Zambetania: UN STROP DE SÂNGE

S-or gătat două săptămâni ca cea mai mică dintre tabletele de ciocolată și gata vacanța din Moldova!

De ce astă carte

După ce am citit duzina de povestiri Îți place mai întunecat, m-am împotmolit în Toamnă la Pekin, chiar de-i scrisă d-un autor pe care-l ador, Boris Vian. În teancul neterminatelor mai erau câteva volume de poezie, romane neatrăgătoare, predici mănăstirești, nimic interesant.

Cum cele 600 de pagini de Stephen King întunecat (e pleonasm alăturarea?) le-am gătat foarte repede și cum am aflat atunci că mai există un volum de povestiri, chiar în biblioteca mea, am sărit pe el. Lectura fu mai agale, nu mi-am mai dorit un maraton la capătul căruia să mă întreb ce-am mai uitat pe foarte repede înainte.

Nu mai nimeresc scriitura năucitoare a lui Stephen King de cinci steluțe, dar în continuare îl citesc cu mare bucurie. Cumva, pe lângă dezamăgire, încape și multă bucurie.

**** Texte scurte, marca Stephen King, adică și până la 200 de pagini

Volumul, publicat în 2022, cuprinde patru povestiri și câteva pagini de Postfață (în fapt, Jurnal de scriitură). Am început prin a citi sfârșitul bineînțeles. Nu rezist ispitei de a accesa secretele scriitorului: ce l-a inspirat și unde s-a-mpotmolit. Îmi asum din start riscul de a afla astfel și câteva deznodăminte înainte de vreme și aia e! Aventura în procesul creativ e uneori mai fascinantă decât rezultatul final.

Prima dintre povestiri este Telefonul domnului Harrigan.

Domnul Harrigan, un om de afaceri foarte bogat, se retrage la capătul vieții într-un loc făr de drumuri pavate și atracții turistice, doar cu o priveliște bună spre un deal. Craig este vecinul său, un băiețel. Angajat de domnul H. pentru diverse sarcini (să-i citească, să ude florile, să-l ajute la cumpărături), Craig îi devine unul dintre cei mai buni prieteni, în ciuda diferenței de vârstă. Tot puștiul este cel care îl împrietenește pe octogenar cu tehnologia (un smartphone).

De citez acum din mărturisirile lui Stephen King despre procesul de fabricație al povestirii, nu mai rămâne nimic necunoscut. O să zic doar că, firește, domnul H. moare și că Craig nu găsește altceva de cuviință decât să-l îngroape împreună cu prețiosul său iPhone.

Bunica lui B., Oma, l-o îngropat pe bunicul lui B., Ota, doar c-un pieptene de plastic ș-un săpun. Nimic original. Nu știu câți ani trecuseră de la moartea sa când i-am văzut oasele, poate 20. Suficienți încât din sicriu și om să nu mai fi rămas decât o perdea plasticoasă aproape albă (de la căptușeala sicriului or poate i-o fost acoperit chipul cu ea), câteva oase ce arată exact ca rădăcinile unui pom tânăr, craniul desigur și o punguță de la o farmacie, am uitat care firmă, dar părea intactă, în care se aflau un pieptene (parcă albastru) și un săpun în ambalaj de hârtie cerată nealterat. Rămășițele unui om, văzute pentru prima dată, foarte diferite de ceea ce știam de pe televizor, n-au avut nimic înspăimântător în ele. De aia, n-am ratat nici dezgroparea cu numărul doi. Adesea, imaginea trupului devenit țărână mi-i alinare-n toate zbaterile și zbuciumul fără rostului.

Povestea lui Craig mi-o amintit de un moment îngrozitor. El, momentul zic, fu amuzant, eu doar m-am speriat teribil. Abia ce-mi murise o mătușă tânără. Eram pe drum pentru înmormântare. O sunat telefonul și pe ecran o apărut numele ei. Câteva fracțiuni de secundă nici n-am respirat de spaimă. Am răspuns, nu se cădea să nu răspund doar pentru că eram șocată, și era unchiul meu. Cred că l-am speriat atunci cu râsul ăla nebun, eliberator. Am fost foarte fericită că nu era mătușa moartă la capătul firului.

E Craig mai breaz decât mine? Răspunsul, în exclusivitate, doar în volumul domnului King.

Am notat povestirea cu patru steluțe. De Craig n-ar fi fost naratorul întâmplărilor desfășurate pe o perioadă mare de timp din viața sa, ar fi crescut semnificativ suspansul. Dacă o ajuns să povestească, înseamnă că n-o murit. Orice se va petrece teribil, el va supraviețui. În aste condiții, n-am putut să receptez intens misterul domnului Harrigan.

Ș-apoi, o născocit Stephen King o explicație pentru neobișnuit de te doare mintea. Pentru mine, mai bine lipsea cu totul decât să fie atât de neverosimilă. Mă opresc, că altfel scad steluțele la trei. Însă atmosfera caldă, admirativă și inspirațională dintre Craig și Harrigan, legătura splendidă dintre Craig și tatăl său (mama i-a murit când era copiluț), tabloul cu multe elemente de detaliu al vieții lui Craig, deși făr de importanță în scenariul principal, toate mi-au plăcut foarte mult.

A doua povestire este Viața lui Chuck.

Îl pot cita pe Stephen King privind nașterea ei pentru că misterul rămâne intact.

Habar n-am cum mi-a venit ideea din „Viața lui Chuck”. Nu știu decât că, într-o zi, m-am gândit brusc la un panou publicitar pe care să scrie „Îți mulțumim, Chuck!”, lângă poza tipului și chestia aia cu 39 DE ANI MINUNAȚI. Cred că am scris povestirea ca să pot înțelege eu însumi ce mesaj voia să transmită panoul acela. Dar nici de asta nu-s prea sigur. Nu pot decât să spun că am simțit mereu că fiecare dintre noi - de la regii și prinții din povești și până la amărâții care spală vasele la cârciumi și fetele care schimbă așternuturile în camerele din motelurile de pe marginea autostrăzii - merită să audă aceste cuvinte.

O venit sfârșitul lumii (iară!). Pentru că nimeni nu a avut grijă să protejeze mediul înconjurător, catastrofele s-or înmulțit. Ziua are 24 de ore și două minute și viteza de rotație a Pământului este mai lentă. Parcă 60 de nenorociri au avut loc într-o perioadă foarte scurtă (12-14 luni). Era să scriu că în Florida a nins, dar nu este o notă din imaginația lui Stephen King, ci o știre reală a lunii ianuarie, anul 2025. Albinele sunt pe cale de dispariție, doar câteva au supraviețuit în America de Sud și rata sinuciderilor este uriașă.

Ăsta-i cadrul, apocalipsa, în care domnul King s-a gândit să plaseze moartea lui Chuck. Așa-ncepe povestirea, cu sfârșitul.

Am acordat cinci steluțe pentru că m-a emoționat viața lui Chuck. Am avut trei bile la minus, dar m-am convins (de dragul lui Stephen King) că sunt neglijabile.

M-au nedumerit mult bunicii evrei ai lui Chuck: el bețiv, ea mare dansatoare (nu mă refer la dansul tradițional evreiesc) și deloc supusă bărbatului. Ca să nu penalizez, m-am gândit că taman excepțiile (tre să fi existat!) le-o întâlnit Stephen King și le-o mutat în scris. Nu ca mine, care în cărți am cunoscut doar femei supuse deciziilor bărbatului, făr de autoritate, cu responsabilități limitate la gospodărie și îngrijirea copiilor.
Ș-am mai avut un mare semn de întrebare, dar nu știu cum să-l formulez ca să nu deconspir povestea. Deci, tu ai puteri paranormale, vine apocalipsa și, din tot sfârșitul lumii, prevezi cea mai mică dintre morți? Mă rog, moartea unui om înseamnă și moartea întregii lumi de amintiri, relații și experiențe.
Și ultimul neajuns: începi povestea cu un personaj, Marty. Când o-ncepi, o și termini. Nu meritam eu să aflu ce s-a întâmplat cu Marty și după capitolul de prezentare? Bine, tu mi-ai zis că-i sfârșitul lumii. Dar nu-i suficient. Zi, ce s-a întâmplat cu Marty? A supraviețuit? Că-n alea 1404 pagini de le-ai scris mai deunăzi, aproape întreaga tabără a bunilor a trăit după sfârșitul lumii. Și nevasta? Ce s-a întâmplat cu nevasta lui Marty, Felicia? Zi, Stephen King!

Ultimul capitol a fost adăugat povestirii după o pauză de un an. Pentru mine, este cel mai frumos dintre toate.

La numărul trei se găsește povestirea care dă titlul volumului Un strop de sânge.

Un atentat cu bombă la o școală, în decembrie 2020. Holly Gibney este detectiv la o firmă făr de misiuni speciale (recuperare de câini pierduți, uneori de fugari condamnați). Atenția îi este atrasă de primul reporter sosit la locul catastrofei. Rezolvă Holly primul ei caz? Se mai petrec și alte tragedii? Cine-i dihania care se hrănește cu durere? Poate fi oprită și pedepsită?

Din Jurnal de scriitură am aflat că Holly este un personaj apărut și în alte volume, taman alea de încă nu le-am citit.

O iubesc pe Holly. Asta-i tot. Trebuia să fie doar un personaj secundar în Mr. Mercedes, o figurantă mai ciudățică și atât. Dar uite că mi-a furat inima (și mai că mi-s furat și cartea). Vreau mereu să știu ce mai face și cum o mai duce. Când revin la ea, mă simt nespus de ușurat să văd că încă își ia pastilele de Lexapro și că nu mai fumează.

Stephen King spune că cel puțin zece ani s-a gândit la subiectul povestirii. Încă de când am început să observ că anumiți corespondenți de știri apar mult prea repede în locurile unde s-au petrecut tragedii de-a dreptul îngrozitoare: avioane prăbușite, crime în masă, atentate teroriste, moartea unor persoane celebre. Dar că nu a găsit în tot acel timp personajul care s-o ia pe urmele bestiei ce se hrănește cu suflete.

Ai zice că-i simplu: o femeie detectiv caută un vinovat (or mai mulți) pentru un măcel. La Stephen King nu există simplu. E musai să aflăm despre mama toxică a femeii și despre unchiul simpatic, despre echipa sa de nădejde și despre ajutoare nesperate. Mini povești pentru marele final. Deși sunt câteva răsturnări mărunte de situație, în mare am anticipat corect de unde vine salvarea. Am fost dezamăgită că un început captivant, a continuat nici prea-prea, nici foarte-foarte și s-a fâsâit complet pân la capăt.

Înțeleg că există un roman, Străinul, în care apare Holly și că Un strop de sânge este varianta restrânsă a aceleiași povești. O am necitită în bibliotecă, dar nu mă prea atrage, de-i adevărată informația. Or poate, pentru a afla cine este Holly, îmi voi face curaj. Nu m-a impresionat deloc personajul ei.

Șobolanul, ultima povestire.

Drew Larson este profesor de literatură la facultate. Are șase povestioare publicate, dar niciun roman. Își ia un an sabatic. Poate, poate îi reușește de astă dată, ceea ce în trecut a tot ratat, de trei ori scrierea unor romane. Merge la cabana tatălui său pentru a se dedica noii idei de roman. Îl va termina? Cu ce preț? Va avea succes cu noua poveste? Ce naște inspirația? Ce o menține? Ș-apoi, cine este Șobolanul?

De-aș fi citit povestirea aceasta într-o carte făr de coperte, n-aș fi pariat că-i scrisă de Stephen King. Pur și simplu nu se ridică la nivelul de la care să poată fi identificată corect. Mi-a plăcut mult Șobolanul, dar de aceasta ar fi fost prima întâlnire cu scriitura lui Stephen King, mult m-aș fi gândit de merită să caut și alte titluri.

Nu știu cât de bine se observă din poza cărții: nasul unei pisici este un cap de șoarece.

Despre steluțe

Am început în ianuarie (200 pagini) și am terminată de citit cele 300 de pagini rămase în luna februarie din Un strop de sânge.

Un strop de sânge a fost volumul sacrificat pe altarul cărților abandonate. După foarte multă vreme, în ianuarie am izbutit să inventariez teancul lecturilor părăsite înainte de final. Cu uimire am descoperit un total de 14 titluri începute în perioada 2021-2024 și neparcurse pân la capăt. Cum Stephen King îmi place de cele mai multe ori, mă șantajez: am voie să-l citesc doar după ce buchisesc din cărțile abandonate.

În ianuarie, prin această metodă-pedeapsă, am terminat două volume: Hoțul cinstit și Vindecarea copilului interior. Am mai parcurs și pagini din alte titluri, pe care încă nu le-am gătat. Funcționează minunat! Cam tot ce-mi propun în ianuarie funcționează. Următoarele luni încep să scârțâie.

Deși volumul anterior a primit același număr de steluțe, Îți place mai întunecat parcă fu mai bun. Or doar din cauza așteptărilor mari pe care le-am avut, sunt acum dezamăgită.

Deși scrie și publică de 50 de ani, cred că Stephen King încearcă să lase titlul de maestru al groazei în urmă și să dovedească cât de mare povestitor este nu în ograda romanelor, ci a prozei scurte. Nu-i prea iese. Un strop de sânge, ca și Îți place mai întunecat, are doar câteva pagini sclipitoare. Cel mai frumos volum de povestiri rămâne în continuare Anotimpuri diferite. Nici nu cred că mai poate fi egalat.

Bilanț:

1.Telefonul domnului Harrigan ****

O poveste duioasă, mă rog, sensibilă în stilul lui Stephen King cu zombi, în care piesele individuale ce întrunesc tabloul general sunt mai frumoase decât imaginea finală. Tuturor textelor li se verifică această teorie. Este și crezul lui Stephen King că detaliile și mini poveștile dintr-o lucrare extinsă sunt mai prețioase decât vederea de ansamblu. Mă strădui să citesc în această notă tot ce publică, nu-mi iese întotdeauna.

2. Viața lui Chuck *****

Câteva răsturnări de situație binevenite, ceva emoții, chiar lacrimi și una, două imagini atât de puternice încât rămân în minte mult timp după ce lectura se va fi gătat. Contabilul scorțos, îmbrăcat în costum, cu geantă pătrățoasă, dansând moonwalk (probabil cea mai faimoasă mișcare a lui Michael Jackson, unde pare că merge înapoi, dar rămâne pe loc) aș jura c-am întâlnit-o pe un ecran mare și nu în file de carte.

Peste nu foarte mult timp, nu va mai fi capabil să facă diferența între starea de veghe și somn și va pătrunde pe un tărâm al durerilor atroce, care îl vor face să se întrebe de ce oare a mai creat Dumnezeu lumea. Peste nu foarte mult timp, va uita numele soției sale. Însă își va aminti - din când în când - cum s-a oprit în mijlocul trotuarului și și-a pus jos servieta și a început să miște din șolduri în ritmul tobelor și își va spune că acesta este motivul pentru care Dumnezeu a creat lumea. Doar acesta.

Stephen King mărturisește că a fost foarte fericit cât timp a scris povestirea.

3. Un strop de sânge ***

Este povestirea de la care am avut cele mai mari așteptări, din moment ce dădea titlul culegerii. S-o nimerit a fi cea în care Stephen King și-a desăvârșit dihăniile. Exact personajele pe care nu i le (mai) sufăr. Un cu totul alt final ar fi putut ridica Un strop de sânge până la patru steluțe.

4. Șobolanul ****

Parcă aș fi recitit crezul lui Stephen King despre scris și inspirație. Deși a pornit grozav, a doua jumătate a povestirii am simțit-o pripită. I-au lipsit câteva explicații, iar acțiunea a tot fost zorită. N-am penalizat-o mai mult pentru că mi-a plăcut filmul pe care mi l-a oferit, chiar dacă era loc de mult mai bine. M-a fascinat călătoria prin laboratorul scrierii unei cărți, de la o idee năzărită pân la reacțiile cititorilor - despre misterele imaginației și despre felul în care acestea ajung să fie puse în cuvinte.

Un strop de sânge - Stephen King, traducere din limba engleză Ruxandra Toma, editura Nemira, 2022, 491 pagini.

Celelalte volume despre care am scris din colecția Stephen King sunt adunate AICI.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte 400 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

luni, 3 martie 2025

UN STROP DE SÂNGE - STEPHEN KING

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu