Chec în două culori

Că iubesc blogul Olguței ș-o admir pentru toată munca ce-o presupune atelierul ei virtual, că visez să aterizez la unul dintre cursurile a căror gazdă este, că mă inspir de fiecare dată din rețetele sale pentru evenimentele cele importante, am tot scris pe Zambetania.

Olguța are  concurs, ĂSTA. Eu nu doar că încerc să nu mai mănânc zahăr , dar ghinionul naibi, am două torturi în lucru taman după ce expiră perioada concursului. Stați pe aproape, revin c-un Momofuku, care mă bantuie fix d-un an de când l-am salvat de pe blogul lăudat.  M-am  gândit mult dacă să înscriu checul. Este o rețetă care pe mine m-o tot chinuit pân am ajuns la liman cu ea, așa cum nu mi s-o mai petrecut cu nicio altă rețetă olguțească.  Am hotărât să particip pentru că Zambetania nu este un blog despre excelență și pentru că am vrut musai să-i mulțumesc Olguței încă o dată, chiar de e  un mulțumesc mai șchiop.

Checul acesta, numit de doamna Laura Laurențiu cea mai ușoară rețetă, m-o trudit cum n-o făcut-o nici macaronșii,  pe care de la a treia încercare nu i-am mai ratat. În patru luni, de la prima facere, l-am refăcut de vro șase, șapte ori.

Din martie am bucata aceasta de text nepublicată:
- Mărie,  aș pofti chec!

- Ale, acuș am unul al  Olguței în fața ochilor, asta-nseamnă că tre să-ți dai acceptul să testez  rețetă nouă și să-l primești pe chec sub formă de multe  felii pozate!

Din nefericire pentru poftele amicului meu, la prima facere l-am cam ratat. Nici la a doua n-o ieșit perfect (fotografia bulionasă de mai jos), dar e musai să salvez rețeta.

Am pornit de la rețeta Olguței, ASTA. Sursa pare-se e  la doamna Laura Laurențiu,  AICI,  care la rându-i s-a inspirat de la niște nemți. E o rețetă minunată, în caz că iese! Pe blogul sursă primă sunt zeci de comentarii ale celor care l-au ratat, așa că eu am fost fericită că o fost mâncabil la prima facere.
- N-o fost drojdia bună, Maria?! Or de la făină o ieșit așa de țapăn?!  Glăsuia amicul meu pentru care întotdeauna ingredientele sunt de vină, niciodată cofetăreasa.

Ce fu la mine-n neregulă:
- cantitatea foarte mare de cacao și ulterior de compoziție colorată
- cantitatea de făină - am obținut un aluat ca de cozonac or pâine
- cantitatea de aluat, o picat la copt jumătate din tavă
După ce am redus gramele de făină și cacao, au apărut noi dezastre:
- o dată l-am scos crud la mijloc pentru că mirosea a ars și nu l-am mai verificat cu băț de frigăruie, ăsta:

- prima dată pentru concurs l-am ars c-am uitat de el citind un Murakami nou

DAR este un chec aromat, ușor dulce, la textură este ca un cozonac  mai pufos, nu ca un pandișpan, ceea ce mie îmi place mult, cu fructe cred că este minunat.

Să notez repede concluziile mele după ce l-am tot ratat:
- folosesc doar  10 grame cacao, cu ele colorez cel mult 1/4 din aluat
- abia după ce o curs din tavă, am găsit la doamna Laura Laurențiu explicația: ingredientele sunt pentru tava 36x12 centimetri, or ale mele au 25x11 și 30x11, pentru prima trebuie 65% doză, pentru a doua 75% sau direct copt checul în două tăvi mici
- de la a doua facere am redus cu 100 grame făina, am scris deja că la cacao am folosit doar 20% din cantitatea rețetei originale și cu aceste noi cantități am ajuns la varianta pe care o voi folosi pe viitor
- pentru tava 25x11 centimetri  am folosit inițial 50%  din cantitățile Olguței, când  l-am refăcut după ce s-o ars am pornit cu 75%.  Matematic trebuia 65% și chiar era cantitatea potrivită pentru dimensiunile acestea.


Cantitățile  folosite pentru concurs la tava 25x11, dar mai potrivite pentru cea 30x11 centimetri:
- 150 grame unt gras moale
- 200 grame zahăr
- extract de vanilie, vanilină
- 2 ouă mari - am avut 3 micuțe
- 200 mililitri lapte
- 300 grame făină
- 8 grame praf de copt
- un praf de sare
- 8 grame cacao + 20 grame lapte
- am mai adăugat coajă de lămâie și portocală

Întai se aprinde cuptoru spre preîncălzire.

Apoi am mixat untul cu zahărul, Olguța scrie 5 minute, io cum nu știu de scade timpu proporțional când se reduc cantitățile n-am fost atentă la ceas. În spuma de unt am adăugat ouăle pe rând, mixând bine după fiecare.
Am cernut făina, sarea, praful de copt și le-am adăugat în 5 tranșe peste untul cu ouă alternativ cu laptele. Am avut 1 kilogram aluat, 800 am turnat în tava acoperită cu hârtie, în restul de 200 am încorporat cacao și laptele, cele 20 grame, tot cu ajutorul mixerului. Am adăugat peste compoziția albă pe cea cu cacao și am trecut cu un băț de frigăruie prin mijlocul ei.

La 180 de grade Olguța îl coace 40-45 minute, doamna Laura 50-60 minute. Eu pe treapta penultimă la foc mediu l-am ținut fix 75 minute, nu pe ăla arsu ( a fost mai mic și după 40 de minute era tuciuriu deja), pe ăsta. Tot Laura Laurențiu spune că dacă e copt dar scobitoarea iese umedă să se acopere cu hârtie și să se lase până trece testul scobitorii curate, dar să nu se deschidă mai repede de 35 minute cuptorul.

Sper să-l încercați, să vă încânte și să-l refaceți! Garantez că-i cea mai ușoară rețetă, ha!
_______________________________
POVESTE
Sâmbătă la prânz am ars checul care nu avea alt rost pe lume decât să-l pozez pentru concurs și apoi să-l împart cu bogdaproste. După ce l-am ars și s-o răcit l-am mâncat pe tot. Nu e ca și cum aș fi halit  un camion cu bomboane, dar tot a fost enorm. Foarte bun cu aromă de fum de altfel.
Mi-am zis că e limpede, nu e rețeta potrivită pentru misiunea aceasta. Apoi, după ce m-am calmat, mă-nervasem că- l înfulecasem, nu că se arsese, l-am făcut pe al doilea.
Duminică dau să deschid calculatorul să-mi pun exercițiile de aerobic pe care le-am abandonat cu vro 3 ani în urmă. Calculatorul mort. Iau bicicleta și-mi propun să mă opresc după două ceasuri cât să fac cale-ntoarsă alte două. După jumătate de oră ajung la 3 câini cărora oricât am încercat să le explic că-i musai să mă lase să trec mai departe că altfel nu mai încap în pantaloni, n-au priceput și pace. Așa că pe lângă bicicleta, cu cei 3 urlători după mine, am dat nas în nas cu o poiană plină în flori de câmp.

Am știut că ăla-i mulțumesc-ul de n-o vrut să reușească prin copturi și i-am mulțumit lu DD pentru așa grozăvie.
Floarea soarelui e cumpărată din piață, de la unii ce sigur au furat-o, dar era prea frumoasă să n-o iau cu riscul de a le încuraja infracțiunea.

Olguța, mulțumesc pentru efortul enorm pe care-l depui pentru a ne lumina și pe noi ăștia, nepricepuții și netalentații.