Ziceam la budinca din tapioca în bezea de zmeură că am pregatit-o ca dar de mulţumire pentru domnul care a născut zambetania, covrigeii aceştia au avut aceeaşi destinaţie. Sunt fericită că m-am putut inspira de pe un blog pe care-l ador, cel al Oliviei Steer, eu nu sunt în extrema fără foc, încerc să mă ţin de linia fără carne, dar citesc poveştile Oliviei cu nesaţ şi bucurie uriaşă!
Până la urmă n-o mai rămas decât tehnica din reţeta de la care am pornit, aceea de covrigi cu nuca, ingredientele au fost:
- o cană migdale măcinate - 200 gr
- 2 căni caise deshidratate, curmale, stafide (rămase de la cozonacul italian) - cca 300 gr
- jumătate cană grâu încolţit - aprox. 100 gr
- o portocală - am folosit zeama şi coaja
- esenţă de rom
- 3 linguri pesmet
- 3 linguri pesmet
- 3 linguri cacao
- o linguriţă scorţisoară
- 2 linguri susan
Am lăsat fructele la hidratat în esenţă de rom şi apă, le-am blendurit cu grâul, zeama de la portocală, o parte din apa în care le-am hidratat, atât cât să am lichid pe jumătate din fructe, apoi am adăugat toate celelalte (doar susanul l-am păstrat pentru ornare) şi am omogenizat bine; a fost nevoie să folosesc pesmetul şi-n final cacao pentru că aluatul era prea moale şi alte migdale nu am mai avut;
Am lăsat la rece jumătate de oră aluatul pentru a se îmbina gusturile ingredientelor, apoi l-am împărţit în două, jumătate l-am modelat biluţe, pe care apoi le-am turtit, astfel am avut 20 de fursecuri, cealaltă jumătate tot biluţe turtite dar la fiecare am decupat centrul (cu un capăt de furtun), adică 20 covrigei, pe care i-am tăvălit, pe una dintre părţi, prin susan.
Le-am lăsat în cuptor 15 minute la foc foarte mic, nu le-am vrut coapte, ci doar puţin uscate.
Cel mai mult mi-au plăcut la micul dejun cu lapte, am programat deja testarea covrigilor cu nuca, varianta originală!
Ca şi la tortul fără foc, care a fost absolut desăvârşit, îmi trebe motive temeinice să mă încumet a încerca astfel de reţete!
fructe confiate/uscate la preturi corecte gasiti pe www.ameplant.ro
RăspundețiȘtergereMultumesc, Eliza!
RăspundețiȘtergere