Bărbaţi fără femei - Haruki Murakami

Când aveam televizor, unu mic de mașină, căpătat la unul dintre "divorțuri", îl  țineam  pe pervazul din bucătărie, urmăream o emisiune despre cărți la TVR 2 (singurul program pe care-l prindeam datorită cablului legat de Iona, proprietarul de drept al televizorașului,  pe balcon). Atunci am aflat de la Cezar Paul-Bădescu despre bărbații făr de femei ai lui Murakami. Din cauza digitalizării televiziunilor sârma cea roșie atârnândă peste chiloți ținuți la uscat nu mai are niciun rol acum.  

Am mai povestit despre biletul câștigător la loto de prin 2010. Mă plimbam cu Omu, care Omu zice: "hai,  să alegem șase numere!". Io, nu, că n-am jucat niciodată și că nu-mi trebe mie să-i îmbogățesc pe ticăloșii Loteriei. Am intrat, Omu cu putearea minții o bifat trei numere, io am ales din castronel alte trei, mi-am primit muștruluiala corespunzătoare pentru tratament neserios într-o chestiune atât de importantă ș-am plecat pe drumul nostru. În seara extragerii numerelor am trecut pe lângă infarct. Eram singură acasă. Primul număr de pe televizor era și pe biletul nostru, al doilea, al treilea, al patrulea.  După cel de al patrulea am închis extragerea și l-am sunat pe tata: câte numere tre să am pe bilet câștigătoare?! Cel puțin patru, o zis tata.  Câte ai ?! Cel puțin patru,  am răspuns eu. Patru au rămas pân la final, două dintre numerele castronelui, două dintre cele ale concentratorului,  8 milioane am câștigat, pe care milioane le-am împărțit frățește. Omu o luat televizorașul cel scump, eu mi-am cumpărat prima săpunieră de pozat zambetanii. Sfârșit.

Prin toamna trecută, când am avut o perioadă crâncenă cu dulcegăriile, m-am răsfățat cu  două dintre cărțile  pe care mi le doream mult: O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă (voi povesti curând despre cartea Prințesei urbane) și  Bărbaţi fără femei*. M-am răsfățat în sensul că mi le-am achiziționat, o mai trecut trei anotimpuri pân să le birui.

Biletele CFR păstrate-n carte-mi zic că citirea s-o petrecut pe 28 mai 2016. Tot pe ele am memorat replica nepoțelului meu, Theodor, la vederea tortului pentru Fratele cel Mare "'Țe iepuas fumos!". Iepuasul țel fumos fiind un dragon cu aripi.

Hai, Mărie, te-ntoarce la Murakami vara asta!

Când am sfârșit  cele o sută de file, am avut o revelație: eu nu-l mai iubesc pe omul ăsta!

La prima citire de Murakami, Pădurea norvegiană (chiar la recomandarea Ioanei,  autoarea îmbrățișării  despre  care nu am scris încă) am avut o bucurie a poveștii stranii, un drag al cuvintelor, o emoție atât de puternică a scriiturii încât l-am adorat pe Murakami instant și l-am cocoțat pe locul întâi al tuturor citirilor mele anterioare - treaptă care tre să zic era liberă, n-am avut niciodată preferați cărora să-mi doresc să le citesc toate cărțile și să visez că-i voi adora până-n mormânt -  de unde nu l-am mai coborât un centimetru oricât de dezamăgitoare ar fi fost volumele sale ulterioare picate-n ochii mei. A fost chiar dragoste la prima citire! Din păcate, prevăz că-n curând nu mă voi mai putea preface că ma fericește.

Bărbaţi fără femei e o colecție cu 7 povestiri. Îmi propusesem să citesc pe-ndelete fiecare poveste, să iau pauză, să mă delectez cu fiecare dintre ele și să le las răgazuri pentru decantare. După primele trei am lecturat restul de patru în grabă pentru a închide încă un capitol murakamian dezamăgitor.  Ori pretențiile mele îs exagerate, ori povestirile astea îs făr de noimă, făr de încheiere,  făr de încheiere nu la modul misterios, fascinant, specific lui Murakami, ci  parcă   ar fi schelete pe care cândva  vor crește destine de poveste.

Șablonul pe care eu l-aș recunoște din zeci de scrieri: whisky, pisica, muzica, barul, lumea paralelă, sexul, umbra, visul, regăsirea, singurătatea, e prezent în volum, dar făr de consistență ulterioară după cum deja am scris.

Pe scurt  Pe nescurt despre cele 7 părți ale tratatului  Condiția bărbatului făr de muiere. De aveți în plan să citiți cartea, nu mai parcurgeți textul meu!

1. Drive My Car - Kafuku își angajează șofer personal  o fătucă, Misaki Watari,  de douăzeci și puțin de ani excentrică, tăcută și lipsită de drăgălășenie, el are 50. Kafuku îi actor, unu cunoscut, dar nu unul de succes pentru filme or TV,  are carnetul suspendat pe motiv de băutură și șase zile pe săptămână tre să ajungă la teatru. Pe parcursul întâlnirilor aproape zilnice dintre cei doi aflăm povestea actorului înșelat de nevastă și a fetei făr de tată. Este una dintre scrierile care mi-au plăcut. După moartea nevestei, soțul înșelat se împrietenește cu amantul și încearcă disperat să afle motivul doamnei. Îmi venea să-l strâng de gât pe domnul acesta care aflase din vreme pățania dar abia când nu mai avea de unde afla adevărul l-o apucat lămuririle.
Despre el când avea habar de toate prieteniile sexoase ale duduii:

Deși simțea că i se sfâșie pieptul și că sângerează pe dinăuntru, arbora întotdeauna un zâmbet liniștit.( ... ). Probabil că un om obișnuit n-ar fi putut să facă lucrurile astea. Kafuku însă era actor. Era meșteșugul lui să joace până la capăt, detașându-se de propriul trup. Așa că își interpreta cât de bine putea rolul. Un rol fără spectatori.

2. Yesterday  - personajele îs povestitorul, Tanimura, lucrător în bucătărie  și prietenul lui Kitaru, ospătar, ambii au câte 20 de ani în momentul împrietenirii. . Kitaru învățase un dialect Nu mai auzisem de cineva care să facă lecții ca să dobândească graiul din Kansai așa cum înveți engleza sau franceza.  Povestitoru taman terminase o relație, iară Kitaru avea o prietenă, Erika,  fătuca  decisese să nu-l încurce până intră la facultate. Ce idee mai bună poate avea Kitaru pentru prietenul său făr de pereche decât să-i ceară să se întâlnească cu a sa Erika?! Nu-i asta povestea cu sex, e aia cu regăsirea după o lungă perioadă de nevedere, cu visul, cu a pierde singurul tren.

3. Organul independent  - asta-i una dintre cele mai stranii. Doctorul Tokai, chirurg estetician,  are 52 de ani, este necăsătorit burlac convins. Asta-nseamnă că evită toate domnișoarele de visează măritiș și-și face veacu cu de alde căsătorite or doar aflate-n alte relații, cu câte trei, patru că doară nu-i un amator oarecare. Dar nici profesionist pân la capăt nu-i, căci se înamorează taman d-o măritată. E o poveste cumplită despre o moarte îngrozitoare, premisa pentru o povestire pe placul meu deci.

4. Șeherezada - De fiecare dată când se culca cu Habara, îi istorisea câte o  poveste stranie și interesantă. Este una dintre scrierile care mi-a amintit cel mai mult de Murakami ăla de-l ador io.  Povestiri fantastice de rămâi năuc după citire, singurătăți care te dor doar pentru că-s la micron desenate, întoarceri în timp atât de firești de parcă se fac cu autobuzul de oraș. De-aș face un top Șeherezada ar fi pe primele locuri și ca istorisire și ca personaj feminin murakamian.

5. Kino - este partea care după ce m-o-nălțat pe cele mai frumoase motive harukimiene, prin finalul din care n-am priceput nimic, m-o trântit de m-am făcut bucăți. De era prima poveste a cărții, nu cred că mai citeam vreun rând după. Parcă mă și vedeam pe mine trudind la o inginerie dulce cu 5 straturi, 3 blaturi, cea mai delicioasă combinație și taman la final decorez cu glazură tăiată ori fleșcăiesc totul în dorul lelii numai dracu să ies din bucătărie în viața asta. Kino divorțează, își face un bar, cu toate secundarele principale ale  lui Murakami: muzica, băutura, mâncarea, pisica,  umbra, zgomotul, depresia, sexul cu străina, ploaia.

Într-o cămăruță întunecată dinlăuntrul lui Kino, mâinile calde ale cuiva se întindeau către ale lui, vrând să i le cuprindă. Cu ochii strâns închiși, Kino s-a gândit la căldura lor, la moliciunea lor. Era ceva ce el uitase de multă vreme. Ceva care îi fusese departe multă vreme. " Da, mă simt rănit, chiar adânc", și-a spus el. Apoi, în camera întunecată și cufundată în tăcere, a început să plângă.

6. Samsa îndrăgostit -  și asta-i printre preferatele mele. Pentru o carte care m-o dezamăgit, am cam multe preferate. Un bărbat se trezește gol, flămând, metamorfozat în Gregor Samsa. În casa cea mare apare cu trebi o femeie cocoșată. N-am priceput mare lucru din ce se întâmplă și de ce între cei doi și care-i rostu lu Samsa, dar spre deosebire de Kino, nu m-o deranjat deloc neluminarea.

7. Bărbați fără femei - cred c-o pus-o titlu de carte ca s-o crească, altfel n-aș crede că Murakami n-ar nota-o cu cel mai mic dintre calificative. Are doar paișpe pagini da-s tare chinuite. O fi zis că le va lega pân la final și n-o mai avut vreme că trebea să mai scrie și alte cărți ca să-i iasă norma. Uneori când mă apucă dracii cei mari, cărțile astea pentru mine nu-s deloc ieftine, ba chiar colecția incompletă Murakami e mare parte din averea ce-o am, începusem a zice  că pe dracii ăștia mi-i calmez privind cât de mult o scris și scrie japonezu ăsta. Un bărbat în toiul nopții află la telefon c-o fumeie s-o sinucis. Presupune că-i vro fostă iubită, toate fostele s-au sinucis. Apoi tot presupune pân la ultimul cuvânt al povestirii și al cărții. Nu știu, poate o rămas pe vro ciornă restul de întâmplări. În clasamentul meu e tot pe locul 7.

Într-o bună zi devii deodată unul dintre bărbații fără femei. Ziua aceasta vine pe nepusă masă, fără cel mai mic semn sau avertisment, fără s-o simți sau s-o intuiești, fără să se anunțe cu un ciocănit sau un tușit. Dai un colț și te trezești deja acolo. Însă nu te mai poți întoarce.

Domnule Murakami, aștept continuarea, Femei făr de bărbați!

* Bărbați fără femei - Haruki Murakami - Polirom 2014

_________________

Volumul despre care am scris astăzi rămâne în biblioteca mea, dar la DONAȚII s-au adunat cele pe care vi le dăruiesc cu drag de vă sunt de folos.