MOZAICUL BUCURIEI #4 DECEMBRIE

Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa zic învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la loto, patru copii,  vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate vor sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Prin colecțiile File de șomaj și Despre lucrurile simple mă strădui să-mi păstrez intacte câteva dintre emoțiile cele puternice.  Nu întotdeauna am disponibilitatea de a le așterne-n cuvinte și  atunci pier sub asaltul momentelor de le urmează.

Seria Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a  Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

* 

CENZURA
- Maria, să nu duci pe blog necazul ăsta! Toate părțile implicate te citesc probabil!
M-o durut, prietene,  c-ai intrat într-o situație atât de urâtă. Pentru  prima dată în anii ăștia mulți dintre noi e și făr de ieșire, dar am zâmbit toată seara cu gândul că încă ești omul care crede atât de mult în scriitura mea. Tu-mi iubești poveștile, dar asta nu înseamnă că ele au audiență. Nu tre să te temi de ele ca de Știrile de la ora 5!  

UN OM Ș-UN CÂINE
În drumul spre muncă trec adesea pe lângă un gard frumos din  fier forjat, cu stâlpi mari din cărămidă. Toată strada este bogată-n case arătoase și curți mari.  Îl admiram adesea pe gard făr să fiu atentă la ce este dincolo de el. Marea mi-a fost mirarea în clipa-n care am privit în spatele său. Același gard cu stâlpi din cărămidă și model complicat din fier forjat, doar că la o scară mult mai mică. În interiorul gărdulețului o casă de câine. 
Splendidă imagine de case pereche!

CEL MAI FRUMOS DAR DINTRE TOATE
Când eram tânără cel mai nepotrivit dintre cadouri erau banii. Visam daruri personalizate pe așteptările mele, de cele mai multe ori nu-mi doream nimic sau nu știam ce vreau, dar asta nu împiedica moftu de a spera că voi primi ceva minunat, emoționant musai. În timp, mai ales în ultimii ani, am învățat că banii sunt unul dintre darurile cele mai prețioase și asta pentru că-mi puteam cumpăra de ei cărțile pe care nimeni n-ar fi ghicit că mi le doresc. De cele mai multe ori însă banii ăia erau cheltuiți pe facturi curente restante. Anul ăsta Moșul nu prea a fost atent la data din calendar așa se face că singurul pachețel primit cu fundă fu doar de la Oma în timpul regulamentar. Cât de mare îmi fu Bucuria când am descoperit voucher-ul cadou special pentru cărți în căsuța cu mesaje pe care acum n-o mai verific nici la săptămână?! Maaareeeeee!
- Mulțumesc mult, Crisa dragă! 
Da, o sumă de bani cu destinația unică, aceea de a achiziționa cărți, pentru mine a devenit cel mai frumos cadou din lume. 

DESPRE DRAGOSTE
Una dintre ferestrele laboratorului, aia pe care o prefer pentru a mânca, dă într-o curte interioară comună mai multor case și chiar blocuri din ce m-am dumirit. Chiar în fața geamului nostru este parterul unei clădiri în care locuiește un bătrân. Uneori, în timp ce-mi mănânc cele două felii de pâine cu genunchii lipiți de calorifer, bărbatul șede în fața ușii sale. E înalt cât ea. Are șoșoni suri, un ilic împletit din lână cenușie, capul dezgolit, părul nu alb. Își ține mâinile în buzunarele pantalonilor largi  și mă privește. Eu mestec agale și-l privesc la rându-mi. În cele câteva secunde, uneori un minut, două, mă uit la chipul său și  mă gândesc la nimic. 
Într-o dimineață, bătrânul iese de pe o altă ușă laterală și pășește cu atenție către cea în  care-l zăresc adesea. O deschide cu grijă pentru a nu face zgomot. Prin geamul ei văd că o închide asemeni, ușor cocoșat la nivelul mânerului, primul pas, în liniște al doilea. Îmi imaginez că se așează pe o margine de pat unde zeci de ani a dormit alături de o femeie care acum nu mai este. Șede pe un colț pentru a nu deranja, eventual aplecat pentru un bună dimineața șoptit, zărește cearceaful alb și locul în care nu mai este nimeni, zâmbește cu tandrețe și se ridică anevoie. Acum e iară în raza mea vizuală. Este un balcon lung, cu ferestre înalte, de-a lungul cărora sunt zeci de ghivece cu flori. Ia și mângâie fiecare frunză în parte cum în alte timpuri a învățat că se face.

