duminică, 17 noiembrie 2013

Prăjitură cu dovleac şi ciocolată


Am pornit c-un rest de ciocolată, unul de frişcă şi vro 7 albuşuri rămase făr de perechea galbenă de la cremele torturilor anterioare.
Îmi doream ceva special pentru că erau ultimele 200 gr de ciocolată belgiană dintr-un început de vro 5 kilograme.

Dovleacul este preferatul meu în vremurile astea şi gata aveam reţeta.

Am pregătit o foaie de blat în tava mare a aragazului din 300 gr piure de dovleac copt cu scorţişoară şi blendurit cu 3 linguri de smântănă grasă, 3 de lapte dulce şi 4 de ulei.
Dovleacul l-am copt cu un plic de zahăr vanilat şi scorţişoară, dar zahărul a caramelizat şi data viitoare îl ocolesc.



Albuşurile bătute spumă tare cu 7 linguri de zahăr le-am amestecat cu 6 linguri de amidon şi apoi cu piureul de dovleac. Am copt foaia pân nu s-o mai lipit de scobitoare.

200 gr ciocolată neagră le-am topit cu 100 ml lapte şi apoi le-am amestecat cu 100 ml frişcă bătută.

Am tăiat blatul în două. Pe primul am turnat întreaga ciocolată, l-am aşezat pe al doilea şi l-am lăsat la rece. A doua zi eu am decupat cu cercurile de 8 cm 6 bucăţi. Le-am pudrat cu scorţişoară şi le-am decorat cu dovleac copt.


Mai am albuşuri la congelator şi încerc cu mai mult dovleac foaia.
Şi de frişcă ar mai fi fost nevoie, s-o-ntărit foarte tare ciocolata.

Fu o combinaţie grozavă printre toate neajunsurile astea!

4 comentarii:

  1. Si mie imi plac combinatiile din,,resturi",felicitari pt ingeniozitate!Combinatie interesanta devleac cu ciocolata belgiana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tori, la mine cea mai grozava cale de reusit combinatii inedite e cea care are ca ingrediente "ce-o ramas".

      Ștergere
  2. ce interesanta! nu am facut nimic cu dovleac si ciocolata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe zambetania mai este o prajitura grozava cu dovleac in cafea Coco.

      Ștergere