Citesc cu mare plăcere scrierile lui Murakami Doi, Ryu. Habar n-am de-i vrun fel de neam cu Murakami Unu, Haruki. Despre volumul de astăzi* nu știam nimic în momentul achiziției. Semnătura, Ryu Murakami, de pe prima copertă îmi fu garanție că păcăleală mare n-are cum să-mi fie cartea.
Spre amuzamentul meu, după ce am terminat lectura, o durat fix cât un dus pân la Buna, m-am intersectat doar cu analize negative, că-i parodie proastă, că-i trasă de păr povestea, că Dracu, că Lacu.
Se dă o gașcă de 6 băieți, cu vârste în jurul lui 20-25 de ani și încă una de 6 femei, pe la 30-35 de ani.
Chinu naibu fu la-nceput să rețin personajele. Dar am găsit soluția salvatoare după ce unu pe care-l credeam mort, era viu. Soluția fu:
- pentru grupul masculin să citesc prenumele Yano - Ian, Nobue - Nob, Kato - K, Ishihara - Iș, Sugioka - Sugi O, Sugiyama - Sugi I. Poate că pare mai complicat decât era-n original, dat tare-mi fu ușor să diferențiez care-i Sugi I și care-i Sugi O.
- pentru grupul feminin Midori Henmi - Hen, Midori Takeuchi - Tache, Midori Suzuki - Suzi, Midori Tomyiama - Tomi, Midori Iwata - Iv, Midori Yanagimoto - Ian.
Ce-i cu oamenii ăștia? Păi se întâlnesc regulat ca să se plictisească în grup, separat băieții de trupa mătușicilor pentru că destinul nu-i împreunase încă. Teoretic nu-i unește nimic, n-au teme de discuție, n-au necazuri de spovedit și nici bucurii de împărtășit. Stau ore în jurul unor pahare și farfurii și asta-i tot când nu râd ca proștii fiecare de ce-și aduce aminte. La fel și mândrele în parohia lor.
Acțiunea se ițește când unul dintre tineri îi taie gâtu, făr de motiv, uneia dintre doamne. Așa, mergea pe stradă, madama cu sarsanalele se târâia în fața sa, ăsta o îmbrâncește ș-o lasă făr de viață.
Ca și la Haruki cel mare, povestea lu Ryu abundă-n piese muzicale, fiecare capitol are titlul unui cântec și-n feluri de mâncare explicate pe-ndelete. Poate de nu am fi traversat timpurile acestea atât de tulburi, povestea ar fi fost șocantă. Pentru mine o fost doar o altă față a răului, luată la cunoștință cu seninătate, nu văd ce formă de violență m-ar mai putea uimi azi. De altfel, epoca Showa este perioada din istoria Japoniei cuprinsă între anii 1926 - 1989, mă-ndoiesc că de s-ar fi numit volumul Șlagăre din epoca Heisei (1989 - azi) or epoca Taiso (1912 - 1926) ar fi diferit substanțial povestea. Probabil lipsea bomba atomică de perioada era înainte de 1945, altceva nu.
Am mai povestit de Ryu Murakami, înțeleg că cele mai grozave dintre pagini încă n-au ajuns sub ochii mei:
... am văzut, pe o stradă din Chofu, un tânăr mâhnit împingând din senin o femeie care tocmai ieșea de la cumpărături; așa mi-a venit ideea pentru Hituri celebre din epoca Showa...
... inițial am scris numai din amuzament. Nu cred că m-am mai distrat atât de mult scriind ceva de la 69 încoace...Îl iubesc pe Murakami ăsta micu tocmai pentru că nu operează cu menajamente și pentru că în scrierile sale chiar izbutește o poezie a urâtului, răului, absolut delicioasă. Dar, na, io-s și cu capu. Unde mai pui că am și credința răului absolut prestat gratuit, făr de premeditări, circumstanțe atenuante. Să spui pe foarte scurt care-i povestea de mi-o ajuns în străfunduri, la alea dintre cele mai grele furii și uri de tre să le-mblânzesc continuu.
Se dă o gașcă de 6 băieți, cu vârste în jurul lui 20-25 de ani și încă una de 6 femei, pe la 30-35 de ani.
