Zambetania: MOZAICUL BUCURIEI #46

Cărțile zic să-l trăim pe Acum, momentul prezent, cu Bucurie. Trece repede și dus rămâne pe vecie. Dacă așa spun învățații, cine-s io să-i contrazic? Clipa aia de-o aștept cu garanția fericirii: marele pot câștigat la Loto, patru copii, vacanța în Patagonia, propria cofetărie, cincizeci de kile, poate va sosi la mine taman când îs în cimitir or nici atunci.

Mozaicul Bucuriei se vrea o paradă a Acum-urilor adunate-n lună, diluate de trecerea clipei, dar biruitoare în lupta cu episoadele cele negre or grele. Defilarea va avea loc pe fiecare cinci al lunii. Să ne fim Bucurie, dară!

Șosețel cu Gina

Când notez bilețelul bucuriei (mult înainte de termen, slavă!) mi-s atât de supărată de nici nu știu cum oi scoate-o la capăt cu râsu' - plânsu'. Strașnic moment mi-am ales. Fix ăsta când Dalmi, pisoiul fătat de Gina în urmă cu 5 zile, o dispărut. Abia ce-i cumpărasem lapte praf de la medic. Abia ce probabil l-o mâncat unul dintre câini. Dalmi chiar de-o fost trecut în astă lume de o pisică, era un dalmațian get-beget.

Pe 1 august, seara dormitorul era încă în sufragerie pe podele. Mă uitam la noua mea descoperire televizoroasă, adică operații efectuate de doi chirurgi plasticieni savuroși. În fereastră un mieunat nou - nouț. Trei parcă face playback pe sunetele unui motan, deci nu era ea. Tigra are doi miau-miau scurți prin care ne spune că de nu executăm imediat ordinul, nici nu mai este interesată. Doi se urcă pe plasă și se balansează în sincron cu propriul văitat până cedează plasa. Șose nu prea se cere astfel în casă, el preferă ușa, oricum miaul lui este foarte lung. Gine deține recordul la cantitatea de miau slobozită pe milisecundă. Și mai e Una care se lungește pe pervaz cu primul miau și-i urmează al doilea după un ceas. Ăsta de zic de el că-i străin era puternic, hotărât, olecuță disperat. Am deschis și spre surprinderea mea în noapte nu m-o țintuit nicio luminiță blănoasă.

Mi-am mai văzut d-un sân doldora-n sânge și concertul o reînceput pe câteva tonuri mai sus ale deznădejdii. Iară la fereastră nimic. Ușor enervată c-o trebuit să părăsesc sala de operații taman când buzunarul era pregătit să hodinească implantul, m-am dus să orbecăi în grădină după noul gălăgios. Mi-o aterizat în brațe din nuc, dar nu ca să mă-mbrățișeze cu mulțumesc, ci doar ca să-și îmbunătățească lansarea spre pervaz. M-am rugat să nu fie unul dintre pisoii în care sălășuiesc duhuri rele și m-am întors la cusături pe carne de om.

Miaul cel nou abia mutat la fereastră își cerea intrarea. Păi, poftim, ia un loc pe saltea! Să aprinz lumina să cam văz și eu cine ești mata cu adevărat.

Dacă în urmă cu trei ani, la primii doi pisoi căpătați de la Herculane, nici să n-auz de blănoși în casă, amuș i-aș aduna pe toți între plăpumi. Peste asta satisfacție mai mare decât o sălbăticiune străină pe care să izbutesc a o atinge în prima secundă a vederii n-am.

Pe lumină am descoperit că seamănă cu singurul nostru motan, Șosețică. Are lăbuțe albe ș-un romb mare, tot alb pe gât, e vărgat și pătat ca o corcitură de zebră și leopard laolaltă. Nu răsare la moacă, da' aia o fi moștenire de la mumă-sa. I-am zis pe loc Ciorăpel (că io-s tare inventivă) ș-am alergat cu el în brațe la B.. Care B. era în ședința de la miezul nopții în direct cu americanii și nu fu impresionat nici de lacrimile mele de fericire, nici de faptul că ni s-o-ntors acasă odorul neștiut. Cu Ciorăpel în brațe am mai dansat prin curte, el o mai golit tot ce era în tăvița pisoilor familiei ș-o făcut-o cu stil. N-o ciugulit timid, ci s-o așezat fix în mijloc așa încât ceilalți doritori să adune de pe lângă măria sa.

Am mai făcut o încercare la B. să-l molipsesc cu uimire: uite, ne-o găsit puiul lui Șose și e tare blând și drăgăstos. Dincolo de calculator n-o aterizat niciun strop de magie, drept care m-am lăsat păgubașă și mi-am văzut de noua jucărie. I-am făcut o sută de poze și l-am iubit cât pentru toate cele nouă vieți laolaltă. Ceea ce nu mi-i deloc în fire. Îs mai degrabă pe drumul lui avem timp pentru toate mâine, poimâine, azi mi-i prea lene.

Șosețică

Când eram copil la țară mă enervau teribil pisicile pentru că nu stăteau înfășate. Le montam pe prispa bunicii paturi din cărămizi roșii or doar dintre chirpicii lăsați la uscat din balegă și paie, le legam batic din batiste cu flori roz și în broboade castanii din lână le împachetam. Cât mergeam prin casă căutând noi perne, bebelușii dispăreau. Eram atât de furioasă încât nu mă mai jucam cu ei nici când o cereau. Trei decenii am purtat cu mine neajunsul ăsta: mâțele-s prea urâcioase pentru a investi în ele bucurie.

Ciorăpel

Ciorăpel nu doar că o stat înfășat din prima clipită, dar o și adormit repede. N-am întâlnit în viața mea un astfel de lipicios. Și doar în ultima vreme ne-au trecut pragul cel puțin zece.

A doua zi B. îmi spune că unul dintre băieții de pe șantier vrea să-l ia pe Ciorăpel pentru fiul său născut prematur. Am plâns cu cerul și cu pământul că poa să ia pe cine vrea el, dar Ciorăpel m-o ales pe mine și că de el voia altfel se ducea direct în curtea lor. Și dacă așa ar fi zis și Crisa când Șosețică o ales-o pe ea, dar ea ni l-o dăruit nouă?! Șah mat.

Ciorăpel Senior, desigur că acesta este noul nume al stăpânului, doar v-am zis că imaginația îmi prisosește, îmi arată peste vreo două săptămâni un filmuleț. Un băiețel stă într-o mașinuță. În brațe are o jucărie grasă de pluș. O scutură bine ca pe o băutură ce trebuie înainte puternic amețită. Îi pune lăbuțele pe claxon și se aude ascuțit: Ti, ti-ti, tiiiiii!. Urmează un miau slab, abia auzibil.

- Măiculiță sfântă, ăsta-i Ciorăpelul meu! De ce așa-i de gras?!

- Păi, de câte ori mumă-sa îi dă copilului biberonul cu lapte, acesta-l hrănește întâi pe Ciorăpel.

- Dar cum de stă așa să-l chinuiască făr să riposteze?

- Păi, uneori când nu are chef, nu se dă prins toată ziua. Dar de cele mai multe pruncul și-l pune pe burtă și așa dorm amândoi. Îl trage de urechi, de coadă, toate-i plac lu' Ciorăpel.

Oare am uitat să zic ceva despre Ciorăpel? Ba bine că da. În trei ani de când am animăluțe, niciodată n-am adunat purici. Ciorăpel o reușit performanța să umple toți câinii și pisoii și salteaua. Pân acum cinci milioane s-au dus pe tratamente făr de efecte. Va urma.