Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate va sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.
Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!
*
Aveam în minte bucuriile lui septembrie, dară pofta de scris lipsește cu desăvârșire. Pân la urmă mi-am ignorat nedorința doar pentru că zilele acestea m-o pălit în niște moale dezamăgirea și mă strădui s-o dreg c-un revers. Nu-i altă cauză decât ăia despre care-am scris deja-n Jurnal.
Chiar de aparențele zic altceva despre mine, sunt un om care-ar putea trăi în toate zilele făr de alți oameni. Există o mână de suflete care mi-i bucurie, dar de foarte puține ori aș da de bună voie și nesilită de B. confortul mine-lui pentru cel al lui împreună. Din ăst motiv zilele de naștere or cele onomastice mi-s chin. Cu întreg riscul ce există de a îndepărta, ignor multe dintre mesaje deși-s născute din drag știu bine. Truda de a nu da cu bâta-n baltă ar fi prea mare altfel.
Septembrie fu o lună blândă. Și-n toate momentele în care i-am primit liniștea culorilor, roadelor, mirosurilor mi-am reamintit că și cel de anul trecut fu tot cu dragosti la prima vedere. Nici n-aș fi zis că așa ar putea-o chema pe luna mea preferată. Astfel optul cu Măria m-o prins olecuță mai echilibrată emoțional și nu doar c-am răspuns cu bucurie tuturor gândurilor bune și dorurilor dar bifam ades lista scurtă și-n caz de neprezentare eram gata să lansez invitații. Nu fu cazul.
Mă fascinează cât de firești îs legăturile cu oameni pe care-i aud fix de două ori pe an, dar e ca și când ultima întâlnire fu ieri. Și mi-i uimire încă după 10, 20 de ani cât de faini mi-s oamenii ăștia ciorchiniți pe suflet.
Uneori nimeresc pe TLC familiile poligame. Mi-s atentă la cele-n care mai multe soții ale unui singur bărbat trăiesc în aceeași casă. Când îs în locuri diferite, fiecare cu a mă-sii, traiurile îs prea apropiate de cele din familiile normale și nu mă-nteresează. Ei, și-n cazurile astea cu cinci muieri ce-și împart toate sarcinile, tocmai asta mă fascinează. Și visez despre cum ar fi să n-am atâtea treburi urâcioase ci doar 20% dintre ele. Din ăst motiv ăl mai prețios dar al zilei numelui fu răsfățul pe care mi l-o oferit vizita unei femei despre care știam foarte puține și toate rele. Nu doar c-o-ntins rufele ca și când n-ar fi călcat a doua oară în casa noastră într-un cincinal, ci o și gătit o cină ș-un desert minunate. Și-n toată astă vreme m-o binecuvântat cu liniște de-am și bocit la un moment dat imaginându-mi că acolo ar fi trebuit a ședea mama. Multă vreme voi purta-n suflet ziua-n care ajutorul o aterizat atât de neașteptat. Nici pe o listă cu o sută de liniuțe n-aș fi identificat câtă nevoie aveam de răgazul acela.
Și mi-o mai luat și jucării noi. C-așa-s mamele astea speciale.
___________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu