Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
*
Octombrie fu o lună epuizantă. O dovedit în toate zilele că atunci când chiar nu mai pot, mai pot un pic. Să spui ce-mi mai amintesc: șantierul de acasă e tot abandonat din mai, în cel nou de la bloc se prestează cu viteza melcului bolnav, bătrâna de 96 de ani o am în custodie de peste o lună întreagă, pisica-i pe inventar cu două picioare ghipsate, patru pui abia fătați de mama oloagă îi am în fișa postului, copilul e cu școala acasă (Slavă Cerului că merge la mumă-sa jumate din timp). Intrată pe pilot automat (vase murdare, foc în sobă, litierele pisoilor, invocarea lui Marie Kondo în etapa debarasării apartamentului, spălat covoare, cules dovleci, masat lăbuțe strangulate) n-am mai adunat povești ci doar de alde: e iară seară, futu-i, așa trec zilele mele! Și pentru că Cineva are grijă de naturelul meu simțitor, am rămas în trei luni a doua oară făr de miros. Gustul mi l-o lăsat pe stoc de astă dată. Săru-mâna, bogdaproste!
- B., pentru c-am alăptat pisoii în toate nopțile, vreau să-i păstrez pe toți. Să nu aud de alte dorințe ale pruncului ori ale tale!
Dar cei mai iubibili sunt puiuții. De le ating cu vârful degetului nasul, atunci vor ridica spre 180 de grade capul să fie siguri că primesc atenție pe fiecare milimetru. Au ghearele foarte ascuțite și mi-s plină de amprentele lor pe întreg corpul. De ajung la spital din alte cauze, B. face pușcărie la cât de în sânge-mi sunt toate rănile. Au început să mișune și nu există clipă în care să nu-mi atârne cel puțin unul de pantaloni, când mă învârt prin bucătăria lor. De la ce înălțimi cad n-aș paria că n-au mai pierdut dintre vieți. Sunt adorabili când se prind d-un singur deșt cu toate lăbuțele și seamănă cu ursuleții breloc.
De câteva ori pe zi îngenunchez în culcuș pisicesc și mă alimentez cu fericire. Toate lacrimile lui octombrie s-au vindecat. Puiuții n-au murit de foame ori de abandon, picioarele rupte s-au reparat, nu complet și nici perfect, dar mult peste toate pronosticurile. Mirosul îmi lipsește în continuare ceea ce asigură contacte făr de vărsături cu litierele.
- Maria, eu chiar sper că opt pisoi îți sunt de ajuns și te oprești. Serios!
- Domnule, îmi pare rău! Am nevoie și de un pisoi roșu.
Mângâi unul dintre pisoi ori mai mulți și mi-i inima plină. Îmi trec ușor degetele prin blăniță pufoasă, începe un tors domol ș-aud aievea: sor-mio, te transformi într-o babă sclerozată care urăște oamenii și pupă pisicile-n cur nonstop.
Poate că nu îi răspund vocii continuând să pupăcesc codițe îmblănite făr de număr.
---------------------
Arhiva colecției:
sa stii ca te citesc cu drag, in clipele mele de singuratate. si numai pentru zambetul meu pe care il trezesti cu „omenia„ ta si iubirea de toti si de toate, meriti o eternitate in plus. pentru ca nimeni nu e ca tine!
RăspundețiȘtergereO eternitate în plus or în minus, tot în blestem se duce. Îți împărtășesc o credință: când se ajunge la Capăt mai rămâne Nimic pentru alte lumi. De nu-i așa și mă așteaptă Sfântu Petru l-aș ruga, măcar pentru un ceas, să fiu una dintre pisicile mele din viața asta. Mulțumesc pentru mesaj, Cititorule!
Ștergere