Nu-mi fu dat în viaţa asta să-mi întâlnesc omul, da-mi fură, în compensare, intersecţii incredibile cu mame soacre şi bunici socri cât aproape să nu-i pot duce. Zic aproapele acesta pentru că, rând pe rând, au ieşit din viaţa mea făr să ma pot îndestula cu poveştile lor fermecate. O astfel de poveste şi un astfel de bunic au luat astăzi drumul Intoarcerii.
Astfel, povestea începută în binecuvantare a murit aci, pentru a se naşte Dincolo.
Când, după prânz se porniră picuri repezi rău prevestitori pe soare înălţat, am ştiut că bunicul caută Drumul. Cu două săptămâni înainte s-a stins Doamna bunicului, dar ca-n toate poveştile frumoase cu obstacole de netrecut, cineva a decis ca bunicul să nu ştie adevărul acesta, de parcă e posibil ca o inima ce-o ştii făr de bateri să-şi continue trăirea. In lacrimi multe ce udau pământul încins am recunoscut regăsirea lor, ce de doruri crescute în zile infinite se ostoiesc amu în ceruri!
Ce de povesti nescrise am risipit, bunicule!
Dar, o am pe aceasta grefată a veşnicie pe sufletu-mi-ndoliat. In arderea lumânării tremurânde, a nărilor flamânde-n mormânt proaspăt umezit şi frământat, mi-s zâmbet!
Mi-i icoană amintirea trupului ros de cancer, a degetelor ce nu-mi simţeau atingerea, a gurii cangrenate, a furtunului ieşit din pijama şi sfârşit într-o pungă ruginoasă, a clipei de peste ele toate când se limpeziră ochi tulburi şi din gâtlej paralizat de ciuperci infecţioase, pe un pat de fier cu cearceafuri pătate-n sânge, bunicu-mi vorbea despre iubire, nu iubirea din cărţtile de teorie, nu iubirea începutului, ci iubirea întâlnită la şaptezeci de ani spre optzeci, iară verigheta ce nu-şi mai putea găsi odihna pe degete subţiate de vremi şi boli, era legământul său pentru povestea răvăşită-n mine a sfârşit.
Săru' mâna, bunicu!
Dar, o am pe aceasta grefată a veşnicie pe sufletu-mi-ndoliat. In arderea lumânării tremurânde, a nărilor flamânde-n mormânt proaspăt umezit şi frământat, mi-s zâmbet!
Mi-i icoană amintirea trupului ros de cancer, a degetelor ce nu-mi simţeau atingerea, a gurii cangrenate, a furtunului ieşit din pijama şi sfârşit într-o pungă ruginoasă, a clipei de peste ele toate când se limpeziră ochi tulburi şi din gâtlej paralizat de ciuperci infecţioase, pe un pat de fier cu cearceafuri pătate-n sânge, bunicu-mi vorbea despre iubire, nu iubirea din cărţtile de teorie, nu iubirea începutului, ci iubirea întâlnită la şaptezeci de ani spre optzeci, iară verigheta ce nu-şi mai putea găsi odihna pe degete subţiate de vremi şi boli, era legământul său pentru povestea răvăşită-n mine a sfârşit.
Săru' mâna, bunicu!
"Picuri de lumină"- fotografia - este de aici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu