Film REGELE PESCAR

The fisher king (1991)
Un film ca o poveste, nu doar pentru că, pe undeva, există basmul regelui pescar despre un tanăr prinţ, care pentru a primi tronul, trebuie să petreacă o noapte singur in padure spre a-şi dovedi curajul. Noapte în care are viziunea Sfantului Graal în interiorul unui foc cu misiunea de a fi instrument de tratament în vindecarea sufletelor oamenilor. Dar cu visuri de măreţie şi putere, nu doar că naşte dispariţia Graalului, dar se alege şi cu o rană adancă din foc. Prinţul trăieşte singur doar spre a muri, fără prieteni, fără a iubi şi a fi iubit, pană-n ziua în care un nebun îi intră în palat, şi-l vede pe el, omul de dincolo de rang. Prietenia vindecătoare de răni crunte şi născătoare de vise împlinite într-o poveste minunată!
Basmul în film nu are ponderea pe care deja i-am dat-o eu a'ci, dar era prea frumos să-l cioparţesc!
În film Jeff Bridges este DJ la radio şi Robbin Williams este nebunul Perry. DJ-ul Jack Lucas la un moment dat, într-o emisiune, răspunde unuia dintre ascultatori, răspunsul declanşează în acesta(un psihopat) o reacţie finalizată cu multe curmări de vieţi. Plin de remuşcări renunţă la activitatea de la radio şi-ntr-una dintre nopţi este subiectul unui incident cu riscuri de pierdut viaţa. Este noaptea în care-l întalneşte pe nebunul Perry şi de aici începe făurirea basmului. Nu mai povestesc, dar actorii aceştia sunt uriaşi în film!
Există o secvenţă emoţionantă, în care nebunul gol puşcă dansează în ploaie pentru a elibera energii indepărtatoare de nori sub privirile ironice ale domnului în toate minţile. Ce de bariere prabuşeşte nebunia sau mai bine ce de piedici construieşte luciditatea! Şi există şi reversul secvenţei cand raţionalul împărtăşeşte credinţa în puterea minţii deplasatoare de nori, pentru ca nebunul vindecat să o nege.
Frumos pană dincolo de lacrimi filmul acesta!

Şampanie din pastă de lapte praf

 

Film ASFALT TANGO

În weekend am văzut filmul lui Nae Caranfil din 1995 "Asfalt Tango". N-o să mă dau mare cronicăreasă de film, încerc doar să recomand un film, pentru a evita căutarea şi vizionarea a zeci de filme proaste în momentele şi aşa puţine pe care le găsim pentru astă bucurie.

Eu îs mare fan Nae Caranfil şi Mircea Diaconu. M-am lăsat pe mana lor şi bine mi-am făcut!

Filmul este o comedie cu lacrimi, razi de situaţii absurde, de limbaj, de personaje timp dedouă ceasuri, pentru ca la final să rămai cu tristeţea neputinţei că, după atatea zambete, realitatea asupra căreia ai lăcrimat a bine, este dureros de tragică.

Romania anilor 90(de ar fi filmat azi totul ar rămane neschimbat) cu domnişorici ce visează ca peste mări şi ţări să-şi întalnească jumătăţile şi să-şi depăşească limite financiare, de astă dată în Franţa, cu domni gata săritori în a împlini astfel de vise(Florin Călinescu- impresarul lor, este absolut fermecător în rolul acesta de bărbat prostuţ, dar super şcolit/şmecherit în meseria aceasta- eu nu-s deloc mare admiratoare a actorului şi Constantin Cotimanis - şofer al autobuzului ce le transportă la destinaţia înălţătoare).
Dacă Florin Călinescu, Gigi în film - absolut savuros, este reprezentantul naţiei ce pleacă, există şi o doamnă pentru patria primitoare, Marion, adică Charlotte Rampling, senzaţională!

Îmi amintesc şocul pe care-l trăiesc cand mai văd la TV cate o ancheta despre traficul de carne vie şi ce drame trăiesc femeile respective, păi de-n realitate personajele rele îs tot aşa de simpatice, nu le este deloc greu să caştige încrederea victimelor.
Deci, acesta este subiectul filmului. Drumul către Franţa, prin Romania, al mai multor aspirante de bunăstări afective şi materiale. Cum Romania este a căruţelor, a mijloacelor de transport care întai se leagăna pe laterale şi apoi înaintează, a uliţelor bogate-n gropi şi animale, în timpul filmului echipa nu reuşeşte să ajungă la graniţă. La toate infrastructurile lipsă se adaugă şi păţania centrală, unul dintre soţi vrea cu orice chip să-şi împiedice nevasta să emigreze astfel. Soţul este domnul Mircea Diaconu. Omul ăsta m-ar putea convinge şi să empatez cu un criminal, de acela i-ar fi rolul! Nu-i criminal în Asfalt Tango, ci doar un amărat cu credinţa lui în pană moartea ne va despărţi!
Există o secvenţă înduioşătoare: după n încercări de a o convinge, la un moment dat se apropie de autobuz, soţia in interior - imagine printr-o frantură de draperie ridicată - se retrage violent, el ridică mainile a abandon şi renunţare, nu mai are nimic, este doar iubirea dezarmană a unei neputinţe cum nu mi-o mai fost dat să văd!


Pe net am văzut că alţi spectatori au fost dezamăgiţi de final, eu nu!

Chec aperitiv cu ciuperci

Checul aperitiv este uşor de realizat, rapid, foarte gustos şi arată grozav!
Pentru că nu mancăm carne, aproape in toate reţetele ce au carne, eu folosesc ciuperci, în acest caz am înlocuit şunca presată, carnaţii cu ciuperci conservate, n-am avut proaspete!

Pentru prima dată l-am copt în forme mici, pană să văd asta la Lissa, îl pregăteam in tava mică de cozonac.


Ingrediente pentru 9 forme mici:











* 3 ouă
* 3 linguri ulei
* 3 linguri făină
* sare, piper
* 100 gr caşcaval dat pe răzătoarea mare
* 1/2 ardei gras roşu tăiat cuburi
* 1/2 morcov fiert tăiat cubuleţe
* 10 măsline tăiate faşii + cuburi
* 10 ciupercuţe tăiate felii şi călite în apă+ulei
* 1/2 legătură mărar
* ardei iute tăiat fin


Pregătirea:











- se separa gălbenuşurile de albusuri, galbenusurile se amesteca bine cu  3 linguri de ulei şi piper, iara albuşurile se bat spumă cu sare











- se adaugă gălbenuşurile peste spuma din albuşuri, se omogenizeaza uşor











- se adaugă făina, se amestecă  bine compoziţia, la final adăugam măslinele, ciupercile, morcovul, mărarul, caşcavalul, ardeii .
Pentru a evita adăugarea acestora cu lichid, eu după ce le tai, cat pregatesc aluatul, le las pe hartie absorbantă.

- se pregătesc formele, eu le-am uns cu unt şi le-am presărat griş, s-au desprins uşor după coacere











- am turnat cate o lingură mare de aluat în forme, a fost cam puţin, aveam 10 forme pregătite, am avut pentru 9.
Am adăgat în fiecare formă peste aluat cate jumătate de ciupercă, o felie de măsline, 2 cuburi ardei, 2 morcov şi am presărat mărar.










Din 4 ouă ar fi fost mai bine, dar cum din 5 ouă umpleam tava de cozonac, am crezut că-s suficiente. Din aceeaşi cauză a compoziţiei puţine nici nu au ieşit foarte înalte. Le-am copt la foc mic 30 de minute.































Şi o poză cu cel copt în tava de cozonac.

Norocul

Prima dată. Candva, tata m-o rugat să-i spun nişte numere pentru a le
juca la loto. Biletul ăla o adus un caştig, nu mai ştiu cat de mic, parcă 600 de lei, cum ar fi în aste zile 60 de lei.

A doua oară. Nu de mult, joc împreună cu un prieten un bilet, el 3 numere ale lui, eu trei luate la întamplare din castronul cu numere. Am caştigat, partea mea, 350 lei din care am luat aparatul foto pentru pozele cele proaste de pe blog. Am caştigat cu 4 numere, două ale mele, două ale lui, asta ca să nu trebuiască să angajăm un contabil să ne împartă caştigul în caz de alte variante.
Aceasta este toată experienţa mea lotoasă.

Amu' , despre a altora:

În zilele noastre. Un domn visează un mare caştig la loto, ia un bilet şi 3 numere sunt exacte, primeşte 10 lei.

În alte zile. O fetiţă este trimisă de tatăl său la un centru loto cu un bilet, supărată nevoie mare că o pus-o pe drumuri, de necaz, fetiţa completează încă un bilet ca al tatălui ei. Ambele caştigătoare, fiecare 5000 lei (pe vremea ailaltă cu averi pe cecuri de 5000 lei).

Ce pricep eu de aici?
* în primul rand supărarea mea că am caştigat doar 350 de lei e total nefondată, puteam caştiga precum domnul doar 10 lei, să nu mai spun că am caştigat cu 4 numere, primele 4 extrase atunci şi de-l aveam şi pe al cincilea consecutiv, îmi exploda inima înainte să încasez banii, de aia mi-o dat mie cat am putut duce!
* există scheme după care jucătorii impătimiţi aleg numerele ani la rand, inginerii matematice după care joacă o viaţă şi nu caştigă
* şi există momente, ca astea, în care norocu' îţi e îndesat în traistă fără pic de eforturi, că merite or fi!

N-am povestit despre domnul care într-un an a caştigat 2 apartamente, astea îs prea nepămantene!
Şi după cum spune prezentatorul extragerilor musai pentru început e nevoie de "Joacă şi vei caştiga!" După aşa reclamă deşănţată, rog domnii de la loto, să mă contacteze c-un braţ de bilete.

Dor de joacă

După povestea cu botosu' neliniştit că aş putea pierde culoarea verde a semaforului, în aceeaşi zi am trăit povestea botosului fioros.
Îmi caut gazdă la casă, motiv pentru care tot intru în ale oamenilor case.
De data aceasta, inspecţia generală a presupus tot ancheta "Unde este bucătăria? Are ferestre? Are cuptor?/ Are! / Bine răman!"
Cum m-am răzgandit după o zi, e altă poveste!
A'ci, doar despre întalnirea cu nobila Eliza, botoasa domnului proprietar de casă frumoasă!
Domnul, un mare politicos desigur, mă invită pe mine prima să intru în curte, ceea ce a presupus inevitabil că am dat exact nas în nas cu a dansului căţea! Un caine frumos, mare, alb cu negru, tare blănos, ca un hasky nesuplu(să nu zic de-a dreptu gras), lătra de mama focului şi ca să se asigure că-i suficient de înspăimantător, zornăia taraind lanţul exact pană-n poartă. Domnu' , curajos nevoie mare din spatele meu, cu frumosu "Gata, Eliza! Avem musafiri!". Apucata, parcă era surdă, toată numai colţi ranjitori şi ochi sticloşi. M-am hotarat să aplic metoda mea brevetată deja cu sacrificiul unei muşcături de picior."Ce vrei să-mi spui, nobilă Eliza?! Nu înţeleg! De ce urli, păi am ţipat eu la tine măi fată?!". Nu ştiu ce o avut efect instant, vocea-mi suavă, gandul ei că are prea multă minte pentr-o nebună ca mine, habar n-am! Domnul o privea încremenit cum dă din coadă şi întinde labele să ne jucăm şi-mi spuse cu neputinţă "N-am mai văzut aşa ceva!"
Imaginaţi-vă că am avut norocul prostului şi nimic altceva!

Începusem prin a spune că am o metodă bine testată. Am minţit! De fapt, am mai încercat o singură dată să liniştesc un caine, mult mai mic decat Eliza. El lătra fioros, eu l-am văzut pricăjit şi alte vorbe n-am avut pentru el decat "Fugi d'aci, că nu ştii tu să muşti!". Ştia, o dovedeşte semnul rămas pe gambă!

Mi-am zis că mă întorc să-i fac poze pentru blog, n-am mai reuşit, degeaba ştiu vorba lu' nu lăsa pe maine...

Dincolo de bucuria uriaşă a dovedirii iară pentru propria-mi credinţă că aceste animale chiar simt binele, am rămas cu o mare tristeţe. Cainele acesta, legat non-stop cu un lanţ ce-i permite o mişcare de vr'o 3 metri, rămas paznic peste o casă nelocuită, hrănit poate şi la săptămană, a încercat să-mi spună o poveste, de ce-oi fi zis că n-o pricep?!

Iubirea

Mai am eu cateva altfel de iubiri pe a'ci. Dar, nu ştiu aste poveşti a le numi diferit, aceasta este despre :

Tatăl şi omulO mamă şi un tată fericiţi! Un copil sănătos într-o familie fericită!
După doi ani, copilul devine autist. Nimeni nu înţelege de ce, cum?! Tatăl renunţă şi la a pricepe şi la copil şi la mamă.


După o altă vreme, un bărbat îşi doreşte şi o femeie şi un copil. Neputinţa copilului de a reacţiona cand este strigat, de a răspunde unei îmbrăţişări cu o altă îmbrăţişare, unui zambet cu un alt zambet, nu-s piedici în calea împlinirii visului unui bărbat care este Om.

N-am eu căderea de a judeca dreptatea şi de a împărţi verdicte, dar cand o mamă povesteşte că "uneori simt că-l iubeşte mult mai mult decat mine!" pe copilul, care pentru propriul tată a fost doar un handicapat de abandonat, în momentul acela am dreptul să mă înclin în faţa unui Om.

Semaforul

În secunda-n care dau să calc pe zebră, s-o făcut roşu. Mă retrag pe trotuar. Langă mine, un caine care-o văzut la timp schimbarea şi amu o aşteaptă pe următoarea. Eu şi cainele meu, în graba de a mă retrage la timp, m-am oprit exact langă el. Din faţă, de pe trotuarul de vis-a-vis, trecătorii zambesc imaginii unui caine ce aşteaptă verde. Opreşte o maşină, domnul mă întreabă despre o stradă, cat mă gandesc eu de-i dreapta or stanga, cat ii dau raspunsul şi apoi o sucesc iară, semaforul e cu verde. De la jumătatea trecerii de pietoni, de acolo de unde cainele s-o intersectat cu fanii săi, se întoarce spre mine cu gand de" hai, nebuno, iară prinzi roşu în faţa ochilor!" .

Mi-a mai fost dat de cateva ori să văd caini aşteptand verdele, dar niciodată unul neliniştit de netrecerea tovarăşilor săi.

Am mai scris un semafor , de ce m-oi învarti doar printre cateva titluri,două semafoare şi cinci iubiri ?!

Gogoşi aperitiv

Gogoşi aperitiv cu ghebe şi cartofi

Cea de a doua probare a unei reţete din caietul găsit, după salata de iarnă, este aceasta a gogoşilor umplute.


Pentru o porţie mare de gogoşi, 25 bucăţi cat podul palmei, a fost nevoie de:

* Pentru aluat: 500 gr. făină, 1 cub drojdie, 100 ml smantană/lapte, 2 ouă/4 gălbenuşuri, 100 gr. unt, 300 gr. cartofi(4 bucăţi) la care eu am adăugat 100 gr caşcaval

* Pentru umplutură : 250 gr ciuperci, eu am folosit din ghebele congelate(deja!), in reţeta originală erau 250 gr şuncă presată(dar mai zisei p'aci, nu se manancă deloc carne in familie), 1 ou la care eu am adăugat, cu de la mine putere fireşte, 50 gr caşcaval, o ceapă şi o legătură de mărar.

Pregatirea aluatului
- cartofii se fierb in coajă, se decojesc şi se trec prin răzătoarea mare(acolo scria că trebe făcută operaţiunea aceasta cu ei fierbinţi, eu nu-i pot nici curăţa fierbinţi, dară răzui!), la fel se procedează şi cu caşcavalul, adică nu se fierbe şi se decojeşte fierbinte, ci doar se răzuie!
- se dizolvă drojdia in jumătate de lapte călduţ, se adaugă făina, ouăle/gălbenuşurile, caşcavalul, cartofii, restul de lapte si untul topit, se framantă bine pană cand nu se mai lipeşte de mană şi se desprinde de pereţii vasului, se lasă 15 minute la crescut














Pregatirea umpluturii
In cele 15 minute cat aluatul dospeşte, curăţăm şi călim în apă cu ulei ceapa, mărarul, ghebele, adăugăm piper. Cand sunt gata adaugăm un ou şi caşcavalul dat pe razatoarea mica.
Aluatul crescut, nu prea mult căci mai are alta pauză pentru asta, il întindem foaie de 5-6 mm şi decupăm cercuri, recomandat micuţe(bineînteles că sfatul acesta vine după ce le-am făcut cat roata căruţii!). Pe mijlocul fiecărui cerc facem cu degetul o gropiţă în care punem cate o linguriţă de umplutură, nu pe toate decupăturile, ci doar pe jumătate.Restul, cealaltă jumătate, tot cu adancitură le folosim ca şi capace peste primele. Eu le-am presat cu marginile furculiţei, semn că le-am sudat bine: n-o curs nici una! Apoi, le lăsăm la crescut, zice caietul 30 de minute. Cată vreme spălaţi vasul în care a fost aluatul şi pregătiţi tigaia pentru copt, ele cresc.



















Jumătate le-am prăjit in tigaie, jumătate le-am uns cu galbenuş şi le-am copt in tavă.Să mai spun că păcătoasele cu prajeală is mai bune?!

Sunt tare bune, greşeala mea a fost că le-am făcut prea mari, e drept că un pahar cu gura mai mică nici nu am , situaţie în care o linguriţă de umplutură a fost prea puţin pentru fiecare gogoaşă. Tare bune şi reci şi calde! Poate cu şuncă is şi mai bune! Nu uitaţi de adăugat sare în aluat(nici asta nu consumă domnii mei)! Noi le-am alăturat cu salată de sfeclă şi hrean, cu maioneză, cu smantană, trebea compensat cu ceva că erau coapte şi nu prăjite!

Replici (2)

După primul episod , reuşesc acum să-l notez şi pe cel de al doilea, la mai multe Mărie!

- Dumnezeu să-i dea sănătate!
- Da' ce o murit?!

Ce suceală a minţii o mai fi şi asta, ca primul gand asociat sănătăţii să fie moartea?!  Sau poate că cel de al doilea cunoaşte bine cată sănătate va primi invorbitu pe baza urării primului şi atunci asta e logica: la cată sănătate ceri pentru el, cimitiru' e urmatoarea coborîre (sau urcare?! m-am zăpăcit şi eu!)

- Condoleanţe!
- Mulţumesc la fel si ţie!

"Păi la doamna nu-i cazu', fumeie!!!!"- imi venea să replic de pe banca mea, de unde asistam la poveste, dar doar pentru mine era ceva in neregulă, doamna care inaintase primele condoleanţe işi primea urarea deja afectată de ce va să vie!

Is dramatice-n profunzimea lor, eu iară iau doar zambetul dintai de la suprafaţă.