Chinu naibu fu la-nceput să rețin personajele. Dar am găsit soluția salvatoare după ce unu pe care-l credeam mort, era viu. Soluția fu:
- pentru grupul masculin să citesc prenumele Yano - Ian, Nobue - Nob, Kato - K, Ishihara - Iș, Sugioka - Sugi O, Sugiyama - Sugi I. Poate că pare mai complicat decât era-n original, dat tare-mi fu ușor să diferențiez care-i Sugi I și care-i Sugi O.
- pentru grupul feminin Midori Henmi - Hen, Midori Takeuchi - Tache, Midori Suzuki - Suzi, Midori Tomyiama - Tomi, Midori Iwata - Iv, Midori Yanagimoto - Ian.
Ce-i cu oamenii ăștia? Păi se întâlnesc regulat ca să se plictisească în grup, separat băieții de trupa mătușicilor pentru că destinul nu-i împreunase încă. Teoretic nu-i unește nimic, n-au teme de discuție, n-au necazuri de spovedit și nici bucurii de împărtășit. Stau ore în jurul unor pahare și farfurii și asta-i tot când nu râd ca proștii fiecare de ce-și aduce aminte. La fel și mândrele în parohia lor.
Acțiunea se ițește când unul dintre tineri îi taie gâtu, făr de motiv, uneia dintre doamne. Așa, mergea pe stradă, madama cu sarsanalele se târâia în fața sa, ăsta o îmbrâncește ș-o lasă făr de viață.
... Bă, ce tare! Se cheamă că ești criminal acum, nu?...Și totul o ia razna când restu tușicilor se răzbună, apoi și supraviețuitorii masculi și tot așa.
... m-a impresionat că vreți să o omorâți pe doamna aia. E cum spun eu mereu, că după ce s-o termina cu rasa umană, n-o să mai rămână decât gândacii...Deși pare o temă eminamente dementă, pe mine m-o cucerit de la primul cuvânt pân la ultimul punct final. Mai sunt câteva subiecte pe care nu le detaliez, cum oamenii ăia capătă viață pe măsură ce săvârșesc crimele, cum o misiune comună îi unește cât anii de liniște n-o izbutit, cum pietricica inițială se transformă-n bolovanul care va nimici totul, plus personajele care-s toate țicnite, deci savuroase.
Ca și la Haruki cel mare, povestea lu Ryu abundă-n piese muzicale, fiecare capitol are titlul unui cântec și-n feluri de mâncare explicate pe-ndelete. Poate de nu am fi traversat timpurile acestea atât de tulburi, povestea ar fi fost șocantă. Pentru mine o fost doar o altă față a răului, luată la cunoștință cu seninătate, nu văd ce formă de violență m-ar mai putea uimi azi. De altfel, epoca Showa este perioada din istoria Japoniei cuprinsă între anii 1926 - 1989, mă-ndoiesc că de s-ar fi numit volumul Șlagăre din epoca Heisei (1989 - azi) or epoca Taiso (1912 - 1926) ar fi diferit substanțial povestea. Probabil lipsea bomba atomică de perioada era înainte de 1945, altceva nu.
... interiorul orașului este loc de vânătoare, este locul meu de vânătoare, în care legea de care depinzi este aceeași cu legea junglei în care trebuie să supraviețuiești - mănâncă sau vei fi mâncat...* Hituri celebre din epoca Showa - Ryu Murakami, editura Polirom 2012, traducere din limba japoneză și note Andreea Avram
*
Am mai povestit de Ryu Murakami, înțeleg că cele mai grozave dintre pagini încă n-au ajuns sub ochii mei:
PiercingAlbastru nemărginit, aproape transparent
Anu ăsta am mai citit:
- Shining - Stephen King
- Colorado Kid - Stephen King
- Misery - Stephen King
- Supunere - Michel Houellebecq
- Miercuri, respirăm - Ioana Chicet-Macoveiciuc
- Visul - Emile Zola
- Noaptea de foc - Eric-Emmanuel Schmitt
- Adio - Honore de Blazac
M-am grabit sa scriu ca ai citit 8 carti si cand colo, dau peste altele deja citite :D Da cititoare mai esti anul asta! :D
RăspundețiȘtergereSunt toate planetele aliniate să bat toate recordurile, am cărți grozave, am drumuri forte lungi și foarte dese, acasă n-am chef de nimic altceva și după cum ziceam la un răspuns anterior, cel mai mult mă bucură că nu am restanțe despre ele pe Zambetania.
Ștergere