Din piață cumpărasem pentru Provocarea de iulie zmeură.
Eu găsindu-mă nu doar în perioada zero zahăr ci chiar în aceea făr de pofte dulci.
M-am tot sucit ce să fac pentru a bifa toate condițiile mai sus enumerate ș-am ajuns, după piedici la tot pasul, în final cu:
- blat de fructe uscate
- ciocolată amară
- cremă de brânză, între timp am descoperit că mascarponele se stricase
- zmeură
Este una dintre cele mai bune combinații pe care le-am gustat vrodată. Am reușit să dăruiesc două dintre ele și surpriza gustului a fost uriașă printre prietenii mei. Este o prăjitură cu blat foarte dulce, cu greu se poate mânca jumătate din prima.
Am început prin a monta 4 prăjituri în formele de 7,5 centimetri. La scurtă vreme am renunțat la decupatoare, n-am găsit prin casă cu ce să le umplu.
BLATUL
- 50 grame merișor deshidratat - au fost unele mari și moi, cumpărate la vrac din Auchan
- 50 grame stafide căpătate de la Anvers
- 50 grame curmale făr de sâmburi primite cu bogdaproste din Dublin
- 150 mililitri apă fierbinte
- 100 grame nucă măcinată
- 15 grame fulgi de cocos - n-am avut cantitatea suficientă de nuci, iară cocosul nu e determinant în gustul blatului
- 50 grame zmeură proaspătă
- 50 grame unt topit și răcit
Am acoperit fructele deshidratate cu apa fiartă și le-am lăsat împreună 30 de minute. Am scurs jumătate din apă (este foarte dulce, am adăugat-o peste compot neîndulcit și o adus o aromă nouă, minunată cireșelor fierte). Fructele astfel hidratate le-am blendurit. N-am reușit o pastă omogenă cu pasatorul meu, dar când am mâncat prăjitura mi-au plăcut mult stafidele rămase întregi.
În pasta aceasta am adăugat și zmeura, pe care am mărunțit-o tot cu pasatorul. Am pus nuca și am amestecat pentru o compoziție omogenă. Pentru că era moale am adăugat și cocosul. Pentru că tot nu se întărise suficient am adăugat untul topit și răcit. Am lăsat amestecul 30 de minute în frigider și apoi l-am împărțit în 4 părți egale în cele 4 forme unse cu ulei.
STRATUL DE CIOCOLATĂ
Blatul era foarte dulce și cum s-a nimerit să am în casă ciocolată 70% cacao, 0% zahăr, am folosit-o pentru echilibru.
- 50 grame ciocolată neagră
- 50 grame frișcă lichidă - Pilos 30% grăsime
Am topit pe baie de aburi ciocolata ruptă bucăți mici și amestecată cu frișca. După răcire, am împărțit-o între cele 4 forme, acoperind blatul. Am lăsat în frigider blaturile cât am pregătit crema de brânză.
CREMA DE BRÂNZĂ
Am folosit-o din cauză că am rămas în ultima secundă fără mascarpone. Nici de aceasta n-am avut suficientă, dar cu excepția aspectului, o cantitate mai mare de cremă nu ar fi fost recomandată.
Este suficient un strat fin.
- 120 grame cremă de brânză, eu folosesc Frisha de la Billa, m-am obișnuit cu ea
- 1 linguriță extract de vanilie
- câteva picături stevia - dacă tot era făr de zăhar, pornind de la premisa că fructele n-au avut zahăr adăugat, ceea ce n-aș crede. Oricum există și pentru stevia studii care să demonstreze că-i otravă ca toate celelalte.
N-am adăugat unt că nici de ăsta n-am avut, dar tare bine s-o mai potrivit toate în prăjitura finală.
Am mixat brânza cu stevia lichidă și vanilia. Am împărțit-o între cele 4 blaturi cu ciocolată, pe care le-am scos cu mare ușurință din decupatoare și am nivelat-o cu șpaclu.
DECORARE
Prăjitura a fost mult mai gustoasă după o zi or două de la facere.
Recomand să o încercați, chiar de zmeura proaspătă nu mai e pe toate drumurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu