duminică, 18 decembrie 2016

O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă - Ioana Chicet-Macoveiciuc



Uf, nici 2016 nu-i anul pe care să-l închid făr de restanțe pe liniuța scrie  despre cărțile citite. 

Am mai mărturisit  că sunt foarte puține blogurile pe care le citesc regulat.   Câteva dintre ele îs culinare și cele mai multe dintre cele puține îs scrise de mămici. Cum eu nu-s mamă și-i tot mai puțin probabil să fiu în viața asta (doar ca să nu scriu limpede că barza nu mă mai are în baza ei de date), mă uimește și pe mine încă fidelitatea aceasta. De ce m-o ului așa, nu știu! Răspunsu-i foarte simplu: blogurile acestea sunt pline de povești or știut e că-s mare iubitoare a emoțiilor.

Citesc  Prințesa urbană, căci așa se numește locul în care scrie zi de zi, de mulți ani, Ioana, autoarea volumului de azi. O urmăresc  din 2009, de când Sofia și Ivan, piticii ei, nici nu ajunseseră în regat.  Pe atunci mămica de azi scria mult despre călătorii prin lumea largă, mâncare, cărți, orice. De când blogul ei este foarte mult despre parenting citesc pe diagonală articolele, dar de multe ori mă trezesc că-l recomand prietenilor mei pe motiv de informații, pe care habar n-aveam că le-am reținut.
Am avut o tentativă, de scurtă durată, de a renunța să-l mai citesc. Prea erau toate roz bombon pe acolo. Căci Ioana așa scrie, cu emoții, bucurii, fericiri, ceea ce este minunat la o prima, a doua, a noua citire, dar care cumva pe mine mă agresează mai mult decât scrierile cu negru. Adică, citesc cu mai mare bucurie despre mămicile la care nu toate momentele sunt cu optimisul la nivelul exagerat. Sigur, Ioana le amintește uneori existența între foarte scurte paranteze, dar eu mă bucur că nu-s o mămică printre cititoarele ei, cred ca aș fi cumplit de frustrată că la mine nu-i totul atât de ușor.
Alioșa e omul care cel mai des ajunge să fie trimis pentru învățare în regat. De cele mai multe ori verdictul său este excepțional articol. La un moment dat s-o-nervat,  tu vrei să mă transformi într-o Prințesă cu pantaloni. Or,  eu doar îl expediasem să citească despre cât de important este să ne eliberăm prin plâns. 

Când Ioana o lansat volumul,  am urmărit evenimentul online. Am bocit cu sughițuri privindu-i lacrimile și  emoțiile. Cred că de aia o și urmăresc încă, pentru că e caldă, sinceră, bună și tare frumoasă, așa cum tre să fi fost toate prințesele cărora autorii lor nu le-au desenat în povești roluri negative. La sfârșit de decembrie  trecut mă programasem s-o-ntâlnesc live la evenimentul de lansare de  la Piatra Neamț, orașul ei natal. Din păcate am șezut în pat cu frisoane și muci pân la brâu în ziua aia.

Mi-am dorit mult cartea, apoi era prea scumpă, pe urmă mi-am dăruit-o, după aceea n-am mai găsit motivația pentru a o citi. Pân la urmă am plimbat-o- n Belgia cu gându să citesc despre ceva apropiat sufletului meu. Și bine am făcut. Teama mea de a o citi era o presupusă durere a faptului că eu n- am  familie cu mamă-tată și copil x 3, visul meu din copilărie. Apoi, am aterizat pentru 8 zile într-una cu fetiță și băiețel, exact ca la Ioana, și nu am mai trăit,  după nopți pline cu plânset de bebeluș și zile doldora de băiețel necooperant,  niciun regret. Ba dimpotrivă, abia așteptam să recuperez liniștea casei mele pustii! Serile din cămăruța cu pereții spoiți în albastru, cu rândurile de îngeri din ciment alb la capu-mi, lumina cea slabă și pătuțul în care am lecturat pe îndelete în februarie trecut Îmbrățișarea au rămas înregistrate pe sufletul meu în toate detaliile, mirosul de mir, șoaptele de rugăciune din camera alăturată.

Foarte puține episoade din carte nu le cunoașteam în detaliu de pe blog: pierderea primei sarcini, despre care Ioana a scris mult pe blog, dar nu la modul și cum s-a petrecut drama în spital (am mulțumit încă o dată cerurilor că tragedia mea n-a fost dublată cu nimic dramatic din spital), apoi iară spital: incidentul când fetița a înghițit un os de pește, despre care a amintit laconic pe blog și cam atât. Citind un om 7 ani și omul ăla scriind o carte despre el, e cumva firesc să nu mai fi apărut alte informații, că doară nu și-o inventat o altă viață pentru carte.

Nu este un roman (anul acesta l-a publicat pe primul Miercuri, respirăm) este o carte în care autoarea, fie ea și Prințesă, povestește cu umor și drag despre viața ei de toate zilele, despre drumul studentei din Piatra Neamț la București, despre părinți, bunici, Om (soțul Ioanei are și el blog, uneori publică articole și pe Prințesa urbană, de cele mai multe ori răspunde or comentează la textele nevestei, eu ii ador scriitura. E deștept, spumos, fix ca jumătatea lui pereche).

Pentru mămici și tătici e un ghid minunat volumul acesta! Eu am cumpărat încă două exemplare, erau la reducere, pentru a le dărui prietenei mele din Belgia și surorii mele. Mi-ar plăcea ca ele să reușească să-și vază prezentul cel cumplit al schimbatului scutecelor, nopților nedormite, certurilor și prin ochelarii Ioanei. Nu știu cât din dorința aceasta mi s-o-mplinit, sigur este că amândouă au citit-o cu mare interes.
- Sor'mio, e așa de interesantă cartea aia de la ziua mea! I-am dat și Omului să citească multe pagini din ea! O drămuiesc, doar câteva pagini pe zi, nu vreau s-o mai termin!

Las câteva gânduri scrise de Ioana, dar pentru o mai bună lămurire,  blogul ei este  un click mai la stânga de Zambetania. De sunteți în căutare de cadouri pentru copii vă recomand cu drag și cele două cărți speciale ale Ioanei, Te iubesc orice-ai face! și Mami, e gata?

Nimic nu e mai palpitant însă, ca jobul actual, ăsta unde sunt concomitent și nonstop și project manager, și bucătar, și copywriter, și spălător de funduri, și animator de petrecere. Când o să mă decid să mă reîntorc la un job remunerat, din acela cu contract care nu se respectă, sunt destul de sigură că voi putea face absolut orice job din lume. 

Aoleu, am uitat ce era mai important: Ioana are rețete grozave, pe lângă biscuiții cu muștar și ridichile pane,  care deja sunt arhivate pe Zambetania, are biscuiți, tarte și-n general esența în bucătăria sa  e  "făr de zahăr". Rețete minunate, pe cuvânt de mâncător șef! Mare parte dintre ele e adunată acum în Mami, e gata? 

* O să te țin în brațe cât vrei tu și încă o secundă - Ioana Chicet-Macoveiciuc - editura Univers 2015
____________
La închiderea ediției: zilele acestea m-o regăsit un om drag dispărut de douăzeci de ani, după liceu. Un prim dar, îmbrățișarea Ioanei, exemplarul meu, l-am identificat rapid. Îmi doream să-l păstrez, dar nu există destinatar mai potrivit decât Moriko.  
  • - Păi...eu lectura încă o mai iubesc, poate mai mult ca înainte pentru că acum îmi cam lipsește. De vreo 2 ani tot citesc de bebei. Ha, ha, ha, mare noroc am eu că te-am regăsit!
  • - Și asta e despre bebei, de aceea m-am și gândit instant la ea pentru tine. Ioana, tipa care a scris-o, are o fetiță Sofia de 5 ani și un băiețel Ivan de 2 ani.
  • - Vai!!! Păi eu o citesc pe Prințesa urbană!!! E ca și mentorul meu.
  • Păi dacă-i despre mentori, mai am Te iubesc, orice-ai face! și completez darul și cu restul cărților scrise de Ioana. Librisule, tre să-mi actualizezi stocurile repede!
Sfârșit.

______________
Postînchiderea ediției, dap, întotdeauna după sfârșit urmează ceva și mai grozav:
- Sor' mio, vezi că Moș Crăciun îți aduce sub bradul nostru cărtea Prințesei!
Probabil că Moș Crăciun s-o temut că de le am în două, trei exemplare nu-l mai iubesc și atunci mi-o trimis preavizu taman când eram pe Libris.
- Nu te teme, Moșule, sectanții ucenicii Ioanei de cadorisit îs în număr mare!

2 comentarii:

  1. O citeam si eu pe printesa pana a nascut fetita. Apoi nu am mai citit-o pentru ca si eu aveam fetita si parca nu ne potriveam in gandire si mod de actiune. Nu am revenit la ea pe blog pana acum, dar de auzit de ea tot am auzit. Scria tare frumos ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io de aia o și citesc, nu pentru temele abordate, ci pentru frumusețea scriiturii. Am pe undeva prin programul viitor "de ar recomanda un manual auto, io l-aș citi cu sufletul la gură".

      Ștergere