miercuri, 18 aprilie 2018

SPUMA ZILELOR - BORIS VIAN


De ce astă carte
Pentru că-l iubesc pe domnul acesta.
Am multe scrieri semnate Boris Vian necitite/neachiziționate. Am ales Spuma zilelor pentru că-mi amintește de un om drag, de care mi-i dor de doare. Te-mbrățișez, Cris și mulțumesc pentru recomandare, ca întotdeauna de 5 steluțe. 
Este cel de al treilea volum pe care l-am citit pe drumurile lungi ale zilelor festive ce trecură. N-am izbutit să-l termin pe tren, dar nici nu l-am mai lăsat din mână pân nu am ajuns la ultima pagină. 

Pentru statisticile blogului, declar că am trecut la următorul nivel: citesc în paralel vro șase cărți și funcționează cu rezultate uluitoare pentru timpii pe care-i am disponibili.  Da, da, da!


***** SPUMA ZILELOR - BORIS VIAN

Nu-mi amintesc de când nu am mai citit o carte atât de năucitoare, probabil de la primul Murakami și a sa Pădure norvegiană. Există cărți care mă sfâșie or care mă dor multă vreme după ce am citit ultimul rând. Alea-s preferatele mele. Și există scriituri, precum aceasta, care mă uluiesc și pentru asta le ador. Ce-i atât de strașnic la ele?! Descriu o lume care nu există cu firescul celui mai normal dintre realuri. De aia m-am gândit imediat la Haruki.  Boris Vian construiește un fantastic mai domestic, nu e vorba de lumile paralele ale japonezului, de umbre cu suflet și conștiență, ci doar de o sonerie care vine desprinsă din ușă să-și anunțe stăpânul că este căutat or o vană care curge pe biroul vecinului de la etajul inferior, ferestre ce se autozidesc, șoricei domestici care se îndeletnicesc cu spălatul geamurilor și se hrănesc cu săpun și mestecă gumă, camere ce-și rotunjesc colțurile devenind sfere, tavane transparente or semitransparente,  admiratori care ajung la conferințele artiștilor cu dricul, nori vorbitori, învăluitori, în care miroase a scorțișoară or cimbrișor, agenți secreți deghizați în servo-frână, mostre de vomă împăiată. Totul are viață în lumea sa, ceea ce e și credința mea.  A, ba da, am găsit un element comun: domnul Murakami avea două luni pline, francezul imaginează doi sori și iubirile le sunt sfâșietoare asemeni. 
...povestea e în întregime reală, din moment ce am inventat-o de la un capăt la altul... (Cuvânt înainte)
Deși are puține pagini, este o carte plină, plină. E scrisă în două zile, frate!   Vian inventează cuvinte și nu știu cum sunau în limba în care au fost gândite, dar în  română sunt minunate: dublezonul este moneda, pianocteiul este un pian care pregătește cocteiluri în funcție de notele ce sunt atinse. Din păcate, nu mi-am notat niciunul dintre cuvinte și mi le amintesc acum doar pe acestea.  

 Nu știu de-i cel mai sfâșietor roman de dragoste din literatura contemporană, după cum zice ultima copertă, dar eu l-am bocit de mi-o sărit cămeșile. Nu voi detalia niciunul dintre firele cărții, îs câteva și-s toate strașnice, mărturisesc doar că e în top trei al cărților citite în viața asta și că, cel mai probabil, o voi reciti pân la finele anului.

 Am ales spre citare un fragment care nu-i reprezentativ nici limbajului, nici pentru poveste, dar care mi-o făcut cu ochiul.
...din punct de vedere moral, e recomandabil oare să-ți plătești impozitele pentru a avea în schimb dreptul de a fi arestat fiindcă alții plătesc impozite care servesc la întreținerea poliției și a înalților funcționari? Este un cerc vicios care trebuie rupt; să nu mai plătească nimeni un timp destul de îndelungat și vor muri de oftică toți funcționarii și războiul nu va mai exista... pag. 140 

Despre steluțe
Făr de tăgadă îs cele mai cinci steluțe din lista de anul ăsta. 
  • Spuma zilelor / Boris Vian, editura Univers 2011, traducere de Diana Crupenschi, 160 pagini.  
___________________
În 2018 am mai citit:
Publicat de la
Etichete:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)