10/31 ➤ Provocarea lunii decembrie 31 de povești pentru 31 de zile.
De ce astă carte
B. primește în fiecare lună bani pentru cărți. În noiembrie, de ziua mea, o umblat fizic prin librării în căutare de idei. O pozat o vitrină ce i-o atras atenția ș-o venit acasă pentru comandă virtuală. A doua zi de dimineață aveam cărțile la poartă și după alte trei zile le gătasem. Are un fler care mă sperie în a-mi cumpăra cărți despre care nici n-am auzit că există ș-apoi unele dau să sară de cinci steluțe.
⧭ Toate celelalte volume despre care am scris sunt îngrămădite ACI și DINCOLO.
**** Iară un pacient ș-un psihiatru. Iară un roman de debut.
A doua carte aleasă din coletul celor trei a fost Pacientul. Nu doar pentru că-i semăna titlul și tema anunțată pe ultima copertă cu prima carte citită Pacienta tăcută, ci și pentru că avea un autor diferit. Debutul lui Alex Michaelides îl notasem cu 5 steluțe și mă temeam că al doilea roman nu se va ridica la nivelul primului.
Asemănările Pacientului cu Pacienta, de le cauți, continuă. Un medic psihiatru, Parker H. narează întâmplările pe baza unor postări succesive pe internet. Dincolo era psihiatrul Theo Faber cu jurnalul pacientei sale tăcute. Acțiunea și personajele nu-s nici aci cu caru'. Chiar dacă n-am lăsat cartea din mână întru aflarea finalului, acesta m-o dezamăgit. Aș zice că modul în care cele două romane se sfârșesc este ceea ce le deosebește esențial.
De vreo 30 de ani Joe este internat într-un spital de psihiatrie. Făr de finanțarea din partea familiei sale, instituția de stat probabil se va închide. Deși am putea crede că nu-i nimeni interesat să-l trateze în aste condiții, toți medicii care au primit cazul său s-or străduit. După atâta apar de vreme, pacientul nici măcar nu este diagnosticat corect.
Am fost șocat. Felul în care se comporta cel mai de temut pacient din spital nu era deloc așa cum îmi închipuisem. Da, era acru și nemulțumit, dar părea remarcabil de lucid, ba chiar în toate mințile. Nu arăta deloc ca și cum ar fi putut să provoace confuzie și teroare preț de mai bine de douăzeci de ani, ca să nu mai vorbim de faptul că nu părea că ar fi trebuit să fi rămas în grija spitalului. Mai mult, observațiile sale mi-au lăsat un gust amar și m-au făcut să mă îndoiesc de ceea ce mi se spusese. Se putea ca toate poveștile care circulau pe seama lui să fi fost într-adevăr doar o mascaradă ingenioasă prin care să se păstreze un venit sigur pentru spital?
Când apare Parker H. dornic de afirmare deja multora dintre cadrele medicale care au intrat în contact cu Joe li se-ntâmplaseră grozăvii.
La 10 ani după ce primește cazul, Parker îi publică povestea pe un forum medical. Măcar atâta siguranță avem în thrillerul cu accente horror: dacă o apucat să mai trăiască un deceniu înseamnă că n-o sfârșit și el sinucis ca ceilalți.
...poate să declanșeze la comandă diferite forme de suferință din cauză că a rămas încă atât de influențabil. Cu alte cuvinte, halucinațiile sale sunt atât de puternice, încât i-au determinat mintea să poată să facă niște lucruri pe care nici o minte omenească n-ar trebui să fie capabilă să le facă. Bun, e posibil ca toți oamenii care spun că i-a făcut să-și aducă aminte de cele mai neplăcute amintiri și de cele mai chinuitoare temeri să sufere, în fond, de aceeași halucinație, sau se poate să fi uitat că au dezvăluit amănunte esențiale când au vorbit cu el. Dar chiar și dacă ar fi adevărat, nu se poate nega următorul lucru: a dezvoltat o abilitate de a induce gânduri suicidare oamenilor ca un mecanism de autoapărare, într-un mod foarte asemănător cu acela în care personalitatea lui originară „a murit” ca să-i facă loc celei monstruoase. Și a funcționat fără cusur. Până acum.
Povestea este captivantă. Oricât ai fi de sceptic Joe te fascinează. Îți dorești să-i afli adevărul, să fie vindecat și eliberat. Și nici pentru Parker parcă nu-ți dorești să sfârșească căsăpit de monstruleții de sub pat. De autorul ar fi identificat un alt capăt al poveștii, Pacientul ar fi fost peste Pacienta tăcută. Misterul este mai intens, personajele sunt mai iubibile, sperieturile mai numeroase. Păcat!
Despre steluțe
Orice faceți, nu le spuneți copiilor voștri că monștrii pe care-i văd sunt doar niște lucruri născocite de imaginația lor. Fiindcă dacă și o mică parte din povestea asta e adevărată, s-ar putea să le semnați condamnarea la moarte.
Pentru unii dintre cititori văz că fu un final în genul Stephen King, diluare de supranatural în real. Eu nu i-am găsit nici o asemănare cu scriitura Regelui. Acolo fantasticul apare de la-nceputuri, este detaliat, legat de mulți dintre pașii acțiunii și nu pur și simplu aruncat pe ultima pagină făr de alte rădăcini și explicații. Deh, paranormal, deci orice.
De aș nota astăzi cartea, la o lună după lectură, i-aș acorda 3 steluțe. A dispărut tot misterul care m-o ținut cu sufletul la gură pe timpul lecturii ș-o rămas doar frustrarea unui final nu doar făr de logică, dar și făr de poveste. Parcă n-o mai fost, din greșeală, legată în volum o parte importantă a cărții. Or poate că doar am pierdut eu trecerea, pe unde o fi fost, între cazul medical și povestea monștrilor.
Rămân pân la capăt însă pe cele 4 steluțe acordate inițial extrem de subiectiv.
- Pacientul - Jasper DeWitt, traducere din limba engleză și note Alexandru Cormoș, editura Litera, 2020, 287 pagini.
_____________________________________
Provocarea 31 de povești pentru 31 de zile este orânduită astfel:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu