vreau musai să povestesc că eram pe niste dealuri, de pe langă un parc de i-am uitat numele, pe partea cealaltă era oraşul, p'asta ceea ce se vede. Teo o cerut aprobare să se rostogolească aşa, de sus, făr de niciunele. Io n-am cerut, dar am  ştiut în secunda aia că de-o văz teafără la poale, o voi imita identic. N-o fost să fie, căci erau nişte mulţi scaieţi, dar când am primit pozele, la asta am tresărit a dor. Nu-s regrete, la o lansare de carte ce va fi să fie în viaţa asta şi la Mediaş, o să mă rostogolesc de p- un deal al cărui nume între timp l-oi fi reaflat  şi neuitat.

- Maria, vei scrie pe blog?

- La mulţi ani, Teo!

Gazda de septembrie a îmbrăţişării este Aura.