JOE SE SCRIE, JOE SE CITEȘTE
Moș Joe căra c-o roabă lemne din stradă în curte. Se însera. Veneam de la colindatu magazinelor  în căutarea pisicilor de pluș. Prima zi liberă din cele două săptămâni trecute în laboratorul dulce.
- Moș Joe, îmi dai voie să te ajut?
- Nu, Mărie, îmi place cel mai mult să muncesc acum când fulgii de zăpadă mi se topesc în păr!
- Atunci eu o să șed să te privesc. Ai casa luminată magic și e așa de grozavă ideea cu muzica de iarnă scoasă-n stradă. Viu des cu Bogri să auzim ce mai cântă la Moș Joe. 

- Moș Joe, m-am angaaaajat! Îs varză, am muncit și ziua și noaptea.
- E bine dacă pui varză la muncă! Important e salariul, dar nu înțeleg ce nevoie are Bogdănel de banii tăi...
- Păi, el nu are nevoie de banii mei, eu am nevoie de banii mei!

Spre casă îmi scot și gluga și căciula sperând că primii fulgi care mi se vor topi în păr îmi vor depune măcar un gram din Bucuria lui Moș Joe pentru tot și pentru toate. Se pare că dorința-mi este îndeplinită rapid. Mă învârt cu viteză prin casă desfăcând bagaje, pregătind altele noi, adun, hrănesc, încât B. se vede nevoit să mă atenționeze:
- Da' șezi, măi femeie, te crezi în tura de noapte?!

DESPODOBEȘTE, VEVE, BRADUL!
Veve, da, chiar el, cel mai cuminte pisoi din lume, din clipa în care bradul a fost împodobit ș-o ales cu atenție  câte o decorațiune cu care să se joace ceasuri întregi. O alegea, o cobora, o fugărea, o mângâia zi lumină. Drept care la dezgătit vom avea cel puțin jumătate dintre podoabe oriunde altundeva decât unde le-am cocoțat. 

SUPREMA AROGANȚĂ
Sigur, e și prostie maximă, sunt conștientă ș-o dovedit-o toate momentele ulterioare cu vârf și îndesat. Daaaaar, în secunda în care am semnat contractul de muncă nu m-am uitat la salariu. Citisem toate celelalte documente, contractul a fost ultimul, și în timp ce căutam pagina mi-am zis: oare seamănă surpriza de a nu-ți cunoaște salariul cu aceea de a afla sexul copilului doar la naștere?! Serios, asta m-o trăznit și m-o cuprins imediat o liniște perfectă în care doar eram fericită anticipat.  

CELE MAI FRUMOASE CUVINTE
Îl aud adesea pe șefu povestind despre bunicei, întrebând despre bunicei  și bunicei a devenit cuvântul meu preferat după foarte mulți ani în care coronița o avut-o mă dori.  Mai am două bunici și niciun bunic, dar tare mi-ar fi plăcut să am proprii bunicei în sus, bunicei în jos.   


BUCURIA E ÎN ECHIPA MEA!

Am întâlnit ceva oameni lumină în viețile mele.  B. reușește să mă surprindă încă adesea. Că-i cinci dimineața or unșpe seara, cântă cu muzica dată tare, dansează pe scaun. Că-i odihnit, că-i ostenit, că-l doare, că nu-l doare, are o bucurie pe chip de parcă  o coborât din al nouălea cer de câteva clipe. E așa o lecție de la un capăt la altul despre forța omului solar care mă năucește. Eu încă am multe momente în care prefer ciufuțenia.  
De când cu laboratorul sunt multe întârzieri și absențe între noi.  Într-una dintre seri, după ce m-o așteptat vro patru ore pe principiul acuș vin, nu mai am multe de terminat s-o făcut foc și pară de nervi. Aterizez și eu, nevinovată ca o floricică, după vro opt apeluri la care nu răspunsesem:
- Serios, de data asta nu doar că m-am enervat, chiar m-am supărat! Apoi m-o sunat G. cu necazu ș-am înțeles că motivele pentru supărări trebuie să fie altele, nu prostiile astea. 

Prima noapte în care am fost de muncă o picat într-o vineri. Or  vinerea îs mare fan Vocea României, erau semifinalele.  Toate ceasurile alea m-am întrebat ce-o fi făcut Tudor și cât de emoționant tre să fi fost momentul în care o cântat cu echipa sa. Când am ajuns înapoi acasă, pe la trei, Bogri mă aștepta să-mi povestească despre finaliști. Nu doar că-mi înregistrase emisiunea, dar se și uitase pân la final pentru a-mi raporta semicâștigătorii. E omul care nu se uită la televizor de bună voie și nesilit de nimeni niciodată. Preferă oricare altă activitate în timpul ăla. M-a topit gestul acesta. Sigur c-aș fi găsit pe internet emisiunea, dar faptul că  s-o gândit care mi-i bucuria și că mi-o oferit-o fu chiar emoție de aia copleșitoare. 

ÎNGERUL

De Crăciun șefu a organizat la cofetărie un atelier pentru decorațiuni de iarnă. Am fost și noi cu Ale. Copilul, îndrumat de o doamnă învățătoare, a decupat un înger pe o hârtie albă șablonată, i-a lipit un șervețel galben la poale și o ață roșie în cap și a obținut la final o piesă foarte frumoasă pentru bradul nostru de acasă. Pe drum însă băiatul a scăpat din mână lucrarea, tată-su i-o zis că fu fix într-un loc plin de microbi. 

Să văd în stația de tramvai un băiețel cu ochii în lacrimi încercând disperat să salveze un înger din hârtie spălându-l cu apă chioară fu poate cea mai frumoasă imagine a anului ce abia trecu. 

RECUNOȘTINȚĂ

În primele zile ale lui decembrie, după un milion de ani, nu am mai împodobit singură bradul, ci cu familia mea cea nouă. Am plâns căci te iubesc, Moș Nicolae!

• SALATĂ ÎN STRATURI - este o combinație delicioasă de nu o știți deja. O rețetă extrem de rapidă care împreună cu mix-ul de prafuri de la Dr. Oetker pentru profiterol mi-a salvat cina din seara cu An Nou. La Crăciun am ratat un cozonac și niște sărățele, m-am lecuit! O am de la mama lu șefu, dar parcă auzeam despre ea în urmă cu douăzeci de ani la prietenele mele rusoaice. Am pregătit-o în boluri mici de o porție. Am pus un strat de țelină rasă mare, apoi boabe de porumb de la conservă - pe astea nu le-am scurs bine și toată salata a avut un gust pronunțat de porumb, a urmat stratul cu ou fiert tăiat cubulețe, apoi cel de șuncă, un rând de ananas din compot, măr curățat de coajă și tăiat cubulețe, un strat fin de maioneză și rondele de praz. 

Deși nu mă omor după salata cu țelină, măr și piept de pui, combinația aceasta a fost foarte pe gustul meu. Pentru că am rămas făr de maioneză, pe una dintre porții ultimul strat a fost de salată orientală. Alăturarea cu măsline și castraveți acri mi s-a părut și mai potrivită. 

Dap, așa se publică rețetele acum pe Zambetania, la nivel de ciorne! 

* De două ceasuri trudesc să editez mai de Doamne ajută textul ăsta, nu vrea Blogspot și pace. Iertare!

_________________
În arhivă:

• Mozaicul Bucuriei #1
• Mozaicul Bucuriei #2
• Mozaicul Bucuriei #3