Ieri şi azi am fost la pomana pentru 40 de zile de nebunic; nu fu pomana două zile şi o noapte, io fui aşa, acolo!
De ce oare este sfântă pomenirea asta a morţii, prima zi, a treia, a noua, 40 de zile, trei, şase, nouă luni, un an, apoi din an în an până la 7 şi gata, abia atunci c'est fini ?! In primii ei 7 ani, moartea este "prăznuită" de două ori mai mult decât viaţa, 13 colive (torturi), o fi şi a'ci cu legături spre cei 7 ani de acasă, dracu ştie!
In aste două zile şi o noapte, avui timp pentru toate cele pomenoase, întins mese lungi sub magnolii seculare, blindate între flori albe (mesele, nu magnoliile!), pachete de colivă pentru după masă, seturi cu haine d'ale bunicului, curte, casă, casă, curte, aşezat "pomanagii", petrecut tot pe ei, ce n-am făcut decât în gând?! N-am aprins lumânări la mormântul bunicului, nu i-am plantat, tot acolo, bulbii cu boboci plini, mov, ce vor înflori în faţa casei, acolo de unde bunicu a uitat să-i ia, lăsând asta pe seama noastră!
"Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru puţină tandreţe.
Când să facem şi asta - murim."
Bunicule, de beu cu bogdaproste, pân' la fund paharul 'ista cu vin roşu, de acolo, din beci, de unde l-ai lăsat, mă ierţi până data viitoare când iară nu voi găsi răgaz?!
După ce plecară ultimii pomanagii (la prima pomană preconizarăm o sută, şi confirmară 20, bunicu le fu dascăl 65 de ani!, la asta luarăm în calcul 50 şi veniră 70) dereticam pe acolo când la poartă o bătrână în rochiţă albă cu volănaşe şi breteluţe, cipilică neagră, toiag şi adidaşi, traistă maron plină cu vânt:
- Hai, bunico, să te aşez la masă!
Intr-un colţ erau cele două sărmăluţe, pe care le salvasem din calea năvălitorilor, cu gând să simt şi eu din bucatele trimise, spre ospăţ, bunicului azi. Bătrâna are pielea mult mai închisă decât traista cea maron, un negru, confundabil cu cel al cipilicii, vine de la câmp, are 72 de ani, este surdă, dar îmi citeşte corect pe buze de nu mai urlu atât de repede; îi pun un castron cu zeamă de ciorbă, perişoare n-au avut decât primii 50, şi-n timp ce lichidul galben unsuros i se prelinge spre bărbie printre dinţi tociţi, n-o scap din ochi! Nu, că ar fi luat-o la fugă cu lingura (ce altă misiune să fie camuflată-n adidaşi?!), ci ca să-mi citească toate vorbele.
Cât de frumos este zâmbetul acesta larg conturat în 3 dinţi mari, stricaţi! Jur că femeia aceasta a avut, cândva, ochi albaştri de prinţesă! Imi face semne să-i pun la pachet sărmăluţele, le va mânca mâine, pe azi e sătulă de câtă ciorbă a mâncat rochiţa!
Si-mi poveşte că pe 13 este ziua ei, împlineşte 73 de ani, că ziua ei e luni, deci acum are 72, eu o corectez că tocmai miercuri e 13, deci mai are multă vreme să se bucure de 72, dar că frumos ar fi să sărbatorească şi luni şi miercuri, ochii ei se amuză, apoi îmi spune de ce n-o va face, ea se roagă în fiecare zi de Dumnezeu să o ţină până la o sută de ani "şi apoi, ce va fi ?!" - întreb eu, "apoi să-mi mai dea câţi O mai vrea nerugat". Amu, are lacrimi în ochi, deşi eu îs numa' zâmbet până la urechi, e văduvă din 70, îmi spune de cei 6 copii care au abandonat-o, de duzina de nepoţi care o ocărăşte şi-i lasă fărâme de pensie, din care nu se poate nici hrăni;
- Păi, şi de ce vrei 100 de ani în aste condiţii?
- Ca să te văd pe mata maritată! (o fi citit în coşurile de pe faţa mea nemăritişul, că pe buzele mele nu, mi-i gând că-n aste noi condiţii, să i se împlinească visul, e musai să-i primească pe cei 100, măcar pe primii!) Incerc iară:
-De ce vrei, bunico, să trăiesti încă mulţi ani grei?
- Ca să văd oamenii!
- Da' ce treabă ai mata cu oamenii?!
- Să-i văd la casa lor!
Terifiant! Pe mulţi nu-i ţine în viaţă dorinţa de a acumula averi, parteneri, de a sări trepte, iară pe ea o călăuzeşte în negura bordeiului şi făr de curent electric şi făr de lumânare şi făr de sobă şi făr de pâine, iubirea de aproapele!
- Bunico, renunţă la cipilica asta neagră, până ajungi acasă îţi prăjesti creierul!
- Nu pot, soţul meu e mort, îs în doliu!
- Bunico, e mort din 70, jeleste-l în rochiţa albă şi cipilică asemeni ei!
- Nu se cade!
- Futu-i grijania .... iertare, bunicu!
Bătrânica se ridică, îi fac semn să nu uite toiagul ghebos, o salut milităreşte cu mâna la cipilica mea albă, mă întorc la dereticările mele năucită de povestea ce taman fu când mă lovesc de traista, cea făr de vânt amu; fug după bătrâna care era la doi paşi deja(!) şi-i ţin desfăcută traista să-şi pună sărmaluţele, se apleacă, ridică din ea un pachet de ţigări, aşează pomana şi peste ea, cu grijă, ţigările.
Cât ar fi iubit-o bunicu!
*******
Ieri, când asteptam în autogară, printre zeci de paporniţe transpirate, maşina care să mă ducă la bunicu, mi-a atras atenţia o fetiţă. Să fi avut 7 ani, rochiţă roşie, codiţe blonde. Mă gândeam că ar trebui decretată ilegală tristeţea la un copil, apoi am dat vina pe stările mele proaste, dacă nu plânge, de unde mi s-o năzărit mie durere pe chipul ei pârguit de soare?! După vrun sfert de oră, aud fetiţa ţipând " Mamaaa meaaaa !!!!!!! " şi se smulge din mâna femeii cu care aşteptă pe peron. Mă întorc întracolo, o doamnă în rochie roşie se prăbuşise în hohote în faţa copilei; o mamă îşi îmbrăţişa în genunchi fetiţa, cutremurând-o-n convulsii, din ochii copilului se scurg lacrimi peste chipul înăbuşitor al mamei frânte de la genunchi şi alinată amu între degete micuţe. Aud de la vecina de bancă " nu mă pot uita la asta!", mă întorc bocită instant cu 5 rânduri de lacrimi "eu pot!" .
Notă:
Un cititor care s-o blocat pe "amu" şi "fu" ai mei, mi-o trimis "ocos" - cuvântul din titlul postării, am întrebat ce înseamnă, n-o vrut a-mi spune, am căutat cu google, am găsit "inteligent", i-am spus asta, mi-o răspuns că înseamnă mândru, îngâmfat, m-am întors la google, am trecut de inteligent, l-am găsit pe ţanţos şi i-am răspuns ca ceea ce trebuia să demonstrez, am demonstrat!
Secvenţa aceasta nu are legatură cu povestea, dar amu când am terminat al doilea pahar de vin roşu (unu pentru bunicu, unu pentru mine!), mi s-a părut că-i titlul cel mai frumos şi pentru fetiţa ce-si mângâia pe tâmple mama prabuşită la picioarele ei şi pentru bătrâna cu grija de a nu strivi cu sărmaluţe pachetul de ţigări.
Am mai spus-o, dar ma repet ca nu ma dor degetele: imi place de mor cum iti asterni gandurile pe paginile acestui blog. Te citesc cu mare drag de fiecare data si mereu mereu reusesti sa ma sensibilizezi.
RăspundețiȘtergereSa imi traiesti si sa mai povestesti si alta data, ca mie tare-mi place :*
Iara eu ma minunez ca-n haosul asta de vorbe, fapte si emotii, la tine ajunge taman ce trebe, trairea! Saru' mana!
RăspundețiȘtergere