duminică, 22 aprilie 2012

Drob cu ciuperci






Cristina zice la drobul ei de pasăre că-i terină şi-n DEX drob îi doar  mâncarea preparată din măruntaie de miel tocate, învelite în prapur şi puse la cuptor, amu că nu-i botezat corect, noi să avem poftă!

Pentru prima dată,  am folosit smântâna printre ingrediente şi pentru că era de Paşti fu şi cu ouăle de prepeliţă ce mi s-au spart la fiert înainte de vopsire.

Pentru tava de cozonac 30 cm x 10 acoperită cu hârtie de copt am făcut o umplutură din:

- 500 gr ciuperci champignon - spălate şi coapte în vasul yena cu o jumătate de  linguriţă sare grunjoasă (10-15 minute de cuptor)  şi apoi tăiate, nu m-am străduit să le tai prea fin
- o mână spanac proaspăt
- o legatură ceapa verde, călită împreună cu spanacul tocat ( peste ele, la foc,  o ceşcuţă de apă şi o lingură de ulei)
- 3 ouă crude de găină
- mărar proaspăt, usturoi verde, busuioc, piper
- 4-5 linguri smântână grasă, o mână caşcaval trecut prin răzătoarea mare

Am turnat jumătate din umplutură în tava de copt, am aşezat ouăle de prepeliţă şi le-am acoperit cu cealaltă jumătate. În cuptor n-am idee cât o stat. 


La mine nu-i musai doar în meniul pascal drobul, de tre să plec cu pachet primul gând mi-i checul aperitiv, apoi reţeta aceasta căreia fie-i adaug cuburi de morcov fiert sau  de brânză, fie o mână de orez  şi de-s ciuperci urâţite de la statul în frigider tot în drob le sfârşesc.

Aci e de anu'  trecut de la Paşti cu orez (din  teama că-i prea lichidă, anu' ăsta am descoperit că asta nu-i o problemă) şi mai fu atunci învelită-n foi de plăcintă.
 Pentru că tot trebea ceva să greşesc: am lăsat-o la răcit în tava în care a copt şi-o transiprat de n-am mai uscat-o nici c-o rolă de hârtie. Teoria zice că trebe lăsată 5 minute după coacere în formă, apoi scoasă la răcit pe grătar.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu