MOZAICUL BUCURIEI #36

Cărțile zic să-l trăim pe  Acum, momentul prezent, cu  Bucurie. Trece repede și dus  rămâne pe  vecie.  Dacă așa  spun învățații, cine-s io  să-i contrazic?  Clipa  aia  de-o  aștept  cu  garanția  fericirii:  marele pot câștigat la Loto,  patru  copii, vacanța  în  Patagonia,  propria cofetărie,  cincizeci  de  kile,  poate  vor sosi  la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

*

Nu mi-i ușor să scriu azi. De aia nici n-am respectat termenul. Ce caută un text greu  în Borcănașul Bucuriei?! Nici siropul de cătină nu-mi place, dar ce efecte grozave avu astă iarnă!

Deși în septembrie s-o petrecut o întâlnire minunată (te-mbrățișez cu doruri multe, G.), pe-nfăptuirea căreia  n-aș fi pariat niciun bănuț, Mozaicul îl dedic unui episod singular în viața mea din ultimii 2 ani. Am ajuns la un interviu de angajare. De-l analizez, pe episod zic,  este singurul ratat din 2002 încoace. Singurul din patru, căci mai multe n-au fost. Io unde am picat din prima acolo am șezut cu anii, pân am schimbat orașul. În 2002, Focșani. În 2008, Bacău. În 2017,  Timișoara.  Aș vrea să văz ce prevăd bobii pentru 2043, chiar de nu va mai fi cu angajări, tare-aș pofti un oraș nou-nouleț. 

Mi-o plăcut mult domnul care m-o strigat la primul interviu. Știu că n-am nicio bază în primele impresii. Ce mai calc în străchini pornind de la ele! Doamna care mă evalua nu mi-o mai plăcut telefonic. Soră-mea m-o liniștit: așa-s toate economistele, antipatice!  

- Mi-am futut C.V.-ul cu anii de cofetărie, mă văitasem în toate părțile după ce nu treceam de nivelul zero, aplicare virtuală. 

- Nu-i pomeni! or venit soluțiile din toate zările. 

- Dacă ești economist și pentru asta năzui, nu interesează pe nimeni perioada ta de dulcegării, mi-o zis și Google, căci eu tre să verific din trei surse. 

Economista urâcioasă mi-o plăcut teribil din prima secundă. Am intrat relaxată pentru că masca îmi ascundea obrajii în flăcări. Când mi-o zis să o înlătur mi-o picat și fața împreună cu ea. Aveam nevoie de acoperiri!

Era și caldă și blândă și luminoasă. Îmi pregătise un calculator, dar o mărturisit că C.V.-ul mi-i garanție suficientă pentru ceea ce știu. Bineînțeles că n-am ratat ocazia să mă spovedesc despre eliminarea  prăjiturilor, marea mea iubire. 

Pe când mă întrebam de dragostea la prima vedere va fi mai mare decât cea pentru doamna B. or pentru G. (oamenii mei de aur din trecutul intervievator) m-am trezit bodogănind:

- Ar cam trebui să mă angajați, ca să mă mai odihnesc și eu la muncă. Acasă nu am nicio șansă. 

- Sunt în aceeași situație ca tine, Maria. 

Ș-am continuat așa câte în lună și în stele. 

- Maria, te rog mult, dincolo, fixează-ți un salariu, nu ca azi.

Am intrat în primul SH, întâmplarea făcu să fie ăla pe care-l bântuiam și-n urmă cu 4 ani. Cu 30 de lei mi-am cumpărat vreo cinci cămăși și doi pantaloni. Nu mă mai cuprinde nimic din ce am, chiar dacă la momentul de care zic slăbisem vreo cinci kile în cele trei săptămâni cu fără miros și făr de gust. Acum le-am recuperat și pierderea nu mai îi pe toate planurile!

Tot la pe apa Sâmbetei să-ncadrez și pantalonii pe care am dat 100 de lei și care s-au rupt din prima purtare. Toți banii mei pentru cărțile din Vinerea Neagră s-au dus pe haine ce vor ședea-n dulap (îs spălate și călcate) până data viitoare, când iară nu le voi mai încăpea. Tot sor mea m-o liniștit: păi, atâta costă și fiecare pereche de-a mea de pantaloni. Păi, na, salariul ăla mare tre să se ducă și el undeva! Eu cu pantalonii de mi i-o ales Crisa cu șase lei am făcut vara și trec și iarna. I-am purtat groși ca să mă apere de căpușe și țânțari, n-or făcut-o, dar măcar am transpirat bine în ei la 40 de grade. 

Ș-am ajuns la nivelul următor, domnul cu salariul. Când nu mai fu totul roz ca-ntâia dată. Din prima m-o muștruluit c-am răspuns la telefon c-o întârziere de două ore. Când i-am motivat c-am fost pe munte, în sâmbăta mea liberă și făr de semnal, nemulțumirea o crescut. Apoi s-o dovedit că transportul garantat prin cerere, lipsește cu desăvârșire. Nu-i nimic, mă descurc eu i-am spus din toată inima ca-n urmă cu 20 de ani când chiar reușeam o navetă nu taman confortabilă. 

Când i-am cerut cel mai mic salariu, căci niciodată nu fu pentru mine ăsta un criteriu, fața lui mi-o zis că-i mult mai mare decât cel mai mic de-l avea-n calcule. 

- Știți, șeful meu de la șantier avea o vorbă: doar curvele cer banii înainte. Haideți să mă lămuresc după o lună în ce mă bag, asemeni și dumneavoastră în ce mă privește ș-apoi negociem exact așa cum promitea anunțul și cum văz că nu se adeverește în fapte. 

Cămășile cele noi de la magazinul cu vechituri șed spălate și călcate pe umerașe strâmte. Așteptăm împreună planul lui D.D.. Are El unul,  de nu m-o lăsat să pic prost încă o dată. 

---------------------

În arhiva colecției:

• Mozaicul Bucuriei #27 cu trimiteri la episoadele perioadei 2017 - 2019.
• Mozaicul Bucuriei #28
• Mozaicul Bucuriei #29
• Mozaicul Bucuriei #30
• Mozaicul Bucuriei #31
• Mozaicul Bucuriei #32
• Mozaicul Bucuriei #33
• Mozaicul Bucuriei #34
• Mozaicul Bucuriei #35