Se ia un borcan și sub capacul lui se depozitează pe bilețele toate fericirile anului. Sau se ia un blog și i se dă misiunea asta. Ia să mai completez c-o liniuță planul lui 2017 - exerciții de echilibru: a se identifica cel puțin o fericire în 7 zile curgătoare!
- Săru' mânaaaaa!
- Mariaaaaaaaa, ce faci?! Unde ești?!
- Dacă sunteți acasă acuș viu.
N-am mai vorbit cu ea de o mie de ani, cel puțin doi, trei. Îi simt bucuria de la primul cuvânt și gura pân la urechi în zâmbet. De mă strădui puțin îi văd ochii în lacrimi. Dar nu mă strădui, abia ce-am bocit în biroul de la Șomaj.
Femeia aceasta, când am întâlnit-o, acum zece ani, era Lady Bucuria. Nu-mi fu dat în viața asta să întâlnesc un om mai vesel și mai pozitiv. Trăia o dramă. Dar avea alimentarea zâmbetului într-o iubire de poveste. De 30 de ani și crucea și lumina. Toate nebuniile din anii aceștia de zbucium i le-am împărtăşit făr’ de teama judecății. Și Mamă și Prietenă sfântă mi-o fost. Toate lacrimile născute de drama unui fiu bolnav incurabil erau uscate cu zâmbete de iubire puternic împărtăşită în suflet pereche. ( Doamna B. - Zambetania 2011)
Iară îs nepregătită de vizită. De când am părăsit-o prima dată, în urmă c-un deceniu, îmi tot zic să-i duc un Dar. Iar cumpăr flori la ghiveci, bine măcar că am fursecurile alea făr de zahăr pe care am uitat să le dărui oamenilor speciali de ieri.
- Ce vizită, Maria?!
- O să vezi pe blog, de mă citești, omule! Nu-ți pot zice, tre să mă asigur că am un cititor.
În fața mea, pe trepte, o copilă. Doamna B. are capoțel înflorat și mărgele, are pudră colorată pe la ochi. Nu cred că adună mult peste patruzeci de kile, nici nu-mi depășește umerii. Îmi amintesc de toamna aia a lui 2002 când am întâlnit-o întâia dată. Era înaltă și probabil trecea de șaptezeci de kilograme. Avea pulover gri, la baza gâtului, fustă de stofă, nici nu tre să-nchid ochii ca să-i văd modelul în zigzag și rujul roșu.
- Doamne, ce frumoasă sunteți!
- Nu mai mănânc pâine deloc!
Asta e o glumă bună, pentru că doamna B. oricum avea toate feliile de pâine strict socotite la gram din cauza bolii.
Încep cu necazurile mele, că întotdeauna ale mele sunt cele mai crunte. Și doamna B. nu-mi mai răspunde c-an trecut cu tu chiar te plictisești de te gândești la toate prostiile astea. Râdem, plângem și ne-mbrățișăm continuu printre spovedanii. Of, cât mi-au lipsit toate astea!
- Mi-i tare frică de viitor! Suntem toți grav bolnavi și de voi muri prima va fi un coșmar pentru mama și domnul B.
Deși prin cap îmi trec mii de gânduri, nu rostesc niciunul. Cel mai cumplit dintre toate e ăla că atragem puternic exact ceea ce ne temem. Și iară râdem și plângem, între timp gașca noastră s-a completat și cu doamna A. Și oricât aș vrea eu ca moartea să nu ne fie subiectul principal, parcă-i și ea acolo, exact pe locul liber de pe canapea. Nu se dă dusă și pace.
- Mi-i frică de moarte! dublează și doamna A. temerile doamnei B.
- Nu există moarte! mă trezesc rostind dintre miile de gânduri taman p' ăsta.
- Crezi, Maria, că nu există? verifică făr de încredere doamna A., dar c-un licăr de speranță.
- Nu cred, Știu!
Și deși nu asta-mi este intenția, mă găsesc iară vorbind despre Conversațiile cu Dumnezeu ale lui Neale Donald Walsch. Și-n timp ce vizualizez ce șoc ar fi pentru doamna A. să ajungă la teoriile din trilogie, nu mă pot opri să nu le propovăduiesc pe cele mai blânde dintre ele.
E supărată și furioasă și neîmpăcată cu gândul că după o căsnicie de cincizeci de ani domnul A. a plecat în stațiune la băi și de acolo s-a întors în sicriu. Și-n timp ce ea enumeră toate detaliile nefirești ale călătoriei eu nu am în minte decât în orice secundă decidem ce vrem, deci când murim asta am ales.
- A tresărit în dimineața aia când m-am dus să-i urez drum bun ca-n toate zilele noastre, parcă vroia să plece pe furiș. Apoi, mi-a zis că a vorbit cu băieții să aibă grijă de mine. Ce bazaconie mai e și asta?! Tu trebuie să ai grijă de mine! Am fost acolo la clinică, s-a ridicat de la masă, s-a dus în cameră ș-a murit. Cum să faci așa ceva atât de departe? De ce?!
Nu-mi ascund zâmbetul că domnul A. a murit făr să respecte dorințele doamnei sale, așa cum a făcut-o juma de veac făr de excepție. Și mă întreb de chiar a avut conștiența morții în toate cele câteva zile de la plecarea făr de cafeaua băută împreună pân la revenirea în cutia de lemn. Și ce s-o mai amuzat șaptezeci de ani pe seama dumnezeului vostru. Cum o fi fost regăsirea?! Să vă fie drumul lin! De câte ori mă smiorcăi, doar pentru că altfel nu știu să mă eliberez de draci, îmi amintesc de zilele alea în care boceam în mijlocul a sute de oameni. Vă apropiați, aș zice empatic, și-mi șopteați șugubăț: Plângi, Maria, de nu mi-ar fi rușine de toți oamenii ăștia de-i avem la masă, aș face-o și eu!
Îmi ești tare dragă încă îmi spune la despărțire doamna A., exact cum în urmă cu mulți ani n-aș fi căpătat deși era la fel de adevărat. Parcă și ea e surprinsă de încă ăla. Și simt o furie care credeam c-o murit încă de atunci. Să nu vă faceți zei din profesori e sfatul cărților ălora de le am în toate mințile de când le-am citit. Oi, câte am învățat de la femeia asta! De nu mă intersectam cu ea la douăzeci de ani n-aveam nimic din bucuria de a bibili orice, oricât, la pachet cu a căuta perfecțiunea lucrurilor de le fac. Se pare că asta cu perfecțiunea la șaptezeci de ani dispare. Abia aștept!
- Sunt bine, doamna B., nu m-o prins furtuna acasă!
- R., o să te tot sun acum că te-am regăsit.
- R.?! Haha.
R. este fiica doamnei B. și care pentru că mumă-sa îi tot zicea Maria i-o cerut în scris să-i spună R., numele din buletin, altfel o dă în judecată. Mai era varianta să-mi schimb eu numele în R. După ce zece, douăsprezece ore la muncă doamna B. nu rostea decât Maria în sus, Maria în jos, cred și eu că în ceasul de-i rămânea cu R. tot Maria ieșea primul cuvânt.
- Maria, știi ce-o spus R. ieri când am întrebat-o: ghici cine a venit la noi după mult timp făr de telefoane și vești?! În sfârșit ai regăsit-o pe fie-ta, sigur că Maria a venit, parcă-i și greu de ghicit, mi-o zis.
Din femeia uriaşă pe care n-o puteam cuprinde cu braţele a îmbrăţişare şi ai cărei umeri nu-i atingeam cu fruntea, astăzi abia de-mi ajung la piept tâmple cărunte şi ochi secaţi. Cu riscul să se facă cioburi, strâng cu putere între palme un cap mic şi sărut zdrobind un zâmbet uitat între colţuri căzute. Si-n aste secunde ştiu printre degete cum viaţa se scurge şi că nu se mai poate face nimic. ( Doamna B. - Zambetania 2011)
Nu vă temeți de cercuri, cercurile sunt bune! Nu mă tem, dacă și tu, DD, mă asiguri că peste mulți ani voi trăi iară să alerg pe scări pentru că mă așteaptă doamna B. și doamna A. e pe drum, către noi.
_________________
27. Joi
Alte fericiri din borcănaș:
20. Bucurie-n dar (ultimul bilețel din 2016, cu trimiteri spre întrega colecție a primului an)
23. Mamaie
24. Șomaj de lux
26. Ultima noapte27. Joi
28. Clasorul
30. Bețivul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu