vineri, 1 aprilie 2011

31 din trandafiri rulaţi


















Pentru un tort de post pregătesc un decor din pastă de zahăr (cu gelatină vegetală faţă de reţeta iniţială).

De la Lily m-am inspirat pentru ideea centrală, cifra aniversată realizată din trandafiri rulaţi, nu detaliază cum i-a obţinut, dar m-am gândit că din cercuri.

Am întins pasta de zahăr, am decupat cercuri de două mărimi diferite.









Ca primă variantă, cea mai uşoară, cercul se rulează de la un capăt la celălalt şi se taie ruloul în două, rezultănd doi trandafiri. De nu se taie perfect la centru, se vor obţine doi trandafiri de mărimi diferite, fără a mai fi nevoie de două dimensiuni la decupatoare.













Cea de a doua variantă nu este mai grea, ci doar mai înceată. Se taie cercul în două, fie la jumătate, fie nu, partea rotundă a semicercului se mai subţiază prin apăsare, se întoarce puţin spre exterior şi se rulează de la un capăt la celălat obţinându-se un trandafir.













Sunt mult mai frumoşi obţinuţi astfel, dar când trebuie 50, parcă nu se merită timpul!














Amu mă strădui să le fac şi nişte frunze milimetrice, să vedem, să vedem ce-o să iasăăă!

L.E. Am reuşit iară o boroboaţă, toţi ăştia s-au stricat, am vreme să fac alţii, am chiar şi inimă pentru asta, dar aş fi vrut să nu aflu pe pielea mea că pasta de zahăr se alterează, ci din sutele de pagini de pe care mă documentez!

2 comentarii:

  1. MI-A PLACU IDEEA ,comod, rapid si finalul interesant.Tu te-ai inspirat de la Lili ,eu de la tine si tot asa.Contrastul de culoare da eleganta tortului.TORINA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să ţin minte asta cu eleganţa şi contrastu, mulţumesc! Mai jos e tortul pe care o şezut trandafirii, un tort de post, nu spectaculos:)

      http://zambetania.blogspot.ro/2011/04/tort-de-post.html
      Cel mai frumos tort de post este acesta, tot pentru sor mea, poate te ajută:

      http://zambetania.blogspot.ro/2013/04/tort-de-post-cu-bomboane-de-gris.html

      Ștergere