Mă ramolesc pare-se de nu-mi mai amintesc nici măcar că am mai testat cu succes rețete de lapte condensat. Din fericire arhiva are mai multă minte decât mine și-mi zice că una dintre variante este ACEASTA din 2016.
Pentru o prăjitură Kinder Pingui, pe care o tot fac din 2008 (făr să fi ajuns vreodată pe blog) îmi trebuia lapte condensat și cum în mintea mea era înregistrat că nu am nicio rețetă care să-mi garanteze obținerea lui am căutat o nouă sursă. Am găsit-o AICI. Am aterizat pentru prima dată pe acel blog și mi-o plăcut grozav.
Ingrediente pentru 150 de grame lapte condensat:
- 200 grame lapte
- 100 grame zahăr pudră
- Într-o cratiță cu fund dublu am pus la fiert laptele cu zahărul.
- Din momentul fierberii am cronometrat 15 minute și am stins focul.
- Deși la început nu a fost nevoie să amestec prea des, în ultimele minute am amestecat continuu. Laptele începuse să se îngroașe ușor și se tot umfla riscând să dea în foc.
- L-am transferat într-un bol și după răcire, înfoliat, l-am păstrat la frigider până în momentul folosirii (cel mai mult 3 zile fu).
ALTE MENȚIUNI
- Am pregătit până acum de două ori rețeta, de fiecare dată cu lapte de vacă achiziționat din piață, de la o țărancă.
- Prima dată l-am lăsat să fiarbă până s-o-ngroșat bine, adică 15 minute + 5. După ce a stat la frigider 2 zile era casant, atât de tare se întărise. I-am mai adăugat 50 mililitri de lapte și l-am refiert până primul s-a topit. Atunci, chiar în condiții de suplimentare lapte, am avut doar 100 de grame de lapte condensat. Este cel din ultima poză.
- A doua oară l-am fiert exact 15 minute și deși era ușor lichid am oprit focul. A doua zi când l-am folosit la cremă se îngroșase exact cât trebuie. Au fost 150 de grame de lapte condensat. Este cel din prima poză și a fost mult mai cremos decât cel refiert.
- La sursă scrie că poate fi păstrat până la 40 de zile în frigider, într-un borcan închis cu capac. Se pregătește atât de repede încât nu aș pregăti cantități mari doar pentru a avea stocuri.
- Am citit într-un comentariu despre o variantă din 500 grame smântână pentru frișcă + 500 grame lapte + 500 grame zahăr, sunt sigură că e o soluție delicioasă și aceea.
! ACTUALIZARE 2020
Am completat textul inițial cu câteva poze din timpul preparării.
_________________________________________
Am completat textul inițial cu câteva poze din timpul preparării.
- L-am pregătit cu lapte cumpărat 3.5% grăsime. Fierberea a durat 20 minute. Ca și cel din lapte achiziționat de la fermieri, l-am oprit când încă nu era foarte gros, ci doar se îngroșase puțin. 20 de minute sunt cronometrate din momentul începerii fierberii.
_________________________________________
REȚETE la care am folosit lapte condensat:
Am avut si eu un bax de cutii de lapte condensat care expira rapid :))) Probabil era in acelasi an? :D
RăspundețiȘtergereLaptele condensat pe mine nu m-a dat pe spate, dar am facut cu el o praji tare faina si usoara. Mai precis Teo a facut-o, ca eu eram ocupata sa-i fac poze :P
Foarte probabil era același lot :))) Laptele condensat asigură o aromă ș-o finețe pe care le ador la produsele în care este folosit. Evit să-l folosesc însă din cauza suplimentului mare de zahăr, de-aș găsi mai desc o cale de echilibru, l-aș folosi mai mult :)
Ștergere