duminică, 6 decembrie 2015

Mesagerul - Mark Zusak




Anul ăsta am reușit fix zero virgulă cinci dintre cele ce-s cu liniuță pe lista dorințelor 2015 din ianuarie. Măcar de-ar mai fi ani pe drum, fie ei și făr  de bife!
Singura liniuță a listei,  ce parțial am respectat-o,  e aia cu  nu mai cumpăra Mărie cărți pân nu le citești pe alea de pe stoc! Tot anul am achiziționat  vro 5,  asta-i singura citită pân acuș ( e cel mai slab an zambetan lecturos și ce promițător se urnise c-o carte pe săptămână pescărească!).  Măcar de-aș scrie pân la 31 decembrie  despre cele câteva citite prin vară și de cele două restante din 2014. 

                      SMS1 - T., intru puțin că-mi trebe o  rolă de celofan la doi lei și viu!
                      Răspuns rapid - Nu te cred! 
                      SMS2 - Dap, am cheltuit fix patruzeci de lei și-s făr de împachetăcioasă!
                       Răspuns instant - Ce carte ai găsit ?!
 
Dar, când am dat nas în  nas la Kaufland cu Mesagerul *  lui Markus Zusak, fu musai să trădez promisiuni.  Știam că o găsesc de cumpărat mai ieftin prin alte părți, dar trebea să acționez sub sevrajul impulsului, altfel mă învingea legea scrisă cu liniuță. Hoțul de cărți, cea dintâi aterizare a domnului Zusak sub ochii mei,    este  nu doar cartea cu punctajul maxim în topul lui 2014, ci și al tuturor volumelor citite de mine vrodată. De aia încă n-am scris de ea ?!

Ș-am început  cu inima strânsă între dacă nu-mi va plăcea deloc și dacă va fi mai bună ș-o să retrogradeze darul de la Dănuț. Greu tare am biruit-o, am hotărât să fie prima pe care o abandonez înainte de ultima pagină.  Apoi, m-am sucit găsind pe internet că sfârșitul o salvează, tare  m-am bucurat să ajung pân la liman!
 Deși e scrisă în stilul fermecător al Hoțului de cărți (inocența copilului nepervertit ),  i-a lipsit emoția, are poveste, dar pe mine nu m-o prins, sunt foarte puține firele pe care mi le amintesc cu duioșie acum la încheiere:  o întâlnire cu un preot plin de har, seri de lectură lângă o bătrână singură. Cele 400 de pagini au fost salvate de cele 4 din final.

Iaca,  poveste!
Ed Keneddy e șofer de taxi, are noușpe ani, deci nu vârsta legală pentru asta. E prins împreună cu un prieten or doi (asta nu mai știu) într-o bancă la momentul unui jaf. În urma acestui eveniment primește tot felul de mesaje pe cărți de joc. Și începe o viață detectivistică pentru decodarea mesajelor,  identificarea misiunii și a subiecților, asta-n sincron cu viata lui de pân atunci:  șofer de taxi și  parte dintr-un grup de prieteni (toți mari amatori ai jocului de cărți) aici în gașcă sigur mai erau doi băieți (Marvin și Ritchie),  o fată (Audrey, de care este foarte îndrăgostit) și un câine, asta n-am uitat, îl chema Portarul. 

Modul în care se ocupă de îndeplinirea misiunilor este spectaculos presupun. Pe mine nu mă prind ghicitorile astea polițiste, știu că întotdeauna vinovatul e fix ăla la care nu m-am gândit și atunci de ce să-mi mai dau cu presupusu degeaba ?! Am parcurs în mare viteză paginile tot așteptînd să întâlnesc  scriitura emoție-poveste care m-a captivat și copleșit în Hoțul de cărți.

Mi-a atras atenția inteligența cu care Ed și-a desăvârșit rolul de mesager și cam atât. E o mare contradicție între tânărul care se rezumă la a locui într-o casă insalubră, la a accepta nedreptățile mamei și aventurile femeii pe care o iubește și cel care devine eroul Binelui prin eforturi și energii care-i lipsesc în viața personală. 

Nu-i mare lucru, dar bănuiesc că e adevărat - lucrurile mari sunt adeseori doar lucruri mici care sunt observate.
 
Sfârșitul, despre care nu voi detalia, a salvat cartea asta ziceam. De aș fi avut ocazia să o citesc înainte de Hoțul de cărți ar fi fost o carte oarecare, pozitivistă, cu mesajul lucrurilor mărunte cărora nu le dăm atenție focusați fiind pe cele mărețe care rămân restante pe liste  pân ajungem la cimitir și  al bucuriilor născute din fericirile dăruite. Dar am citit-o după povestea Lieselei și pentru mine este doar o carte slabă semnată Markus Zusak, care are  vina de a fi urcat ștacheta direct la ceruri cu prima carte.

Iaca ce e în mintea mea la dosarul puritate, adică la a nu ucide copilul din noi:

- Ed, ești cel mai bun prieten al meu.
- Știu.
Poți să ucizi un bărbat cu aceste cuvinte.
Nu ai nevoie de o armă.
Și nici de gloanțe.
Doar de cuvinte și de o fată care să le rostească.

 
Mesagerul - Markus Zusak - editura Rao - 2015

- La mulți ani, Nicolae!

2 comentarii: