Zambetania: CHIAJNA DIN CASA MUȘATINILOR

Voi lipsi două, trei săptămâni pentru vacanță ș-apoi cine știe ce va mai fi... Am păstrat special pentru acest moment un dar, o bucurie, o lectură cum atât de puține azi mai sunt.

1/12 ➽ Cartea lunii ianuarie, anul 2025

De ce astă carte

Aflasem despre apariția volumului Chiajna din Casa Mușatinilor de la oamenii de-i urmăresc pe cărări virtuale. Am luat la cunoștință vestea făr să-l trec pe vreo listă de intenții. Eu și Istoria nu ne prea iubim. Pe la final de noiembrie însă, prietena mea Crisa mi-o împărtășit dorința de-a o citi.

Am cumpărat-o cu regretul că nu fu vreme pentru ea de cuprins în coletul de Black Friday. Am primit-o când o reapărut, căci o scurtă perioadă fu stoc epuizat. Mi-s tare fericită pentru succesul lucrării acesteia. Nici nu-mi închipui câtă trudă fu în nașterea ei. Ce frumusețe de carte. O bijuterie!

***** O scriitură de excepție

Mi-i tare greu să povestesc despre cărțile care-mi plac mult. Pare imposibil acum să scriu despre cea care mi-o plăcut cel mai mult. Am început Chiajna... în decembrie, cinci sute de pagini mi-or rămas necitite pentru ianuarie. Exagerez prea puțin de zic că, dacă mai erau trei mii sau cinci mii de pagini pentru întregul an, nu m-aș fi supărat. Dimpotrivă.

Cum vă doriți să fie citit romanul „Chiajna din Casa Mușatinilor”?

Mi-aș dori să fie citit cu sufletul la gură. Mi-aș dori ca cel care citește să nu mai primească niciun semnal de la lumea exterioară, iar simțurile lui să capteze numai lumea din carte: mirosurile, gusturile, texturile, sunetele din secolul al XVI-lea sunt acolo și îl așteaptă. (Simona Antonescu)

Găsesc a fi o muncă titanică să iei un personaj istoric, să-l umanizezi, să-l așezi într-un cadru general realist și un altul intim și personal, să dezvolți legături în jurul lui. E dificil cu protagoniști pentru care există tone de informații în documentări științifice, dară pentru cei săraci în date biografice? La prima mână ar părea că-i simplu: inventezi! Ce poate fi atât de complicat?!

Este cartea care dă un glas femeilor de acum 500 de ani. Femeile de pe lângă bărbații principatelor medievale românești, soții, surori și fiice de voievozi, au lăsat în cronicile vremii urme prea slabe, ici-colo câte un cuvânt rătăcit prin marea poveste a soților și fiilor lor. Au străbătut istoria ca și cum nu ar fi călcat pe pământ, ci ar fi plutit prin aer, păsări nevăzute, abia ghicite, năluci care adesea au influențat puternic mersul lucrurilor, stingându-se apoi ca semnele lăsate pe apă. Femeile veacurilor trecute nu sunt de găsit în scrierile vremii, dar cronicile poartă mireasma lor tainică, amăruie de ambră și rușmalin. (Simona Antonescu)

Întâi despre Chiajna, sursa de informare biografică fiind Wikipedia:

Doamna Chiajna (născută aproximativ în 1525 în Polonia – decedată în 1588) a fost fiica domnului Petru Rareș al Moldovei și nepoata lui Ștefan cel Mare.
A fost una dintre cele mai importante personalități feminine ale Evului Mediu românesc. Este un personaj istoric controversat. Unii o consideră o femeie vicleană și crudă, în timp ce alții o apreciază pentru curajul, ambiția și inteligența sa.
S-a căsătorit în 1545 cu Mircea Ciobanul, domnul Țării Românești. A avut un rol esențial în politica țării, susținându-și soțul și fiii.
A avut 7 copii: 4 fete și 3 băieți. S-a implicat activ în viața copiilor săi. A vegheat asupra educației lor, a aranjat căsătorii strategice pentru a le asigura un viitor bun și a luptat pentru a le proteja interesele.
Chiajna a devenit regentă (conducător temporar) după moartea soțului ei în 1559. A condus armata pentru a-și proteja fiul, Petru cel Tânăr, fiind una dintre puținele femei care au condus o armată pe câmpul de luptă.
A inițiat ctitorirea a numeroase așezăminte religioase și a înființat una dintre cele mai vechi școli românești la Câmpulung Muscel.

Câteva mențiuni pentru a întregi tabloul:

La urcarea pe tron a lui Petru Rareș, Chiajna avea doar doi ani. După moartea mamei sale, Maria-Doamna, a fost crescută de cea de-a doua soție a lui Petru Rareș, Elena, care a încercat să-i ofere o educație religioasă. Cu toate acestea, Chiajna a moștenit spiritul de luptător al bunicului și tatălui său. În contextul istoric al epocii, caracterizat de conflicte și intrigi politice, trebuie privit sângele războinic al Chiajnei.
Deși provenea dintr-un neam domnesc, Mircea a fost cunoscut sub numele de Ciobanul. Domnia lui a fost marcată de numeroase crime, în special împotriva marilor boieri care au încercat să-l detroneze fără succes. Mircea a fost înlăturat de la putere în 1554, acuzat de trădare de către turci. A fost succedat de Pătrașcu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul.
Chiajna și-a început rolul de diplomat abil la Stambul în exil cu soțul ei. După uneltiri și daruri generoase la Înaltă Poartă, a câștigat favorurile sultanului. În 1557, Mircea Ciobanul a fost repus pe tron datorită manevrelor ei.
Domnia lui Petru cel Tânăr, începută pe când el era doar un copil, a durat șapte ani, timp în care adevăratul domnitor a fost Doamna Chiajna (a avut alături un sfat de regență format din boieri).

Deși multe dintre informații apar în lucrarea Simonei Antonescu, eu la prea puține am fost atentă. Redarea perioadei istorice, cu toate aspectele ei, este una dintre marile reușite ale cărții. Nu a fost nimic omis: evenimentele politice (conflictele, alianțele), figurile istorice, tradițiile și obiceiurile, comerțul, meșteșugurile, viața cotidiană, relațiile între clasele sociale și influența bisericii. Mi-au atras atenția numeroasele detalii despre istoria Europei între acei ani și personalitățile vremii. Să pomenesc doar două femei: Caterina de Medici, regina consoartă și regentă a trei regi ai Franței și Roxelana, soția sultanului Suleiman Magnificul.

Cel care conducea atacul sălbatic își desprinse curelușa de sub bărbie, lăsă coiful să-i cadă de pe cap și își trase pe spate capișonul din zale. Se afla din nou cu o lungime de cal în fața căpitanilor săi. Un păr lung, întunecat, cu firul drept ca scos de sub talpa de călcat i se revărsă pe spate, pornind a sălta în ritmul galopului. Un mănunchi de raze castanii jucând drăcește împrejurul capului. O știmă a apelor despletită, care gonea spre ei, răcnind încruntată. O femeie.

Indiferent de subiectul abordat în carte, imaginea Chiajnei rămâne predominantă și influențează întreaga narațiune. Chiajna, în toate rolurile sale: fetiță și fiică, soția domnitorului, mama copiilor și conducătoarea războinică. Misiunea autoarei de a reabilita personajul istoric aș fi zis că-i imposibilă. Încercând să-i înțeleagă acțiunile și motivațiile în contextul epocii, o prezintă pe Doamna Chiajna într-o lumină nouă. Pentru mine, complet lipsită de cunoștințe pe subiect, a fost un șoc ca, după ce am făcut cunoștință cu Doamna Chiajna din cartea Simonei Antonescu, să citesc acum despre personajul controversat, femeia vicleană și crudă din cronici.

Captivant e modul în care romanul îmbină ficțiunea cu realitatea istorică și perspectiva nouă pe care o oferă. Este atât de credibilă și complexă lumea Chiajnei. Aș fi zis autentică, deși nenumărate sunt elementele de ficțiune.

Să fii încredințat mereu că totul se va sfârși bine, chiar în mijlocul celor mai crunte furtuni. Nimic din realitatea mocirloasă din jur să nu te doboare. Să crezi cu tărie și mai ales cu sinceritate. Să ai sentimentul că ești mai puternic decât întreaga fire. Chiajna știa cum se simt toate acestea pe dinăuntru și cum pot ele speria pe cei din jur, cum pot fi semn că ai mințile rătăcite. Pe cei slabi îi convingea, le insufla speranță, ea era nădejdea, da, chiar va fi bine. Încrederea lor în ea îi dădea noi puteri ca să-și continue sminteala.

Unele dintre personaje sunt memorabile. Chiajna este peste toți și peste toate, dar pare că foarte mult și-a iubit scriitoarea personajele secundare. Sunt atât de vii: Marula negustoreasa cu mărfurile prețioase și poveștile asemeni, Anghel cel credincios, dădaca bătrână a Chiajnei (ce de emoții naște), chiar tatăl și soțul domnitori (fiecare cu vulnerabilitățile sale) și Doamna Elena, autoritară și neemoțională, dar atât de inspirațională pentru Chiajna ... De grădinarul Lăcustă nu mai pomenesc. Ce personaj splendid! Na, am uitat-o taman pe neuitabila Maria Craiovescu. Mult mi-a plăcut desfășurarea rolurilor personajelor care au gravitat în jurul Chiajnei. Fiecare dintre ele a primit propria poveste, cu misiuni profunde în scene secundare.

Cu fiecare om ce apare pentru prima oară în viața ta, poți fi, la rândul tău, un nou om. Fiecare persoană pe care o cunoști este o pagină albă din tine însuți. Acela o va scrie așa cum îi dictezi. Toți cei în mijlocul cărora e ducem viața oglindesc fețe ale noastre pe care le-am arătat la un moment dat, iar oglindirile acestea în ceilalți ne compun chipul întreg.

M-o depășit complexitatea politicii din Țara Românească și Moldova în secolul al XVI-lea. Rivalitățile între boieri, conflictele între domnitori și amestecul puterilor străine - n-am putut ține pasul cu ele. Ș-apoi, am fost complet absorbită de Chiajna - jucător activ în acest joc al puterii. Din fericire, dincolo de rolul său politic, romanul explorează și viața personală a Doamnei Chiajna ș-a tribului ei. Doamne, ce de povești strașnice!

Dumnezeu nu conduce lumea după cum ne rugăm noi. Uneori nu mai nimerim noi cu rugăciunile peste gândul Lui, atât.

Uneori, când ajung cu B. într-un loc, nu musai nou, rostim în același timp: Cum ar fi să putem vedea podul ăsta acum 50 de ani, 200 sau cu 500 de ani în urmă? Cum erau îmbrăcați oamenii? Era drum? Cum arătau bicicletele? Ce am mânca acolo? Simona Antonescu a răspuns cu o mașină a timpului care m-a purtat spre rădăcinile pământului ăstuia, într-o Valahie pe care abia ce o descoperisem în cea mai interesantă hartă a timpului și locului văzută vreodată - ASTA.

Nu mi-s fan al istoriei (în capul meu redusă la manuale școlare lipsite de povești și doldora-n ani, locuri și nume de tocit făr de rosturi) și nici al poeziei (pe care chiar am iubit-o în cărțile de la școală, acum să n-o văz), dar Simona Antonescu le îmbină măiastru pe cele două nesuferite, cum n-aș fi crezut că-i posibil. Pe tot rândul este plin de frumusețe, deci emoție. Da, da, chiar paginile cele mai crunte au picuri de strălucire.

Micu i se dezvălui Chiajnei abia acum, în momentul morții lui… Trupul lipsit de viață, legănat pe brațe de tatăl lui într-o căruță care se îndepărta îi grăi Chiajnei despre legătura invizibilă dintre tot ceea ce este viu, iar ea înțelesese că orice moarte este puțin și a ei, așa cum orice naștere este puțin și a ei… Băiatul săgetat al negustorului făcea acum să piară în ea ceva de care nici măcar nu fusese conștientă. Ca și cum ar fi murit fără să știe că s-a născut.

Despre steluțe

Of, încă-s restanțe din 2023 la proiectul special al cărților!

Este început de ianuarie când scriu. N-am nicio îndoială că aceasta este Cartea lunii. Am început un Stephen King d' ăla bun, dar Chiajna... nu are egal, dară rivali. Voi aștepta februarie pentru publicare doar pentru că nu se cade, nu din alte motive. Mi-s tare curioasă de va exista în 2025 o altă lectură ca ea sau prima carte citită în an va fi chiar Cartea anului.

După ce este rostită, orice poveste își pierde ceva din farmec. Strălucirea ei începe să se mântuiască pentru aceia care s-au aflat în mijlocul faptelor și încearcă să le istorisească.

N-o voi uita prea curând pe Chiajna Simonei Antonescu. Bine, în capul meu nici nu a existat alta înainte de ea. Cam imposibil să mă-ntâlnesc curând cu alte documente. Mi-ar plăcea, chiar da! Mi-am amintit acum de Doamna Chiajna a lui Alexandru Odobescu. Titlul unei cărți din copilărie. Cred că era apărută în colecția Biblioteca pentru toți, ediția cartonată. Pe copertă, Chiajna avea chipul unei vrăjitoare; mătura-i lipsea doar. Ar fi un experiment interesant să o citesc după preschimbarea oferită de Simona Antonescu. Ce frumoasă este coperta cărții de astăzi!

Gata, am dat în urmărire generală un nou autor. Aproape că nu mă-nteresează temele abordate, ci doar scriitura. Perfecțiunea din Chiajna mai poate fi egalată? Mi-s extrem de curioasă.

De-ar trebui să întocmesc un top, ce bine că nu trebuie, al celor mai frumoase cărți din viața mea, el ar fi tare șui azi: Cuore, Hoțul de cărți, Despre Scris. Autobiografia unui meșteșug ș-apoi Chiajna din Casa Mușatinilor. Să le cocoț în ordinea-n care or apărut în lecturile mele, că de un alt criteriu nu mi-s în stare amuș.

De încheiere, îmi doresc ca cele peste 700 de pagini să nu intimideze cititorii, pe care-i încurajez să nu se descurajeze. Lungimea textului, de astă dată, este garantul pentru o lume plină de culori, gusturi, texturi, sunete, parfumuri și Oameni. Nu va fi o simplă citire, ci o experiență completă.

Chiajna din Casa Mușatinilor: roman de Simona Antonescu, editura Polirom, 2023, 749 pagini.

Criteriile prin prisma cărora aș acorda steluțele, de n-aș fi atât de subiectivă:

* cărțile imposibil de citit, deci lecturilor abandonate;

** volume cărora le-am citit toate paginile, dar care nu mi-au născut nicio emoție; finalizarea lor se datorează doar imposibilității mele de a lăsa o carte neterminată;

*** cele nici prea-prea, nici foarte-foarte;

**** scriiturile cărora nu le găsesc niciun cusur, dar pe care nu-mi doresc să le recitesc;

***** cărți ce mi-or plăcut enorm, pe care le-am citit dintr-o suflare, care mă bântuie; lecturi pe care abia aștept să le repornesc.

➤ Celelalte 400 de volume despre care am scris sunt adunate sub umbrela ACEASTA.

➤ Indexarea titlurilor din 2022 - 2025 este AICI.

______________________

În 2025 am mai scris despre:

miercuri, 12 februarie 2025

CHIAJNA DIN CASA MUȘATINILOR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu