miercuri, 5 octombrie 2022

ÎNGHEȚATĂ CU FRUCTE DE PĂDURE


Pentru 3 octombrie și petrecerea lui A. 44 ani, am pregătit cupe cu patru feluri de înghețată. Trei dintre pruncii prezenți erau răciți, drept care la înghețată au ajuns doar invitații care or vrut s-o savureze pe furiș. Puțini, ce-i drept. Să mai zic că după ce ne-am desfătat cu ultimele firimituri de tort s-o pornit o torențială cum nu fură multe-n aste zile cu ploi dese? 

Am ales să public acum rețeta restantă și din teama că de-o mai amân mă prinde zăpada. Ș-apoi, taman ce s-or evaporat patru pahare spre juniorii de pe uliță. 


Ingrediente pentru 1 kilogram de înghețată

  • 600 grame fructe de pădure (congelate am avut)
  • 175 grame zahăr
  • 25 grame zahăr vanilat
  • 400 grame smântână pentru frișcă
Preparare înghețată cu fructe de pădure


  • Fructele împreună cu zahărul tos și cel vanilat le-am pus într-o cratiță pe foc mic. Când s-a topit zahărul, la primul clocot, am oprit focul. Am scurs siropul obținut cu intenția de a nu-l folosi. 
  • O parte din fructele înmuiate le-am pasat cu blenderul și le-am trecut prin strecurătoare. Gândul îmi era să obțin o înghețată cât mai fină, cu cât mai puține semințe. 

  • Smântâna am mixat-o până am obținut o frișcă mai degrabă moale decât fermă. 
  • Peste frișcă am turnat fructele de pădure (cele pasate împreună cu celelalte) și jumătate din sirop. Am amestecat ușor făr de a urmări omogenizarea completă. 
  • Compoziția astfel pregătită am turnat-o în formă, în două tranșe. După jumătate din înghețată am turnat siropul rămas și apoi  cealaltă jumătate de înghețată. Se recomandă o caserolă de plastic cu închidere etanș pentru păstrarea înghețatei la congelator. 
  • Am băgat forma la congelator și la fiecare 15 minute am scos-o pentru a o amesteca și a împiedica formarea cristalelor de gheață. După jumătate de ceas înghețase bocnă. 
  • Gustul fructelor de pădure este foarte intens. Înghețata nu este prea dulce. Pentru porționare se scoate cu câteva minute înainte de la congelator pentru dezghețare. Este cremoasă cum pozele mele (cu ea bocnă) nu o dovedesc. 



ALTE MENȚIUNI
  • Am avut câte 150 grame de zmeură, afine, coacăze roșii, mure. 
  • Am încercat să folosesc mașina de înghețată. În primul rând cantitatea de înghețată a fost mai mare decât capacitatea aparatului, care este de 1 litru. Și în al doilea rând presupun că pe motiv c-am folosit siropul de la fierbere și compoziția a fost foarte moale, în 45 de minute mașina n-o izbutit s-o-ntărească. Când folosesc cantități mici și cuva rămâne mai mult decât cele 24 de ore recomandate la congelator, funcționează perfect pentru o înghețată cremoasă. 

  • Să congelez înghețata în forma metalică fu iară o alegere nefericită. Amestecul a înghețat foarte repede și foarte tare. 

  • Dintre cele 4 înghețate, aceasta cu fructe de pădure este pe locul doi în topul meu, doar pentru că cea de vanilie (nepublicată încă) a fost surprinzătoare ca aromă, cremozitate, rapiditate la dezghețare. Înghețata de cacao și cea de cocos sunt arhivate sub eticheta ACEASTA împreună cu toate celelalte rețete de înghețată publicate.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu