Sărbătoarea Aceasta

             Mai zisei eu p’aci (şi de Crăciun) că Aste Zile Mari îs pentru mine crescătoare în depresii şi nepătrunzătoare de Spirit.
            Am de neostoit în inimă lumini din casa mamei la întoarcerea de la împărtăşanie în dimineţi ca Aceasta sau de pe chipul părintelui Teofil, el însuşi Lumină, vorbindu-ne despre Înviere sau despre nopţi fermecate în vârf de munte şi de lumânări aprinse coborâtoare spre poale, ca petice de rai instelat .
     
            În aste condiţii irepetabile, aştept fiecare nouă Mare Sărbătoare cercetând de nu cumva din greşeală m-o atins Ceva din Spiritul Lor. Diagnostichez repede lipsa şi-mi adâncesc regretele.

            De dimineaţă, m-am trezit cu doruri de “Hristos a înviat!” cântat în cor bisericesc. Am zburat până la prima biserică şi m-am lovit de o poartă închisă. Uitasem că astăzi slujba începe la prânz! Revenită, am descoperit cu mare bucurie pe blogul domnului Dorin Tudoran un ”Hristos a înviat!” născător de linişti infinite în fundal de clopot divin şi apoi, tot acolo, m-a răvăşit în lacrimi un imn dumnezeiesc. În aste noi condiţii, mi-am pregătit un pachet de dăruit cu bogdaproste şi m-am pornit către slujba de la prânz.

            Tot căutând un cerşetor, care să-mi inspire nădejdea că pachetul trudit va ajunge la bunica din ceruri şi nu la primul tomberon , am colindat în Sfânta Zi vr’o cinci biserici. Cerşetor eligibil criteriilor mele nu fu, resemnată m-am proptit intr-o uşă de biserică, ostenisem!
Taman atunci veni părintele cu tămâierea, m-am plecat şi eu şi pachetul foşnitor, părintele se opri cu ”Hristos A Înviat!”, cu mare zâmbet nărod am urlat”Adevărat a înviat!”, o trecut mai departe spre curte, la întoarcere iară s-o oprit, fără vorbe, ridic privirea “dă-mi voie să trec la nea Vasile!”, mă întorc pe după uşă să las trecere liberă şi-l privesc pe nea Vasile,cel pentru care părintele s-a abătut de la calea dreaptă.
Un bătrân în genunchi peticiţi, gândul meu că am găsit calea sigură pentru prânzul bunicii, o lumină uriaşă învăluitoare tangibil şi linişte. Zâmbeam a dor împlinit! În faţa mea, mantaua aurie plutitoare a părintelui îmi dădu răspunsul pentru lumina vie ce o simţisem  atingere, dar eu nu căutam un răspuns!


            Pe banca din curtea bisericii (îs ostenită), sub petale de cireş curgător ce mă ninge-n aprile, învăluită-n miresme de ceară topită, murmur a zâmbet tâmp: “ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”
Clopotele îmi însoţesc tunător gândul, mi-s linişte!

Lumină în inimi şi zâmbete însorite!